Grid star
business capital

NU VOR SA CREASCA PENSIILE – Cinci economisti pretexteaza ca Romania ar putea intra in recesiune

Romania ar putea intra in recesiune la anul daca Guvernul ar creste pensiile cu 40% in 2020, avertizeaza cinci economisti intr-o scrisoare deschisa publicata vineri, 23 octombrie 2020.

Este vorba despre academicianul Aurel Iancu (fost functionar in mai multe ministere pe vremea comunistilor), Daniel Daianu (presedintele Consiliului Fiscal si fost membru in Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei), Ella Kallai (doctor al universitatilor Sorbonne-Pantheon si SUNY / New York), Valentin Lazea (economistul-sef al BNR) si Laurian Lungu (doctor al Cardiff Business School).

Cei cinci sustin ca daca nu va fi evitata majorarea punctului de pensie cu 40%, „consolidarea fiscala graduala, care sa protejeze redresarea economica, ar deveni una fortata, dezordonata, dureroasa, cu cresteri imediate de impozite si taieri de cheltuieli”. In plus, economia si-ar intrerupe relansarea si ar reintra in recesiune in 2021, pretind economistii.

Totusi, ei vad necesara o crestere a pensiilor, indeosebi a celor mici, pe termen mediu, „concomitent cu eliminarea distorsiunilor sistemului de pensii”.

Redam intregul mesaj al economistilor:

Lupta cu pandemia nu s-a terminat si avem de gestionat o criza economica fara precedent, care afecteaza sever ramuri ale economiei si distruge locuri de munca.

Marea provocare este cum sa avem redresare, crestere economica cu consolidare fiscala/bugetara in anii ce vin.

Romania a inceput lupta contra virusului corona cu deficite bugetar si extern (de cont curent) de peste 4% din PIB, intre cele mai inalte din UE. Aceste deficite au limitat marja de actiune a Guvernului.

In timp ce cresterile mari de deficit bugetar ale altor state din UE sunt cauzate de efecte ale pandemiei, aproape jumatate din deficitul probabil din acest an la noi este componenta sa structurala, care nu tine cont de pozitia ciclica a economiei. Cu cat cresc mai mult cheltuieli rigide (salarii, pensii, cheltuieli cu dobanzi) in buget, cu atat mai limitat devine spatiul de a sprijini economia, de a limta efecte sociale negative.,

Romania va avea in 2020 un deficit bugetar in jur de 9% din PIB, care include cresterea cu 14% a punctului de pensie. Tari cu care ne comparam adesea (Ungaria, Polonia, Cehia) vor avea deficite bugetare probabil de aceeasi marime. Dar este o diferenta esentiala intre a avea deficite bugetare de 8-9% din PIB preponderent ca urmare a majorarii unor cheltuieli permanente, cum este situatia Romaniei, si situatia de la vecini.

Bugete publice mai robuste devin o problema generala in UE in raport cu provocarile imense viitoare, inclusiv consecinte ale aplicarii noilor tehnologii (ce vor elibera masiv forta de munca) si tranzitiei energetice, ca expresie a politicilor statelor in fata schimbarilor de clima si de mediu. Raportul privind Starea Uniunii, al presedintelui Comisiei Europene, este elocvent in acest sens. Analize ale BCE si ale altor banci centrale fac referiri sistematice la aceleasi provocari.

Este vital sa fie evitata o crestere a punctului de pensie cu 40% in acest moment, pentru ca economia nu o poate sustine. Daca nu va fi evitata, consolidarea fiscala graduala, care sa protejeze redresarea economica, ar deveni una fortata, dezordonata, dureroasa, cu cresteri imediate de impozite si taieri de cheltuieli. Economia si-ar intrerupe relansarea si ar reintra in recesiune in 2021. Pe termen mediu insa, o crestere a pensiilor, indeosebi cu accent pe cele mici, este necesara, concomitent cu eliminarea distorsiunilor sistemului de pensii.

Concilierea redresarii economice cu consolidarea fiscala / bugetara

In 2021, trebuie sa continuam lupta cu pandemia si sa protejam redresarea. Cum sa realizam aceste deziderate cu limitarea dezechilibrelor este marea provocare a politicii economice. Desi regulile fiscale sunt suspendate in UE in 2020 si 2021, este foarte putin probabil ca pietele sa accepte deficite bugetare mari cauzate in principal de cheltuieli permanente, preponderent recurente, ani in sir, si asteapta anuntarea unui program credibil de consolidare fiscala / bugetara graduala inca din 2021.

Redresarea economica in anii ce vin poate fi conciliata cu o corectie macroeconomica, a deficitului bugetar. Corectia deficitelor nu se poate face esentialmente prin deprecierea cursului de schimb; este necesara o ajustare a deficitului bugetar.

O corectie intempestiva ar submina relansarea economica. Corectia ordonata reclama un program pe cativa ani, care sa duca deficitul bugetar sub 3% din PIB in 2024.

Programul de corectie trebuie sa fie agreat cu CE, Romania fiind in procedura de deficit excesiv.

Pasul de corectie macroeconomica depinde de mersul economiei, de restrangerea cheltuielilor bugetare si de cresterea veniturilor bugetare.

Se pot gandi combinatii intre ajustarile de cheltuieli si metode de crestere a veniturilor fiscale / bugetare. Utilizarea masiva de fonduri europene ar ajuta intr-o maniera hotaratoare pasul anual al corectiei fiscale.

Oricum, regimul fiscal trebuie sa fie echitabil si aplicat corect. Iar cheltuirea banilor publici trebuie sa fie transparenta, responsabila si eficienta, astfel incat sa induca conformarea la plata a contribuabililor.

In 2021, deficitul bugetar ar putea fi adus la o valoare in jur de 7% din PIB, concomitent cu continuarea unor masuri de combatere a crizei sanitare si de sprijinire a economiei. O mare parte din aceste masuri poate fi finantata cu resurse europene.

Se pot rationaliza cheltuieli acolo unde risipa este mare; cresteri de venituri finantate de bugetul public trebuie sa fie limitate in anii ce vin.

Trebuie avuta in vedere problematica sociala pe fondul robotizarii, eliberarii de forta de munca; aceasta implica existenta de resurse in bugetele publice pentru sprijinirea economiei. Dar, desi nu este realista disponibilizarea unui numar mare de persoane din sectorul public intr-o perspectiva imediata, cheltuielile bugetare cu aparatul de stat trebuie sa fie restranse.

Veniturile fiscale la noi sunt mult inferioare in raport cu ce este necesar si se poate obtine. Plaja acestor venituri in noile state intrate in UE in 2004 si 2007 este 30-38% din PIB, in timp ce in Romania nivelul este sub 27%. Polonia si Bulgaria arata ca reforma mecanismelor de colectare, informatizarea pot aduce la bugetul public puncte procentuale din PIB.

Efortul cresterii gradului de colectare a veniturilor, concomitent cu cresterea eficientei cheltuirii banului public, reclama, intre altele, mai multa transparenta, lupta contra evaziunii fiscale si a practicilor neloiale de optimizare fiscala (ex: impozitarea sa sa se faca unde se realizeaza business-ul, nu unde este inregistrat), restructurarea si informatizarea ANAF, reexaminarea scutirilor si tratamentelor fiscale preferentiale care au erodat baza de impozitare.

Banii europeni si “chestiunea macroeconomica”

Fondurile europene au un rol-cheie pentru a facilita corectia bugetului. Nu numai ca sustin cererea agregata prin cheltuieli guvernamentale de cateva procente din PIB anual (net de contributia la bugetul UE), dar si productia interna; ar avea functie anti-ciclica esentiala. Banii europeni ar ajuta si finantarea balantei de plati. Fonduri europene importante ar sustine puternic activitatea firmelor private direct si indirect.

Este vital ca absorbtia de fonduri europene sa fie cat mai mare in anii 2021-2024, cand se impune consolidarea fiscala. De notat ca resursele din Facilitatea europeana de redresare si rezilienta ar trebui folosite cu precadere in intervalul 2021-2023. Este imperativ ca Planul national de redresare si rezilienta, ce trebuie trimis la Bruxelles pana in aprilie 2021, sa fie ambitios, realist si profesionist intocmit, astfel incat sa respecte cerintele CE. Consolidarea fiscala ne-ar apropia de intrarea in Mecanismul Cursurilor de Schimb 2 si Uniunea Bancara, de aderare la zona auro, in momentul incare economia va fi pregatita pentru asa ceva.

Intr-o perspectiva mai lunga, venituri bugetare superioare sunt necesare pentru a face fata la alte crize, pentru a face economia mai robusta. Un buget public robust devine o prioritate pentru securitatea nationala, avand in vedere provocarile viitoare. Sa avem in vedere cat de putin se cheltuie in Romania pentru educatie si sanatate publica, pentru infrastructura critica. Cheltuielile pentru educatie si sanatatea publica sunt in fapt, in parte, investitii in capital uman.

Romania nu trebuie sa capete dependenta structurala de fonduri europene pentru a trece prin perioade foarte dificile.

Economia viitorului va fi diferita fata de cea de dinainte de pandemie si trebuie sa fim pregatiti pentru schimbarile ce deja se produc, accelerate fiind de criza sanitara, de noi tehnologii si de politicile statelor in abordarea schimbarilor climatice”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani