Grid star
criptomonede

NOUL PRIMAR AL NEW YORK-ULUI VA INCASA PRIMELE TREI SALARII IN BITCOIN - „NYC va fi centrul industriei criptomonedelor”, a declarat edilul

Eric Adams, noul primar ales al New York-ului, isi incepe mandatul cu un puternic mesaj de sustinere a industriei cripto. La scurt timp dupa ce a promis, in discursul de victorie electorala, ca va face din metropola americana "un centru pentru Bitcoin”, Adams anunta ca va incasa primele trei salarii in Bitcoin.

La doua zile dupa castigarea cursei pentru primaria orasului New York, democratul din Brooklyn a anuntat pe contul sau de Twitter cum va fi platit initial ca functionar public: in Bitcoin. Adams a marit "miza” la trei salarii in criptomoneda, concurand cu un tweet al primarului din Miami, Francis Suarez, care a declarat anterior ca intentioneaza sa accepte un singur salariu in bitcoin, scrie cbsnews.com.

Noul primar vrea să facă din New York un "centru” al industriei cripto

"In New York evoluam intotdeauna in stil mare asa ca imi voi incasa primele trei salarii in bitcoin atunci cand voi deveni primar. New York va deveni centrul industriei criptomonedelor si al altor industrii inovatoare, care se dezvolta rapid. Stati sa vedeti!”, a scris Adams pe Twitter.

Eric Adams a raspuns astfel provocarii lansate de jurnalistul Anthony Pompliano, infocat sustinator al Bitcoin, care a intrebat public care politician american va fi primul care va accepta salariul in Bitcoin, contextualizeaza jurnalistii de la cryptopotato.com.

Dupa anuntul oficial privind victoria sa in alegeri, Adams a raspuns ca va fi unul dintre acei politicieni. Insa nu este primul care a facut promisiunea. Primarul din Miami, Francis Suarez, un alt fan al criptomonedelor, i-a raspuns lui Pompliano cu cateva zile mai devreme, promitandu-i ca isi va lua urmatorul salariu in activul digital.

Insa purtatorul de cuvant al campaniei electorale a lui Adams, Evan Thies, a clarificat ulterior ca primarul ales isi va transforma salariul in Bitcoin printr-un exchange cripto, deoarece New-York-ul nu are un sistem care sa permita plata salariilor in orice altceva decat in dolari americani, noteaza si politico.com.

Provocarea lansata de cei doi primari americani: Cum ar putea fi integrat un sistem de salarizare in Bitcoin cu legile federale ale muncii

Se pare ca se formeaza o rivalitate intre Suarez si Adams pe acest front, comenteaza presa americana. Ambii primari incearca acum sa faca din metropolele pe care le conduc hub-uri globale ale industriei cripto inaintea concurentilor lor. Suarez l-a felicitat pe Adams pentru ca s-a alaturat clubului primarilor cripto.

"Touché... felicitari pentru rezultatul la alegeri si astept cu nerabdare competitia amicala pentru a face din orasele noastre o capitala cripto!” a raspuns Suarez pe Twitter.

Insa ei lanseaza semnale importante catre legislativul american legate de o serie de preocupari practice legate de moneda digitala.

Criptomonedele inca se confrunta cu obstacole majore ca instrument pentru platile de zi cu zi, in parte pentru ca activele digitale sunt impozitate de Fiscul american (IRS) ca proprietate. Exista, de asemenea, intrebari despre modul in care un salariu bazat pe Bitcoin s-ar integra cu legile federale ale muncii. Nu este clar cine va controla "portofelul” digital pe care orasul ar trebui sa il foloseasca pentru a-l plati pe Adams.

"Incerc doar sa-mi imaginez procesul de obtinere a unei autorizatii pentru a face acest lucru (n.n. Pentru a plati primarul in Bitcoin). Pur si simplu suna ca un cosmar logistiv”, a spus Stephen Palley, partener la firma de avocatura Anderson Kill.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani