Grid star
eveniment

NICUSOR DAN „MOSTENESTE” UN RAZBOI JURIDIC PMB-FINANTE – Primaria Capitalei contesta in instanta raportul fiscal cerut si prezentat de Citu

Ministrul Finantelor, Florin Citu, a prezentat luni, 12 octombrie 2020, o „situatie generala” a finantelor Primariei Municipiului Bucuresti, in urma controalelor dispuse de Inspectia Economica, precizand pe Facebook ca ar fi vorba despre un prejudiciu de 200 milioane lei. Declaratiile lui Citu, care sustine ca au fost constatate fapte „care ar putea intruni elemente constituite ale unei infractiuni, potrivit legii penale” se sincronizeaza „la punct fix” cu ziua in care Tribunalul Bucuresti l-a validat in functia de primar general pe Nicusor Dan. Insa Primaria Municipiului Bucuresti anunta, tot luni, ca a contestat in instanta acest raport.

La randul sau, Gabriela Firea, raspunde pe Facebook acuzatiilor formulate de Citu, spunand ca neregulile constatate dateaza din din 2012, in timp ce a preluat mandatul in 25 iulie 2016. Mai mult decat atat, Firea spune Florin Citu „se chinuie” de un an sa gaseasca nereguli la PMB si ca a pus presiune pe inspectori „sa gaseasca ceva, orice”.

Primaria Municipiului Bucuresti a contestat in instanta acest raport, ca fiind intocmit fara profesionalism si cu rea-credinta, in conditiile in care documentele si explicatiile scrise oferite de reprezentantii PMB, conform legii, au fost ignorate in totalitate. Resping ca neadevarate toate acuzatiile prezentate de ministrul Finantelor, din cauza caracterului lor fals, extrem de tendentios si politic.” – se arata in comunicatul de luni, 12 octombrie al PMB, citat de Gandul.ro

Ministrul Finantelor, Florin Citu, anuntase de duminica dezvaluiri dupa controalele dispuse de Inspectia Economica la Primaria Capitalei, precizand ca a vrut sa prezinte modul in care au fost cheltuiti banii publici la PMB, in contextul schimbarii conducerii, dupa alegerile din 27 septembrie. Dupa ce a prezentat detaliat rezultatul controlul efectuat la inceputul anului intr-o declaratie de presa transmisa video luni, 12 septembrie, Catu a sinterizat concluziile pe Facebook:

Sa fie clar pentru toata lumea. Suma totala pe care inspectorii MFP au calculat-o, in urma controlului efectuat la PMB, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 milioane lei (in jur de 40 de milioane euro)” a scris Florin Citu pe Facebook.

In replica la raportul prezentat si detaliat de Citu, care ar prezenta fapte „care ar putea intruni elemente constituite ale unei infractiuni, potrivit legii penale”, Firea a transmis, la randul sau, un mesaj pe Facebook, dublat de o serie de precizari transmise oficial de Primaria Capitalei.

„Sa-l scoata cineva pe Catzu din priza sau… prize! Sa-l trezeasca din ameteala pe cel care ne-a ingropat in datorii si pe noi, dar si pe copiii si nepotii nostri! In goana dupa un loc la Senat, s-a gandit ca victoria ii va fi asigurata daca ma acuza de ceva, orice, pe mine!

Si a gasit fapte, chiar prejudicii!! Din 2012!!!

Sa-i spuna cineva ca mi-am inceput mandatul in 25 iulie 2016!!

Va dati seama cine conduce Finantele tarii? Si cu Grinda la Dezvoltare, Tataru la Sanatate, Anisie la Educatie ne mai miram de ce suntem la coada Europei!”

Intr-un mesaj anterior, tot pe pagina sa de Facebook, Gabriela Firea anunta ca a formulat plangeri pentru abuz in serviciu pe numele ministrului Florin Citu, dar si al sefei inspectorilor, Secosan Valerica.

Plangerile pentru abuz in serviciu sunt pregatite. Pe numele Domnului Citu, a sefei inspectorilor, doamna Secosan Valerica – cea care ii obliga in numele lui Catu sa inventeze ceva, si a inspectorilor care au nascocit la ordin niste pagini de beletristica financiara SF”, a declarat Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook in urma cu cateva zile.

Principalele declaratii formulate de Citu pe baza raportului Inpectiei Economice si acuzatiile privind „fapte care ar putea intruni elemente constituite ale unei infractiuni”

Citu a declarat luni ca veniturile Primariei Bucuresti in 2020 sunt in jur de 3,5 miliarde lei, iar incasarile in septembrie sunt la aproape 99%. El a mentionat cele doua cheltuieli importante ale PMB si anume subventia la energie termica si la transportul public, despre care spune ca „energia termica a fost platita doar 331 milioane lei pana in septembrie, din 935 milioane, cat este pe tot anul, deci o treime, iar la transportul in comun 624 milioane din 1,5 miliarde”.

Insa raportul contine referiri la „fapte care ar putea intruni elemente constituite ale unei infractiuni”, pe care Citu le-a detaliat in declaratia de presa de luni, transmisa online pe Facebook. Iata care sunt „faptele” pe care Citu le considera incadrabile in „legea penala”:

  • Angajarea de cheltuieli din bugetul local cu serviciul public de alimentare cu energie termica peste limita creditelor bugetare aprobate,
  • Plata fara baza legala din fonduri publice in exercitiile financiare 2018 si 2019 in ceea ce priveste serviciul public de furnizare a energiei termice pentru populatie in sistem centralizat a unor pierderi induse in valoare de 80.325.000 de lei
  • Plata fara baza legala din fonduri publice a sumei de 1.418.500 lei fara TVA reprezentand contravaloarea unor asa-zise servicii prestate pe baza contractului de prestari servicii nr. 576 din 12.06.2019. Este vorba de un festival, One Year to go Europe 2020.
  • Prejudicii aduse bugetului local in valoare cumulata de 50.970.082 de lei, reprezentand pierderi inregistrate doar in exercitiile financiare 2017 si 2018 de catre 18 operatori economici.
  • Plata din fonduri publice fara baza legala a sumei de 6.014.993 de lei in perioada 2012-2017 catre RATB,
  • Neasigurarea bunei gestiuni financiare in administrarea patrimoniului public ceea ce a condus la prejudicii aduse bugetului local in valoare 8.541.665 de lei, reprezentand contravaloarea chiriilor incasate de RATB pentru spatii inchiriate proprietate publica a Municipiului Bucuresti.

Replica trimisa de Primaria Capitalei: Ministrul Finantelor „constata nereguli” realizate in perioada 2012 -2015 si sanctioneaza pentru ele Primarul General al carui mandat a inceput in iulie 2016.

„Primarul General, Gabriela Firea, respinge ca neadevarate toate acuzatiile prezentate de ministrul Finantelor, din cauza caracterului lor fals, extrem de tendentios si politic”, se arata in comunicatul PMB transmis de Gandul.ro.

Va prezentam, in continuare, integral, comunicatul PMB:

”Subliniez ca toate actiunile si masurile luate in perioada mandatului de Primar General, 2016-2020, au fost legale, corecte si transparente, fiind toate, fara exceptie, verificate, avizate si certificate de Trezoreria Municipiului Bucuresti – institutie aflata IN SUBORDINEA Ministerului Finantelor. Ministrul Finantelor „constata nereguli” realizate in perioada 2012 -2015 si sanctioneaza pentru ele Primarul General al carui mandat a inceput in iulie 2016.

De altfel, Primaria Municipiului Bucuresti a contestat in instanta acest raport, ca fiind intocmit fara profesionalism si cu rea-credinta, in conditiile in care documentele si explicatiile scrise oferite de reprezentantii PMB, conform legii, au fost ignorate in totalitate. Cel mai grav este insa ca aceste minciuni dovedesc necunoasterea crasa a prevederilor si procedurilor legale, dar si reaua credinta a celui care conduce, in aceste zile, destinele financiare ale Romaniei.

Indiferent de nivelul de cunoastere al legislatiei financiare si fiscale, orice politician, mai ales unul ajuns in functia de Ministrul al Finantelor, ar trebui sa stie ca nimeni nu poate utiliza Bugetul Municipiului Bucuresti de capul lui, nici Primarul General, nici Ministrul Finantelor, nici Prim-ministrul.

Bugetul Municipiului Bucuresti este aprobat de CGMB, dupa care este incarcat (inrolat, economistii stiu ce inseamna cuvantul) in Sistemul National de Raportare FOREXEBUG, asa cum se intampla cu bugetele TUTUROR institutiilor publice din Romania. Acest sistem FOREXEBUG ESTE CONTROLAT de Ministerul Finantelor, orice greseala, eroare, neconcordanta fiind sesizate imediat de sistem, care blocheaza orice actiune ulterioara pana la remedierea situatiei.

Toate platile, indiferent de sursa de finantare, sunt facute conform angajamentelor si receptiilor efectuate doar la Trezoreria Municipiului Bucuresti, prin acelasi sistem National FOREXEBUG. Adica toate Ordinele de Plata (OP-urile) Municipiului Bucuresti, inclusiv cele pentru plata energiei termice, sunt verificate, avizate si certificate de Trezoreria Municipiului Bucuresti, institutie aflata IN SUBORDINEA Ministerului Finantelor.

In concluzie, nu ar fi putut fi si nici nu au fost angajate sau platite sume peste limita creditelor bugetare aprobate, asa cum sustine ministrul Finantelor.

Acest raport de Inspectie Fiscala are foarte multe asa-zise constatari, generate de faptul ca expertii Ministerului Finantelor au refuzat sa ia in considerare DOCUMENTELE SI DOVEZILE puse la dispozitie de directiile de specialitate ale PMB. Lipsa de experienta a inspectorilor a fost dublata de obstinatia de a gasi orice de reprosat, chiar daca unele situatii au fost de-a dreptul hilare”

PMB da cateva exemple de astfel de situatii hilare:

„Unde este gigacaloria in contabilitate”? Aceasta a fost intrebarea pe care unul dintre expertii Ministerului Finantelor a adresat-o reprezentantilor PMB in cadrul procesului de control, crezand, probabil, ca bugetul PMB este format din rafturi de lemn, pe care asteapta cuminti gigacaloriile, kilowatii, etc…

Cu toate acestea, in ciuda nenumaratelor si neinteleselor constatari, la finalul raportului se regasesc DOUA RECOMANDARI referitoare la inventarierea patrimoniului Municipiului Bucuresti, pentru care termenul de realizare a fost stabilit la 60 de zile, in conditiile in care aceasta operatiune nu este finalizata la nivelul nici unui UAT din Romania.

Mentionez ca Inspectia Fiscala nu a controlat NICIODATA Primaria Municipiului Bucuresti, pe nici unul dintre mandatele fostilor primari. Si cu siguranta nici nu vor mai face vreodata un control la Primaria Capitalei…”

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani