Grid star
criptomonede

MUSK, ACUZAT DE JOC PERICULOS – Tranzactia Tesla a propulsat Bitcoin la 48.000 de dolari, dar e luata in vizor de autoritatile americane

Criptomoneda Bitcoin a urcat marti 9 februarie 2021 la un nou maxim istoric, de 48.200 de dolari, in urma anuntului ca Tesla a cumparat Bitcoin in valoare de 1,5 miliarde de dolari. „Jocul periculos” al lui Elon Musk a contaminat piata crypto cu un optimism debordant, insa a adus incruntari pe pietele traditionale si in randul autoritatilor americane. Ascensiunea Bitcoin este acum pe „muchie de cutit”, dupa ce avocatii l-au avertizat pe Musk ca tentativele sale repetate de a influenteaza piata au atras atentia Comisiei de Securitate si Schimb (SEC) a SUA, potrivit forbes.com. SEC ar putea formula intrebari cu privire la „faptele si circumstantele” achizitiei de Bitcoin anuntate de Tesla, iar acest lucru va avea un impact puternic in piata. Raliul Bitcoin s-a temperat miercuri, in asteptarea unor noi evenimente crypto, iar Bitcoin a scazut usor, pana in jurul valorii de 45.000 de dolari.

Miliardarul Elon Musk, directorul executiv al producatorului de masini electrice Tesla (TSLA) a produs un cutremur pe Wall Street luni, 8 februarie, cand a dezvaluit ca compania saa a cumparat Bitcoin (BTC) de 1,5 miliarde de dolari. Pretul BTC a crescut moderat in ultimele saptamani, partial din cauza tweet-urilor pro-bitcoin ale lui Musk, care au mentiut criptomoneda in jurul unui nivel confortabil de 35.000, insa anuntul privind achizitia facuta de Tesla a aruncat realmente pretul in aer.

Bitcoin a urcat marti, 9 februarie, la un maxim istoric de 48.216 dolari - aproape suficient pentru a cumpara cu 1 BTC unul dintre cele mai bine vandute vehicule Tesla, Tesla Model Y SUV. Criptomoneda rivala Ethereum a atins si ea marti un record de 1.825 dolari.

Comisia de Securitate si Schimb (SEC) a SUA ar putea lua la intrebari reprezentantii Tesla cu privire la achizitia de BTC

Acum, avocatii l-au avertizat pe Musk, ale carui postari neconventionale pe Twitter l-a aruncat in conflict cu autoritatile de reglementare si inainte de anuntul facut luni, ar putea intampina intrebari din partea Comisiei de Securitate si Schimb (SEC) a SUA cu privire la tranzactia dezvaluita de Tesla.

Nu ar fi surprinzator - avand in vedere accentul pe tweet-urile sefului executiv al Tesla, influenta sa asupra pretului bitcoin si recentele miscari dramatice de pe piata - ca SEC sa puna intrebari despre faptele si circumstantele de aici (n.r. ale achizitiei de Bitcoin de 1,5 miliarde dolari)”, a declarat Doug Davison, partener la Linklaters si fost sef de filiala al diviziei de executare a SEC pentru The Telegraph.

Fostul vicepresedinte al Bancii Centrale Europene: Tesla nu a dezvaluit cand anume a facut tranzactia

Avertismentul a fost reiterat si de Vitor Constancio, care a ocupat functia de vicepresedinte al Bancii Centrale Europene pana in mai 2018. Acesta a scris pe Twitter ca SEC este probabil sa analizeze achizitia Tesla.

Nu au dezvaluit cand a facut Tesla aceasta investitie. Au urmat multe declaratii de sustinere a Bitcoin (n.r. facute de Musk pe Twitter). Bitcoin a continuat sa creasca, iar investitia Tesla s-a apreciat”, a spus Constancio, aratand la intrebarile adresate de Musk prin Twitter in decembrie despre efectuarea de tranzactii bitcoin mari.

Toate aceste evenimente, in special o posibila interventie a autoritatilor americane de reglementare po pune presiune pe o evolutie ulterioara a pretului Bitcoin.

Aceasta in pofida faptului ca marii investitori din piata sunt extrem de optimisti. Fondatorul Galaxy Digital, Mike Novogratz, spune ca bitcoin ar putea creste pana la 100.000 de dolari pana la sfarsitul anului 2021, pe masura ce mai multe institutii vor investi in criptomoneda.

Novogratz, a declarat luni pentru Bloomberg TV ca vede ca pretul bitcoin se accelereaza mai repede decat se astepta odata, deoarece mai multe institutii si companii se afla in spatele criptomonedei, potrivit markets.businessinsider.com.

Fiecare companie din America va urmaexemplul Tesla si va permite in curand clientilor sa faca achizitii folosind criptomonede”, a spus Novogratz.

El a adaugat ca alte companii ar putea lua in considerare mutarea rezervelor in exces in bitcoin ca o acoperire impotriva inflatiei.

Reuters: „Elon Musk vrea o putere curata. Dar Tesla transporta bagajele murdare ale Bitcoin”

Mai sunt și alți critici ai demersului lui Musk de a se juca cu piata cripto. Spre exemplu, Reuters scrie ca Musk, este un sustinator al al tehnologiei cu emisii reduse de carbon, dar sustine Bitcoin despre care se estimeaza ca va produce mai multa poluare, cu minarea, decat o tara de dimensiuni medii in fiecare an.

Moneda digitala este creata atunci cand calculatoarele de mare putere intra in competitie cu alte masini pentru a rezolva puzzle-uri matematice complexe, un proces care consuma multa energie, care in prezent se bazeaza adesea pe combustibili fosili, in special pe carbune, explica Reuters.

La tarifele actuale, activitatea de „minerit” bitcoin devoreaza aproximativ aceeasi cantitate de energie anuala ca si Olanda in 2019, arata cele mai recente date disponibile de la Universitatea din Cambridge si Agentia Internationala pentru Energie.

Astfel, scrie Reuters, se estimeaza ca productia de Bitcoin va genera intre 22 si 22,9 milioane de tone metrice de emisii de dioxid de carbon pe an sau intre nivelurile produse de Iordania si Sri Lanka, potrivit unui studiu din 2019 realizat in revista stiintifica Joule.

Includerea reperului criptomonedei in portofoliul de investitii Tesla ar putea complica sloganul companiei cu emisii zero, potrivit unor investitori, intr-un moment in care consideratiile ESG - de mediu, sociale si de guvernanta - au devenit un factor major pentru investitorii globali. Ce legatura are cu Bitcoin? Actionarii Tesla, sau unii dintre ei, sunt suparati si ingrijorati. Asta ar putea conta in jocul pietei daca ei decid sa se retraga.

Suntem, desigur, foarte preocupati de nivelul emisiilor de dioxid de carbon generate de extragerea bitcoin. Speram ca, atunci cand proiectele bitcoin ale Tesla se vor termina, se vor concentra pe masurarea si dezvaluirea pe piata a datelor relevante privind consumul de energie cu minarea. ”, a declarat Ben Dear, CEO al Osmosis Investment Management, un investitor care gestioneaza active de aproximativ 2,2 miliarde de dolari si detine stocuri Tesla in mai multe portofolii.

https://markets.businessinsider.com/currencies/news/bitcoin-price-forecast-mike-novogratz-100000-by-end-of-2021-2021-2-1030062452

https://www.reuters.com/article/us-crypto-currency-tesla-climate-insight/elon-musk-wants-clean-power-but-teslas-carrying-bitcoins-dirty-baggage-idUSKBN2AA193

https://www.marketwatch.com/story/why-did-tesla-buy-bitcoin-11612902220

https://www.forbes.com/sites/billybambrough/2021/02/10/tesla-billionaire-elon-musk-issued-serious-bitcoin-warning-over-price-boosting-tweets/?sh=100fcb9bbacc

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani