MOMENT ISTORIC PENTRU INDUSTRIA BLOCKCHAIN DIN ROMANIA – Ce este MultiversX, proiectul prezentat la Paris de Beniamin Mincu, CEO Elrond Network
Reprezentantii industriei blockchain din Romania au anuntat o serie de dezvoltari tehnologice de ultima ora, respectiv extinderi pe piata internationala la evenimentul X Day organizat la Paris de Elrond Network, in perioada 3-5 noiembrie. Astfel, Beniamin Mincu, CEO Elrond (foto), a anuntat lansarea proiectului MultiversX, sub brandul caruia se redenumeste si compania, și care va crea un ecosistem global gandit pentru a integra conceptele de metavers, Web3 si blockchain, relateaza CoinTelegraph. Guvernul Romaniei a fost reprezentat la eveniment de ministrul Digitalizarii, Sebastian Burduja.
Gilda Popa
"Sunt mandru sa fiu la #XDayParis pentru a sarbatori #MultiversX. Intreaga lume este pe cale de a fi puternic impresionata de toata aceasta magie (n.r. a inovatiei tehnologice in domeniul blockchain) romaneasca. Parisul este deja cucerit. Sunt onorat sa reprezint Romania in acest moment istoric. Tuturor visatorilor si inovatorilor de acolo: continuati sa luptati si sa faceti omenirea mai buna. Game on!”, a scris Sebastian Burduja pe pagina sa de Twitter.
Elrond isi propune ca evenimentul X Day sa devina unul de referinta in aceasta industrie, similar cu evenimentele anuale de lansare ale unor companii precum Tesla sau Apple.
Evenimentul X Day, deschis de ministrul francez pentru Tranzitie Digitala si Telecomunicatii
Prima editie a fost deschisa de Jean-Noel Barrot, ministrul francez pentru Tranzitie Digitala si Telecomunicatii, care a discutat despre planul Frantei pentru "un metavers european”.
"Cred ca Franta este locul potrivit pentru ca Elrond sa isi dezvolte planurile cu privire la metavers”, a declarat si ministrul francez.
Lansarea proiectului MultiversX, care propune o noua viziune pentru mult-discutatul concept de metavers, va aduce beneficii atat realitatii digitale, cat si realitatii fizice, a comentat Beniamin Mincu, CEO al MultiversX (fostul Elrond Network), pentru Cointelegraph.
"Pentru a crea o capodopera, trebuie sa privesti lumea altfel si sa dai lovituri indraznete. Comunitatea a apreciat intotdeauna cand am facut salturi uriase (n.r catre tehnologia viitorului). Acum suntem in pozitia de a crea o deschidere mai mare catre crestere, adoptare si utilitate (n.r. a tehnologiei blockchain), pentru lumea reala si metavers”, a spus Beniamin Mincu pentru Cointelegraph.
MultiversX va continua sa construiasca comunitatea si bazele pe care Reteaua Elrond le-a pus deja in aplicare, cum ar fi tehnologiile existente si ecosistemul blockchain.
Ce aplicabilitate are tehnologia de avangarda lansata sub brandul MultiversX
Compania isi extinde astfel viziunea de a construi noua economie a internetului, dincolo de frontierele spatiului fizic si a ce inseamna internetul azi.
MultiversX, fostul Elrond Network, a anuntat si trei noi produse - care vor sta la baza evolutiei viitoare:
- xFabric este un modul blockchain independent (sovereign blockchain) care contine aplicatii de baza gata de implementat in cateva minute, complet personalizabile. Include si un set de functii si aplicatii pentru orice creator, brand sau companie.
- xPortal (care va inlocui aplicatia Maiar) este un adevarat super app, un portal spre Metavers, si locul unde isi au casa identitatea digitala a utilizatorilor, sub forma de “avatar”, toate instrumentele financiare, fiat si crypto, un card de debit dezvoltat in parteneriat cu Mastercard, legaturi cu prietenii, chat si socializare.
- xWorlds este un motor de creare a lumilor digitale. O retea de metaversuri interoperabile. Un prim mod de a crea “planete” digitale in aceasta noua lume.
Momentul evenimentului X Day - Paris 2022 marcheaza o transformare generala pentru produsele din ecosistemul Elrond, care se aliniaza acum sub umbrela MultiversX. Spre exemplu, exchange-ul descentralizat Maiar DEX devine acum Xexchange, in timp ce Elrond Explorer devine Xexplorer.
Reamintim ca, asa cum a relatat si Lumea Banilor, la inceputul acestui an, Institutul National de Cercetare si Dezvoltare in Informatica din Bucuresti, Romania, a anuntat ca va folosi blockchain-ul Elrond pentru a dezvolta un sistem de domenii descentralizat si o piata NFT.
Platforma romaneasca de exchange cripto Tokero se extinde pe piata internationala
De asemenea, platforma romaneasca de exchange cripto Tokero a anuntat sambata, 5 noiembrie, la acelasi eveniment, ca incepe extinderea pe plan international, iar prima tara pentru care deschide platforma este cea din Franta.
"Tokero Franta inseamna ca facem un pas international care sa zicem ca era vizat de multa vreme in Romania, pentru ca exchange-urile de crypto au tot incercat sa faca pasul acesta in afara, dar nu s-a concretizat nimic pana acum. Platforma noastra este pregatita sa primeasca clienti din Franta, limba, suport, tot ce este nevoie”, a declarat Marius Morra, CEO-ul Tokero, pentru ZF.
Piata din Franta este una reglementata, iar operatorii de exchange trebuie sa obtina o licenta de operare si sa se conformeze regulilor impuse de autoritati. Tokero a inceput deja demersul pentru a obtine o astfel de licenta.
Primele servicii pe care platforma romaneasca le va oferi in Franta vor fi cele de ramp on si ramp off, adica alimentare si retragere a contului crypto. Totodata, romanii vor sa atraga si aici noi proiecte crypto care sa atraga finantare de la investitori prin Tokero, acest serviciu fiind cunoscut drept launchpad. In acelasi timp, compania romaneasca pregateste deschiderea unui birou in Franta si lucreaza la extinderea platormei si catre alte tari.
Fintech-ul Tokero a fost fondat de antreprenorii Marius Morra si Sabin Simionescu in 2017, iar la finalul anului 2021 a obtinut o evaluare de 15 milioane de euro.