Ministrul Popescu, fata in fata cu dezastrul provocat de el insusi
Argumentul folosit de ministru, cum ca reglementarea ar distorsiona piata energiei, e nu numai ridicol, devine chiar insultator pentru toti romanii de buna credinta.
PSD insista pentru reglementarea, pe termen limitat, a pietei energiei, pentru ca acum nu mai putem vorbi deloc de o piata libera normala, ci de o piata puternic distorsionata, disfunctionala, profund speculativa. Iar modelul plafonarii-compensarii pur si simplu nu mai face fata!. Urmare a tranzactiilor speculative, pretul MWh-ului ajunge la niveluri astronomice, ceea ce duce valoarea compensarilor la cote de nesuportat pentru bugetul public, fapt usor de inteles pentru oricine se uita la cifre.
Pentru a intelege cum speculatiile umfla pretul energiei electrice pe piata din Romania, trebuie inteles ca:
1) Exista un circuit tehnic Producator-Transelectrica-Distribuitor-Consumator.
2) Exista un circuit comercial Producator-Bursa de Energie-Traderi si/sau Furnizori – Consumatori. Energia se vinde prin contracte bilaterale sau pe bursa.
3)Mai mult de jumatate din energia electrica se tranzactioneaza pe bursa, pe PZU – Piata Zilei Urmatoare – unde sunt cele mai mari preturi si unde TRADERII fac legea – a se citi speculatii di grande - si prin urmare sunt beneficiarii profiturilor uriase.
4) Statul roman, de la buget – adica din banii nostri ai tuturor – plateste diferenta dintre tariful cu care furnizorii achizitioneaza energia, inclusiv de pe PZU si plafonul instituit prin OUG 27/2022 la care o vand consumatorului final. Pe intreg sistemul, casnic si non-casnic sunt multi, foarte multi bani. Estimarea este de ordinul zecilor de miliarde de lei, in conditiile scumpirii continue a MWh-ului, chiar daca pana in acest moment decontarile abia daca ating 2 miliarde de lei.
5) Este un mecanism speculativ care se autointretine, pe seama bugetului national, si care baga-n faliment companii majore ale economiei romanesti.
Din economia reala vin semnale grave. AZOMURES a inchis ALUMN Tulcea – singura rafinarie de aluminiu din tara a inchis, ALRO SLATINA a inchis partial, CHIMCOMPLEX BORZESTI a anuntat ca inchide.
Adica mii salariati concediati, mii de locuri de munca pierdute si influente negative grave in toata economia.
Iata datele oficiale, care arata cum pe o piata grav dereglata disfunctionala, speculatiile fac legea:
Pe piata la termen, specifica preponderent contractelor bilaterale, MWh creste cu 48% in intervalul dec 2022-dec 2023 (detalii)
-569 lei/MWh - decembrie 2022;
-843 lei/MWh - decembrie 2023.
Pe PZU – Piata Zilei Urmatoare MW-ul se tranzactioneaza in 18 August la valori intre 3200 de lei si 2500 de lei (detalii), de 5-6 ori mai mult decat pe piata la termen.
In luna iulie, media de pret la care s-a tranzactionat MWh pe PZU a fost de 1813,74 lei cu 400%, mai mare decat in iulie anul trecut.
Ceea ce este insa revelator pentru demonstrarea caracterului profund speculativ este pe PZU se tranzactioneaza mai mult de jumatate din consumul de energie. In iulie, 52,24% din necesarul de consum electricitate a fost cumparat de pe PZU, la cel mai mare pret posibil din asa-zisa piata, iar valoarea tranzactiilor a depasit 4,5 miliarde de lei.
Situatia e reala si e grava!. Timpul trece si o decizie clara trebuie luata de urgenta!.
Solutia supraimpozitarii traderilor poate ca va aduce ceva bani in plus, insa NU REZOLVA PROBLEMA. Suveica compensarilor va alimenta in continuare speculatiile, pretul va continua sa creasca, statul va fi nevoit sa scoata si mai multi bani pentru compensari. Structural, PSD sustine ca DOAR reglementarea pe termen scurt este solutia corecta si eficienta.
Asa ca, dle Popescu, nu mai e loc de-ntors!.