Grid star
eveniment

MINISTRUL APARARII DENUNTA IMPOZITAREA PENSIILOR SPECIALE – Nicolae Ciuca reactioneaza furtunos dupa votul din Parlament: „Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale! Daca trebuie sa fim egali la pensionare, nu ar fi corect sa fim egali si pe timpul vie

A aparut primul strigat de revolta din Guvern dupa ce Parlamentul a votat definitiv miercuri, 17 iunie 2020, impozitarea drastica a pensiilor de serviciu (asa-numitele „pensii speciale”) – cu 10% a pensiilor de 2.000 – 7.000 de lei si cu 85% pe cele de peste acest nivel.

Oficialul guvernamental care s-a aratat revoltat de mutarea Parlamentului este chiar ministrul Apararii Nationale, generalul Nicolae Ciuca (foto). Joi, 18 iunie 2020, Ciuca a scris un mesaj vehement pe Facebook, in care demonstreaza de ce aceste pensii nu sunt un privilegiu, ci un drept pentru militari.

Ciuca aminteste ca pensiile de serviciu pentru militari dateaza inca din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, rostul lor fiind de a compensa restrictiile la care membrii acestei categorii profesionale sunt supusi pe parcursul carierei. Mai exact, ministrul mentioneaza in cazul acestora lipsa unor libertati precum libertatea intrunirilor, cea de exprimare si dreptul de a fi ales, precum si interdictia ca militarii activi sa aiba al doilea serviciu sau propria afacere ori sa se asocieze in sindicate si sa faca greva. De asemenea, la fel de important este faptul ca militarii sunt in orice moment pregatiti sa ajute populatia – deopotriva pe timp de pace si de razboi, adauga ministrul Ciuca.

Redam postarea integrala a lui Nicolae Ciuca:

Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale!

De la Alexandru Ioan Cuza pana in prezent militarii au beneficiat de pensii de serviciu. Indatoririle legale ale militarilor fata de tara continua si dupa ce trec in rezerva, spre deosebire de orice alte categorii de salariati.

Pe timpul activitatii, militarii au aproape cea mai mica grila de salarizare dintre bugetari, cu toate ca sunt permanent la ordin, stau aproape toata viata departe de familie, participa la misiuni de razboi sau sunt prin poligoane si, foarte important, au restranse mai multe drepturi constitutionale.

Militarii nu au voie sa aiba inca un serviciu sau propria afacere, nu au dreptul sa se asocieze in sindicate, nu pot face greva, iar libertatea lor de circulatie este restransa pentru ca au nevoie de aprobari cand parasesc garnizoana sau tara.

Spre deosebire de celelalte categorii de bugetari, militarii nu beneficiaza de: libertatea intrunirilor, libertatea de exprimare si dreptul de a fi ales.

Militarii sunt pregatiti sa intervina in orice ora din zi sau din noapte in sprijinul populatiei la pace, pe timp de razboi sau in situatii speciale si, dau aici un singur exemplu, situatia pe care o traim in prezent, generata de pandemia Covid-19.

Cred ca este foarte important sa intelegem ca nu putem schimba regulile fara sa analizam nici sistemul in sine, nici implicatiile, si nu ma refer aici doar la cele financiare, ci la intreaga functionalitate si particularitate a sistemului, la resursa umana - pentru ca specialistii se formeaza in timp, cu efort si costuri – si, peste toate, impactul bugetar al acestei modificari nu este relevant in tot ansamblul financiar.

Fiecare militar este constient ca, atunci cand depune juramantul, isi asuma riscurile, isi asuma responsabilitatea a ceea ce inseamna apararea tarii chiar cu pretul vietii, stie care sunt limitarile, constrangerile si, din nou, drepturile restranse, ca va avea o viata plina de privatiuni, pentru ca asta este viata de militar. Militarii inteleg situatia dificila generata de actuala pandemie, dar au incredere ca tara ii respecta pentru sacrificiul lor.

Dupa ce am prezentat aceste informatii, conchid cu o intrebare: daca trebuie sa fim egali la pensionare nu ar fi corect sa fim egali si pe timpul vietii active?”

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani