MILIOANE DE CONSUMATORI VOR PUTEA PLATI CU CRIPTOMONEDA PRIN GOOGLE PAY – Gigantul Google anunta un parteneriat istoric cu o platforma de tranzactionare cripto
Utilizatorii platformei de tranzactionare a activelor digitale Bakkt vor putea adauga cardul de debit virtual Bakkt® Visa® („Card Bakkt”) in Google Pay pentru a cumpara bunuri de larg consum si servicii online cu criptomoneda, in magazin sau oriunde este acceptat Google Pay. Activele digitale precum Bitcoin vor fi convertite in moneda fiduciara pentru ca aceste plati sa aiba loc instantaneu, anunta compania.
Bakkt, cunoscuta platforma care permite consumatorilor sa cumpere, sa vanda, sa trimita si sa cheltuiasca active digitale, a anuntat vineri un parteneriat cu Google pentru a extinde acoperirea si utilizabilitatea criptomonedelor cu scopul de a satisface cererea si preferintele consumatorilor in evolutie rapida, scrie businesswire.com
In plus, Bakkt a selectat Google Cloud ca furnizor de cloud preferat si isi va comercializa solutiile oferite de Google Cloud catre principalii comercianti cu amanuntul din Statele Unite ale Americii.
Google va furniza informatii vitale pentru dezvoltarea afacerilor cripto
De asemenea, Bakkt intentioneaza sa genereze noi analize folosindu-se de inteligenta artificiala (AI), invatarea automata (ML) si functionalitatea de geolocalizare pe platforma sa pentru a furniza informatii utile pentru diferite business-uri cripto, folosind instrumentele Google Cloud.
Aceste informatii vor oferi consumatorilor Bakkt optiuni extinse de analiza de business, oferind in acelasi timp partenerilor Bakkt modele valoroase de comportament al consumatorilor, alimentate de infrastructura Google Cloud.
"Acest parteneriat este o dovada pozitiei puternice a Bakkt pe piata activelor digitale si va permite consumatorilor sa isi utilizeze in mod extins activele digitale in timp real, sigur si fiabil. In plus, parteneriatul cu Google Cloud ne va permite sa continuam sa construim o platforma inovatoare de cea mai buna clasa, care, fara indoiala, se poate extinde pentru a satisface nevoile a milioane de utilizatori.”, a declarat Gavin Michael, CEO Bakkt.
"Google Cloud a fost in fruntea accelerarii comertului digital, oferind aceasta oportunitate pentru numerosi comercianti. Suntem mandri ca ii ajutam pe Bakkt sa accelereze si sa extinda disponibilitatea solutiilor lor inovatoare, bazate pe tehnologiile noastre”, a declarat Kirsten Kliphouse, presedintele Google Cloud din SUA.
Pe scurt, utilizatorii pot cheltui in curand fonduri cripto Bakkt Card direct din Google Pay. Acest parteneriat vine dupa ce Bakkt si-a lansat cardul de debit Visa la inceputul acestui an, iar acum clientii vor putea efectua tranzactii prin mijloace digitale oriunde este acceptat Google Pay, precizeaza cryptopotato.com
Practic, Bakkt va converti fara probleme criptomonedele in moneda fiat inainte de a ajunge in contul destinatarului. In acest fel, activele digitale pot fi utilizate in mod eficient pentru a plati pentru produsele de zi cu zi, atat online, cat si in magazin.
Precedent istoric pentru intreaga industrie cripto
Parteneriatul recent este doar una dintre numeroasele initiative ale Bakkt de a extinde nivelul de utilizare a criptomonedelor in SUA. In august, compania a colaborat cu Quiznos pentru a lansa un proiect pilot de plata cu Bitcoin la anumite magazine Quiznos din Denver,
De asemenea, organizatia a colaborat cu Starbucks dupa lansarea aplicatiei Bitcoin in aprilie. De atunci, clientii Starbucks isi pot reincarca cardurile folosind aplicatia.
Google Cloud ofera si asistenta. Compania a colaborat recent cu Dapper Labs - creatorii pietei Top Shot NFT pentru a ajuta la dezvoltarea blockchain-ului acestuia din urma.