Grid star
business capital

MILIARDE DIN LISTAREA HIDROELECTRICA LA BURSA – Explozie pe piata de capital. Romanii si-au scos banii din banci ca sa cumpere actiuni. Iata raportul (Document)

Piata de capital din Romania traverseaza una dintre cele mai bune perioade din istorie si a inregistrat o serie succesiva de recorduri la nivelul lunii iulie cat si la nivelul primelor sapte luni din 2023.

Potrivit Bursei de Valori Bucuresti (BVB), oferta Hidroelectrica (H2O), lider in productia de energie electrica si principalul furnizor de servicii tehnologice necesare in Sistemul Energetic National, a fost derulata la bursa in perioada 23 iunie – 4 iulie 2023, s-a incheiat cu succes si a devenit cea mai mare oferta publica initiala (IPO) realizata vreodata. Romanii si-au scos banii din banca ca sa cumpere actiunile companiei.

Sume colosale

IPO-ul Hidrolectrica a atras in total 9,28 miliarde RON (circa 1,9 miliarde EUR sau 2,1 miliarde USD) pentru 89,7 milioane de actiuni reprezentand 19,94% din numarul total de actiuni si a devenit cea mai mare oferta din Europa si a treia cea mai mare din lume, luand in calcul IPO-urile realizate pana acum, in acest an. Hidroelectrica a debutat pe 12 iulie 2023 pe Piata Reglementata a BVB si este cea mai mare companie romaneasca listata la BVB din punct de vedere al capitalizarii.

"Aglomeratie” de investitori

Numarul investitorilor de pe piata de capital din Romania a continuat sa creasca si a ajuns la finalul primului semestru din 2023 la aproape 160.000, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparatie, in 2019 erau aproape 54.000 de investitori. Acest lucru inseamna o crestere de 200% realizata in ultimii cinci ani. Mai mult, odata cu depasirea pragului de 150.000 investitori, piata de capital din Romania a ajuns la un nou maxim istoric.

Cea mai mare oferta din Europa

"Piata de capital din Romania traverseaza una dintre dele mai bune perioade din istorie si credem ca evolutiile recente confirma ca piata se dezvolta in directia corecta. Valoarea de piata a companiilor romanesti listate la BVB a depasit 200 de miliarde de lei, echivalentul a peste 40 de miliarde de euro, ceea ce este o premiera pentru piata de capital. Oferta Hidroelectrica a fost cea mai mare din Europa si a treia din lume pana acum”, a declarat presedintele Bursei, Radu Hanga.

Directorul General al Bursei de Valori Bucuresti, Adrian Tanase, a precizat ca oferta Hidroelectrica a reusit o performanta greu de prevazut de analisti: a miscat 2% din totalul tuturor tipurilor de depozite, exprimate in toate tipurile de valute, pe care populatia le detinea in banci, dupa ce subscrierile totale pe transa de retail au ajuns la 6,3 miliarde lei.

"Acest indicator ne arata ce potential are piata de capital de a atrage din economiile populatiei in cazul unor oferte semnificative. Credem ca exemplul Hidroelectrica este este cel mai bun testimonial de a determina tot mai multi antreprenori sa inceapa sau sa reia procesul de listare pentru ca piata a demonstrat ca are apetit pentru investitii in afaceri solide. Romania a devenit un centru atractiv pentru fluxurile de capital atat locale, cat si internationale, pe masura ce gradul de dezvoltare a pietei s-a accentuat. Suntem acum a treia piata de capital din regiune in ceea ce priveste capitalizarea si ne propunem ca pe termen mediu sa devenim a treia piata din regiune si la nivelul lichiditatii".

Valoarea listarilor a depasit 4 miliarde euro

Valoarea listarilor realizate la Bursa de Valori Bucuresti in primele 7 luni ale acestui an s-a situat la 4,4 miliarde euro, depasind astfel intregul an 2021, care detinuse recordul anterior, atunci cand valoarea tuturor instrumentelor listate la BVB a fost de circa 4 miliarde euro. Tot in primele 7 luni ale acesti an s-a inregistrat un nou record pe segmentul de actiuni de pe Piata Reglementata in ceea ce priveste valoarea totala de tranzactionare, incluzand si ofertele.

Mai exact, aceasta valoare a ajuns la 16,4 miliarde RON, precedentul record de 13,8 miliarde RON datand din 2007. Tot la nivelul lichiditatii, insa in ceea ce priveste cea mai mare valoare zilnica tranzactionata intr-o singura zi pe segmentul de actiuni, fara a include ofertele, a fost consemnata pe 12 iulie, cu tranzactii care au totalizat 821,3 milioane RON. La nivelul lunii iulie s-a inregistrat si cea mai mare valoare medie zilnica de tranzactionare pentru toate tipurile de instrumente de pe Piata Reglementata, fara oferte: 702,48 milioane RON. In plus, iulie 2023 a fost luna in care au fost realizate cele mai multe tranzactii lunare la nivelul BVB, respectiv 274.717 tranzactii.

Record peste record

IPO-ul Hidroelectrica a consemnat de asemenea o serie de recorduri la nivelul investitorilor de retail. Astfel, in timpul ofertei a fost inregistrata cea mai mare valoare subscrisa de investitorii de retail la un IPO la BVB: 6,3 miliarde RON la IPO-ul Hidroelectrica. Tot in cadrul ofertei H2O, a fost consemnata cea mai mare valoare a tranzactiilor rezultate intr-o oferta pe segmentul de retail: 1,82 miliarde RON, precum si cel mai mare numar de ordine subscris pe segmentul de retail la un IPO in Romania: 51.865 ordine. Dupa intrarea H2O la tranzactionare la BVB, pe 12 iulie s-a mai inregistrat un record: cele mai multe tranzactii realizate intr-o zi pe segmentul de actiuni, Piata Reglementata si Sistemul Multilateral de Tranzactionare, fara oferte: 23.358 tranzactii.

Crestere de peste 17%

Piata de capital din Romania a crescut cu 17,5% in primele sapte luni ale acestui an, prin prisma indicelui BET-TR, care include si dividendele. La finalul sedintei de tranzactionare din 31 iulie, BET-TR a afisat un nivel de 26.647 puncte, iar maximul istoric atins de la infiintare, in urma cu 11 ani, a fost inregistrat pe 20 iulie 2023 cand BET-TR ajunsese la 26.765 puncte. Tot in acest timp, BET-NG, indicele companiilor din energie si utilitati, a avut o crestere de 16,9%.

Un nou record a fost inregistrat in ceea ce priveste capitalizarea companiilor romanesti si cea mai mare valoare consemnata pentru acest indicator a fost inregistrata pe 20 iulie 2023. La acea data, valoarea de piata a tuturor companiilor romanesti listate la BVB a atins un nivel de 202.1 miliarde RON, echivalentul a 40,9 miliarde EUR.

*Citi aici Raportul BVB

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani