MICILE AFACERI, MAI PUTERNIC LOVITE DE CRIZA – Impactul pandemiei, resimtit mai brutal in companiile cu afaceri sub 100.000 euro
Micile afaceri au fost mai puternic lovite de criza decat cele mari. Vorbim despre intreprinderi cu cifra de afaceri anuala sub 100.000 de euro, in cazul carora scaderea rulajelor a fost de doua ori mai mare decat in cazul companiilor mari (20% fata de 10%).
In plus, managerii micilor firme sunt mai pesimisti decat ceilalti, percepand mai indepartata revenirea economica. In cifre, directorii micilor firme se asteapta la o crestere a incasarilor cu doar 1% in 2021, in timp ce societatile mari vad un spor cu 5%, arata studiul „CONFIDEX Q4 2020 – companii sub 100.000 EURO”, realizat de catre Impetum Group.
Prezentam intregul comunicat al Impetum Group:
„Companiile cu afaceri de sub 100.000 de euro anual, au resimtit mai brutal efectele pandemiei anul trecut, jumatate dintre manageri considerand ca propria companie este afectata de Covid-19, iar scaderea afacerilor este, in acest caz, de 20% in Q4 2020, fata de Q2 2020, potrivit rezultatelor CONFIDEX Q4 2020 – companii sub 100.000 facute publice de Impetum Group. In plus, cresterea cifrei de afaceri, estimata pentru 2021, fata de 2020, este de circa 5 ori mai mica in cazul micilor companii, in comparatie cu marii jucatori (1% vs. 5%).
Astfel, managerii din companii mici percep mai acut impactul crizei generate de pandemie si au o medie a indicatorului starii de spirit mai scazuta decat cei din companiile mai mari: 4.6 versus 4.9. Diferenta in ceea ce priveste scaderea profitului din Q4 2020 vs. Q2 2020 este edificatoare in acest sens: un minus de 22% pentru companiile mici si de doar 12% pentru cele mari. In plus, profitul este asteptat sa scada in continuare pentru jucatorii mai mici, cu 4% in 2021, in timp ce marile companii estimeaza deja o crestere in acest an.
'Studiul ne arata ca marimea unei companii este relevanta, in special in perioadele dificile ale economiei. Astfel, companiile cu cifra de afaceri sub 100.000 de euro anual au resimtit mult mai dur efectele pandemiei, iar revenirea este perceputa ca fiind mai indepartata. In plus, cele mai multe asteapta o scadere a profitului in acest an, in timp ce marii jucatori estimeaza deja un avans al acestuia', declara Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group.
'Din punctul nostru de vedere, acesta este un moment cheie pentru companiile mici pentru ca au oportunitatea sa faca un pas mare catre o cultura antreprenoriala bazata pe parteneriat pentru a trece cu bine peste aceasta criza', a concluzionat Andrei Cionca.
Dificultatile pe zona de cash flow sunt evidente, jumatate dintre manageri sustinand ca au avut probleme cu capitalul de lucru. In aceste conditii, doar 10% dintre managerii micilor companii sunt relaxati sau foarte relaxati in ceea ce priveste modul in care evolueaza economia nationala, in timp ce 19% dintre ei sunt ingrijorati sau foarte ingrijorati.
Managerii raman prudenti pentru 2021 si nu-si pun mari sperante in campania de vaccinare
Companiile mici sunt mai putin increzatoare decat cele mari in ceea ce priveste efectul pozitiv al campaniei de vaccinare asupra economiei si asupra propriei afaceri. Astfel, doar 66% cred ca aceasta va avea un impact pozitiv asupra propriului business, fata de 73% in cazul companiilor mari.
'Viziunea mai pesimista a micilor antreprenori se vede si in modul in care privesc impactul la o scara mai larga, dincolo de ograda proprie. Astfel, aproximativ 80% dintre managerii companiilor mici considera ca economiile (globala, europeana si nationala) sunt afectate in „mare” si „foarte mare masura, fata de 74% in cazul companiilor mai mari', a mai afirmat Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group.
Totodata, micile companii nu au o baza la fel de solida de revenire in 2021, avand in vedere ca principalele masuri luate in pandemie au vizat reducerea recrutarii de personal si reducerea cheltuielilor de marketing si cercetare, dar si a investitiilor.
Digitalizarea, o prioritate mai importanta decat accesul la creditare
Pandemia a scos in fata importanta digitalizarii, mai mult ca oricand, astfel ca aceasta este pe locul 5 in topul prioritatilor, inaintea chiar si a accesului la creditare. Pe primele locuri, asa cum era de asteptat, se afla cresterea vanzarilor si pastrarea locurilor de munca, urmate de imbunatatirea relatiei cu clientii si investitiile.
Totusi, micii antreprenori asteapta o revenire a cererii in acest an si sustin ca sunt orientati mai degraba spre cresterea productivitatii, in detrimentul reducerii costurilor. In plus, cel putin la nivel declarativ, pandemia devine catalizatorul unei schimbari de paradigma a business-ului: 64% spun ca pandemia va genera o intensificare a inovarii la nivelul companiei, iar 71% vorbesc despre o regandire a strategiei.
Managerii companiilor mici estimeaza o redresare a economiei in 2 ani si 5 luni, dar a propriei companii in mai putin de 2 ani. In ceea ce priveste instrumentele financiare necesare redresarii, reinvestirea profitului si creditul furnizor sunt cel mai des mentionate de micii antreprenori.
Metodologie si perspective
Initiat la scurt timp dupa debutul pandemiei, CONFIDEX masoara increderea managerilor romani in economia actuala si are scopul de a crea repere concrete pentru business-uri si de a sprijini mediul de afaceri in luarea unor decizii adaptate realitatii.
In campania CONFIDEX de masurare a perceptiei managerilor romani asupra mediului de business in Q4 2020, un numar de 180 de manageri din companii cu cifra de afaceri sub 100.000 de euro au ales sa completeze chestionarul desi profilul lor nu era unul aflat in esantionul CONFIDEX.
Studiul CONFIDEX Q4 2020 cuprinde raspunsurile a peste 900 de manageri din companii cu cifra de afaceri de peste 100.000 euro si 180 de manageri din companii cu cifra de afaceri sub 100.000 euro din top 7 categorii de sectoare economice contribuitoare la PIB: agricultura; industrie si energie electrica; constructii; comert; HORECA; transport, distributie, depozitare; servicii. La studiu au raspuns doar CEOs si manageri C-level, iar dintre companiile mari vizate, 75% au peste 1 milion de euro cifra de afaceri si 31% peste 5 milioane euro cifra de afaceri.
Indicele CONFIDEX e construit din agregarea a 29 de itemi si masoara pe o scara de la 0 la 100 de puncte increderea in economie a managerilor si antreprenorilor romani.
Despre Impetum Group
Impetum Group este grupul romanesc care aduce impreuna capital, management si servicii, format din reunirea sub aceeasi umbrela a CITR, liderul pietei de insolventa din Romania cu 20 de ani de experienta in management de criza, ROCA, solutie de private equity care urmareste consolidarea IMM-urilor romanesti care au un viitor valid, dar traverseaza un moment dificil si ROCA X, un proiect destinat start-up-urilor disruptive din piata de tehnologie.
Impetum Group isi propune sa devina un hub de resurse, care maximizeaza valoarea de business, prin reunirea de: business knowledge specific pentru fiecare din cele 3 etape din viata unei companii (startup, criza de crestere, distress), capital, sinergii si cross-uri intre business-uri complementare, precum si o comunitate de manageri si antreprenori dornici sa participe activ la consolidarea culturii antreprenoriale din Romania bazata pe parteneriat”.