Grid star
punguta cu doi bani

Medicii sunt disperati, dar Werner le da doar vorbe dulci

Federatia sindicala Sanitas a anuntat deja miercuri, 7 octombrie 2020, declansarea grevei japoneze deoarece continua batjocura guvernamentala. Mai exact, regimul PNL le-a promis medicilor, asistentilor si celorlalte cadre medicale nenumarate sporuri pentru starea de urgenta, dar nu li le-au dat nici pana-n ziua de azi. La randul lui, presedintele Klaus Iohannis – seful de facto al guvernului Ludovic Orban – a iesit miercuri seara si i-a mangaiat pe cap pe medici, asistenti & co., pentru munca depusa de cand cu pandemia. Totusi, Werner n-a suflat un cuvant despre faptul ca ar avea de gand sa traga Guvernul de maneca, astfel incat cadrele medicale sa-si primeasca banii promisi.

Iata mai intai postarea de pe Facebook a Federatiei Sanitas din Romania:

COMUNICAT DE PRESA

GREVA JAPONEZA A MEMBRILOR SANITAS, DE ZIUA MONDIALA PENTRU MUNCA DECENTA

Astazi, 7 octombrie 2020, mai mult de 32.000 de membri SANITAS din peste 420 de institutii publice de sanatate si asistenta sociala din toate judetele tarii au declansat greva japoneza.

Nu intrerupem activitatea la locurile noastre de munca, pentru ca suntem constienti de rolul esential pe care il avem in asigurarea preventiei, tratamentului si ingrijirii populatiei acestei tari. Tragem, insa, un semnal de alarma asupra faptului ca salariatii din cele doua domenii lucreaza de peste sase luni in conditii de epuizare fizica si psihica, sunt cei mai expusi contaminarii cu coronavirusul SARS-Cov-2, 1 din 25 de nou infectati fiind din randul personalului medical sau auxiliar iar urmatoarele luni vor fi din ce in ce mai dificile! Ritmul de infectare intracomunitara creste, pacientii vor fi din ce in ce mai multi, institutiile medicale si de asistenta sociala sunt din ce in ce mai aglomerate, apropiindu-ne periculos de mult de blocarea sistemului de sanatate si asistenta sociala.

In aceste conditii, constatam ca aceiasi salariati sunt discriminati si expusi dispretului public printr-o excesiva mediatizare a ”rasplatilor financiare promise sau chiar legiferate”, dar in realitate neacordate!

Realitatea este ca:

1. legislatia specifica relatiilor de munca este aplicata incomplet si discriminatoriu;

2. sunt situatii in care cadrul legal este atat de incoerent formulat incat lasa loc la interpretari eronate care conduc, inevitabil, la decizii manageriale incorecte, chiar aberante;

3. in multe institutii din sanatate si asistenta sociala, asa-zisele recompense financiare pentru munca depusa in perioada starii de urgenta se ridica la sume derizorii de 30 – 80 lei pe luna!

4. Atat in perioada de urgenta cat si in cea de alerta au fost emise reglementari care, in lipsa precizarii clare a surselor de finantare, nu pot fi puse in practica;

5. posturile in institutiile publice sunt blocate, personalul este insuficient exact in sectiile unde presiunea pandemiei este cea mai mare.

Salariatii din sanatate, asistenta sociala, directiile de sanatate publica, unitatile de asistenta medico-sociala, serviciile de ambulanta, medicina scolara protesteaza incepand de astazi, DECENT, fara intreruperea activitatii, pentru a nu pune in niciun fel in pericol pacientii, asteptandu-se ca autoritatile romane sa ii trateze cu aceeasi DECENTA si sa inteleaga ca TREBUIE SA RESPECTE LEGEA!

Cerem respectarea tuturor drepturilor legale pentru membrii nostri de sindicat: cele de natura salariala, cele de protectie la locul de munca, cele de repaus pentru recuperarea capacitatii de munca, cele care sa elimine orice discriminare intre categoriile de salariati din acelasi tip de unitati si cu acelasi tip de activitate!

In conditiile in care autoritatile nu gasesc solutii reale la problemele semnalate de organizatiile noastre, Consiliul National SANITAS din data de 13 octombrie 2020 va decide si alte forme de protest sindical, cu respectarea legislatiei specifice perioadei de criza pe care o traversam. Vom apela inclusiv la chemarea in instanta a angajatorilor care nu respecta legea sau o interpreteaza dupa bunul lor plac.

7 octombrie este declarata Ziua Mondiala pentru Munca Decenta. Organizatia Internationala a Muncii recomanda guvernelor lumii sa adopte masuri care sa asigure munca decenta, o conditie esentiala pentru reducerea saraciei si o dezvoltare durabila si echitabila. Conceptul presupune remuneratie corecta, securitate in timpul serviciului, oportunitati de dezvoltare profesionala, libertate de exprimare, participare activa in luarea de decizii si – nu in ultimul rand – egalitate de sanse intre barbati si femei.

Mesajul membrilor SANITAS in aceasta zi este:

Muncim decent – protestam decent – rasplatiti-ne decenta cu o minima buna-cuviinta: acordarea drepturilor noastre legale!

Biroul Executiv al Federatiei SANITAS din Romania”.

Redam afirmatia lui Klaus Iohannis din conferinta de presa:

Medicii au facut eforturi uriase pentru a salva vietile oamenilor. Transmit multumiri personalului medical din Romania pentru profesionalism. Acesti oameni extraordinari care si-au ales aceasta meserie vocationala merita respectul nostru. Avem incredere in medicii nostrii, fie ca sunt infectionisti sau medici de orice specialitate. Lunile care vor urma nu sunt deloc usoare. Sunt alaturi de ei si impreuna vom face fata acestei crize. Este o lupta nu numai a sistemului medical si a tuturor in care avem o mare responsabilitate”.

Nota: Aceasta rubrica este destinata zvonurilor. Luati informatiile ca atare!

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani