Grid star
antreprenoriat

Masuri pentru ieftinirea locuintelor. Statul aloca 149 milioane de euro IMM-urilor care produc materiale de constructii (Document)

Statul incearca sa determine ieftinirea locuintelor prin oferirea a aproape 150 milioane de euro IMM-urilor care au ca obiect de activitate producerea materialelor de constructii. Astfel, se spera ca daca materia prima va fi mai ieftina, prin ajutorul dat producatorilor, si pretul caselor va scadea. 

Ministerul Economiei a inceput luni, 8 aprilie 2024, inscrierile in cadrul programului ConstructPLUS, care se incheie in 8 mai 2024. IMM-urile si intreprinderile mari, cu personalitate juridica, vor putea aplica pentru obtinerea de granturi nerambursabile, in scopul infiintarii si/sau dezvoltarii capacitatilor de productie pentru materiale de constructie.

Valoarea maxima a ajutorului de stat regional nerambursabil este de 50 milioane de euro, dar nu mai mult de 75% din costurile eligibile totale ale proiectului investitiei si fara a depasi intensitatea prevazuta in Harta Regionala autorizata de Comisia Europeana. Bugetul alocat programului ConstructPlus pentru 2024 este echivalentul in lei a 149 milioane de euro.
La analiza cererilor de acord pentru finantare si a documentatiei atasate acestora se vor lua in considerare situatiile financiare aferente anilor 2020 – 2022. Obligatia prezentarii situatiilor finaciare nu se aplica intreprinderilor nou-finantate.

 

Reducerea deficitului comercial

 

Guvernul a aprobat la inceputul acestui an Hotararea privind aprobarea Ghidului solicitantului aferent schemei de ajutor de stat instituita prin Ordonanta de urgenta a Guvernului 68/2023 pentru aprobarea si finantarea Programului national pentru dezvoltarea productiei interne de produse si materiale de constructii. Programul national pentru dezvoltarea productiei interne de produse si materiale de constructii “Constructplus” isi propune reducerea deficitului comercial provenit din importul de materiale de constructii, stimularea investitiilor in judetele mai putin dezvoltate si cresterea productiei interne de produse si materiale de constructii, prin acordarea de granturi agentilor economici din acest domeniu de activitate. Ministrul Economiei, Stefan Radu Oprea, declara ca prin aceasta schema se pot ieftini locuintele.


Iata declaratia ministrului Economiei:
 
"Este o schema multianuala pe urmatorii patru ani. Acest program are ca tinta reducerea deficitului comercial, avem in zona materialelor de constructii un deficit comercial de aproximativ 8 miliarde de euro si ca trebuie sa producem in Romania mai multe materiale de constructii. De asemenea, dorim dezvoltarea judetelor care sunt mai putin dezvoltate. Industria agroalimentara, domeniul materialelor de constructii sunt printre putinele industrii care pot ajunge in aceste judete foarte usor, in aceste judete mai putin dezvoltate, de aceea avem un punctaj care sa stimuleze investitiile in aceste zone si, sigur, ne intereseaza cresterea productiei de materiale de constructii. 
Vrem sa profitam de toate fondurile europene, de toti banii din bugetul de stat care pot merge in proiectele de investitii, daca vorbim de cele strategice, despre autostrazi, dar si daca vorbim despre tot ceea ce inseamna constructie, de la scoli, dotari ale UAT-urilor, pana la spitale sau constructiile din zona privata, constructii de locuinte.
Toate acestea trebuie sa fie sustinute de materiale de constructie produse in Romania, pentru ca trebuie sa invatam sa cumparam romaneste. Atunci cand avem mai multa oferta pe o piata, piata fiind competitiva, preturile trebuie sa scada si acesta este unul dintre obiectivele pe care le urmarim".

>>Ordonanta de Urgenta 68/2023 pentru aprobarea si finantarea Programului national pentru dezvoltarea productiei interne de produse si materiale de constructii

>>Legea privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 68/2023 pentru aprobarea si finantarea Programului national pentru dezvoltarea productiei interne de produse si materiale de constructii

>>Ghidul final si anexele

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani