Grid star
criptomonede

MASTERCARD LANSEAZA UN SERVICIU ANTIFRAUDA PENTRU CLIENTII CRIPTO - Compania a angajat recent peste 500 de specialisti in blockchain pentru arhitectura platilor cripto

Gigantul Mastercard lanseaza miercuri, 5 octombrie, un nou serviciu care ajuta bancile sa identifice si sa blocheze tranzactiile cripto susceptibile de frauda. Serviciul, numit "Crypto Secure”, foloseste algoritmi "sofisticati” de inteligenta artificiala pentru a detecta operatiunile cripto initiate de actori rau intentionati, a declarat directorul Mastercard pentru Cyber and Intelligence Business in exclusivitate pentru CNBC.

Gilda Popa

Gigantul de plati Mastercard a introdus servicii de tranzactionare criptomonedelor inca din februarie 2021, asa cum a anuntat atunci Lumea Banilor. In ultimii ani, Mastercard s-a marketat ca fiind o companie orientata spre cripto si a atras sustinatori infocati ai industriei la nivel de top management.

Noul serviciu "Crypto Secure” este un instrument destinat sa creasca securitatea tranzactiilor cripto si sa ajute bancile sa previna cazurile frauduloase asociate activelor digitale.

Intr-un interviu recent pentru CNBC, Ajay Bhalla – seful Mastercard pentru Cyber and Intelligence Business – a declarat ca noua functie foloseste algoritmi "sofisticati” de inteligenta artificiala pentru a detecta operatiunile initiate de actori rau intentionati, motiv pentru care va fi deosebit de util pentru banci.

Pe platforma Crypto Secure, bancilor si altor emitenti de carduri li se afiseaza un tablou de bord cu evaluari codate pe culori, care reprezinta riscul unei activitati suspecte. Severitatea riscului variaza de la rosu pentru "ridicat”, la verde pentru "scazut”.

Crypto Secure avertizeaza, dar nu emite o hotarare daca sa respinga sau nu un anumit comerciant cripto, decizia fiind luata de emitentii de carduri.

"deea este ca dorim sa putem oferi tipul de incredere pe care il oferim pentru tranzactiile in comertul digital si tranzactiilor cu active digitale pentru consumatori, banci si comercianti” , a preciat seful Mastercard pentru Cyber and Intelligence Business.

Softul "Crypto Secure” se bazeaza pe date din blockchain, o inregistrare publica a tranzactiilor cripto, precum si pe alte surse. Serviciul este alimentat de CipherTrace, un startup de securitate blockchain achizitionat de Mastercard anul trecut. Cu sediul in Menlo Park, California, CipherTrace ajuta companiile si agentiile guvernamentale sa investigheze tranzactiile ilicite care implica criptomonede. Principalii sai rivali sunt firma New York Chainalysis si Elliptic, care are sediul la Londra.

Mastercard pluseaza puternic pe servicii dedicate clientilor cripto

La scurt timp dupa inceputul anului 2022, compania de servicii financiare a incheiat un acord cu platforma de exchange cripto Coinbase pentru a promova cresterea si adoptarea tokenurilor nefungibile (NFT).

O luna mai tarziu, Mastercard a angajat peste 500 de profesionisti care vor construi initiativele companiei in materie de criptomonede. Expansiunea contrasteaza cu rata de concediere pe care a avut-o mai multe companii din sector, inclusiv CryptoCom, Gemini, Bybit, Huobi si altele.

In aprilie, Mastercard a incheiat un alt parteneriat – de data aceasta cu platforma de active digitale Nexo. Ambele parti au introdus primul card de criptomoneda din Europa care permite consumatorilor sa cheltuiasca fara a-si vinde activele.

In urma cu doua luni, compania de plati a colaborat si cu Binance. Echipa a lansat un card cripto preplatit in Argentina, care le-a permis localnicilor sa plateasca facturile in fiecare magazin sau locatie argentiniana care accepta Mastercard.

Criminalitatea cripto, in crestere la nivel global

Mastercard lanseaza serviciul pe fondul cresterii criminalitatii pe piata in curs de dezvoltare a activelor digitale. Cantitatea de criptomonede care intra in portofele cu conexiuni criminale cunoscute a crescut la un record de 14 miliarde de dolari anul trecut, conform datelor companiei de analiza blockchain Chainalysis. Iar in 2022 s-a inregistrat o serie de hack-uri si escrocherii de inalt nivel care vizeaza investitorii cripto.

Unele dintre cele mai rasunatoare hack-uri din 2022 includ exploitul de pe Harmony Bridge si sustragerea de active cripto in valoare de 615 milioane de dolari de pe Podul Ronin, despre care Lumea Banilor a relatat in iunie, respectiv in martie 2022.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani