MAREA DEBRANSARE A ROMANILOR DE LA LUMINA SI GAZE – Senatul da cu flit Guvernului Citu si modifica Ordonanta de Urgenta. Victorie de etapa pentru consumatorii vulnerabili (Document)
06 September 2021 10:49 Lumea Banilor 1029Decizie salutara in Senat in legatura cu Proiectul de lege pentru aprobarea OUG a Guvernului Citu care abroga prevederea art. 72 alin. (1) din OUG 70/2020 conform careia in starea de alerta distribuitorii de gaze si energie electrica nu pot deconecta clientii care nu-si platesc facturile.
Desi Executivul a vrut deconectarea tuturor romanilor care nu si-au platit factura, oferind un ragaz de 90 de zile, perioada in care cei cu datorii pot negocia cu furnizorii, fara sa fie insa facuta o analiza coerenta: daca sunt rau platnici sau daca pur si simplu nu au veniturile necesare achitarii facturilor, Comisia Economica din Senat a reparat acest lucru.
Protectie pentru consumatorii vulnerabili
Astfel, prin avizul pozitiv dat proiectului de lege, insa cu amendamente, se arata ca pe perioada starii de alerta, operatorii de transport si distributie energie electrica si gaze naturale asigura continuitatea furnizarii serviciilor catre toti consumatorii vulnerabili.
Daca legea va fi adoptata si de Senat, si de Camera Deputatilor cu acest amendament, romanii care nu-si pot permite plata facturii nu vor fi deconectati la iarna.
Iata amendamentele Comisiei Economice din Senat:
-pe perioada starii de alerta, operatorii de transport si distributie energie electrica si gaze naturale asigura continuitatea furnizarii serviciilor catre toti consumatorii vulnerabili;
-in categoria consumatorilor vulnerabili se incadreaza urmatoarele categorii de persoane: consumatorii vulnerabili din motive de venit, consumatorii vulnerabili din motive de sanatate si consumatorii vulnerabili izolati fata de sursele de energie;
-in situatia in care este incident un motiv de debransare/deconectare, operatorii de transport si distributie pot efectua operatiunea pana la incetarea starii de alerta daca beneficiarii nu se incadreaza in categoria consumatorului vulnerabil.