Grid star
analize

Manipularea numerelor provoaca moartea

Uneori, prestidigitatia cu cifrele de natura statistica poate ingropa partial sau total democratia. Pentru ca infrange adevarata vointa si adevarata optiune a alegatorilor. Dar aceeasi operatie, daca este aplicata cum se intampla acum, unei stari de pandemie, provoaca moartea unor oameni. si este de natura criminala. Manipularea deliberata a numerelor genereaza decizii care pot agrava starea de sanatate a populatiei. Iar ceea ce o tara intreaga a putut sa observe marti, 13 octombrie, ar trebui sa inceteze. Imediat!

Presedintele Klaus Iohannis ridica din umeri. Afirmand ca este regretabil ceea ce s-a intamplat, ca doua institutii importante guvernamentale sa ne ofere ca baza a unor decizii importante cifre total diferite, aproape simultan. Si solicita Executivului sa remedieze situatia. Fara sa ofere vreun termen. Fara sa ceara sanctionarea celor vinovati. Aruncand cumva raspunderea pe seama guvernelor anterioare si tinand sa precizeze ca cele mai multe au apartinut PSD. Corul de laudatori si de cantatori ai presedintelui l-a sustinut de indata si am putut observa pe parcursul dezbaterilor, organizate de diferite televiziuni de stiri, cum pana si ultimul recensamant facut in mod evident alandala a fost pus tot pe seama “ciumei rosii”.

Concret, despre pandemia din Bucuresti se poate spune orice. Ca e mica sau ca e mare. Ca impune sau ca nu impune noi restrictii. Totul sta in pixul unor functionari publici. Care manipuleaza cifre. Nu se cunoaste dupa mii de ani de cand se fac recensaminte si de cand sunt practicate tehnici de statistica numarul celor care vietuiesc, cat or mai vietui, in Capitala Romaniei. Unii functionari guvernamentali afirma ca avem de-a face cu circa 1.400.000 de locuitori. Altii, ca este vorba de 2.500.000. Si exista si oficiali ai statului roman care vorbesc de 4.000.000. Cand imparti aceste cifre la numarul zilnic de infectati sau de decese, este evident ca rezultatele difera in mod dramatic. Iar in functie de rezultate, se iau decizii. Deciziile nu pot fi bune, decat daca cifrele de la care se pleaca sunt corecte. Dar asta stiu de buna seama toti decidentii. si, tocmai din acest motiv, ei cauta numerele care le convin. Daca vor sa inchida Bucurestiul, aleg un numar. Daca nu vor sa-l inchida, aleg alt numar. La fel se intampla si in ceea ce priveste scolile.

Situatia este cvasi-generala. Marti, trei ceasuri rele si zi de 13, incheiata printr-un nou speach al presedintelui Klaus Iohannis, s-a vorbit despre Bucuresti. Dar jonglerii de acest fel, in baza numerelor false, se fac in intreaga tara. Pana in ultima comuna. Pana in ultimul catun.

Cati cetateni au domiciliul – ca sa ma refer doar la acest exemplu – in Bucuresti? Cati dintre acestia locuiesc, muncesc si calatoresc efectiv pe teritoriul Capitalei, si cati locuiesc si muncesc in alta parte pe teritoriul Romaniei? Desi oficial figureaza ca fiind cetateni ai Capitalei. Cati traiesc si muncesc sau traiesc si nu muncesc in afara Romaniei? Cati romani din afara Capitalei si-au achizitionat garsoniere, apartamente sau vile in Bucuresti si in ce masura si-au mutat aici activitatile? Cati stau in chirie in Bucuresti? Cate dintre persoanele arondate circula zilnic pe strazile supraaglomerate ale metropolei si cate alte persoane cu treburi prin Capitala maresc ambuteiajele? Care este structura reala a utilizatorilor de metrou sau de retele de transport in comun? Cati sunt navetisti? Numarul acestor intrebari ramase fara raspuns poate continua inca mult si bine.

Dar tema acestei analize este alta. De ce, in realitate, oficialii statului roman nu au dorit clarificarea acestor chestiuni vitale pentru societatea romanasca inaintea acestui ciclu, in care au existat un referendum, alegeri europarlamentare, alegeri prezidentiale, alegeri locale, urmate, mai devreme sau mai tarziu, de alageri parlamentare? In ceea ce ma priveste, eu am un raspuns pentru care pun mana in foc. Oameni care se pretind responsabili in raport cu soarta semenilor lor au urmarit sa-i insele. Sa-i triseze. Prin manipularea deliberata a cifrelor. Dar nu poti manipula numere care reprezinta rezultate ale unei statistici serioase. Nu poti manipula decat numere scoase din palarie.

Asa se explica de ce ne-am cheltuit o caruta de bani la ultimul recensamant, in conditiile in care acesta a fost transformat de guvernanti intr-o mascarada. Nu numai eu, dar si alti analisti am semnalat de nenumarate ori acest lucru. Iar acum ni se anunta un nou recensamant, vezi Doamne, pus la cale in luna februarie a anului urmator. Cine ne spune acest lucru? Un premier demis de doua ori. Adica o jumatate de premier. si care nu se stie deloc daca va mai fi premier in luna februarie. Si nimeni nu poate sti in definitiv daca la inceputul anului viitor poate fi organizat in Romania un recensamant. Ca sa nu mai vorbim ca s-ar putea sa se intample ca data trecuta. Sa se faca recensamantul in 2021 si sa ne fie comunicate rezultatele definitive un an mai tarziu.

In cazul unei pandemii, cum este cea care a lovit o planeta intreaga si bubuie si in Romania, aceasta comedie jucata prin manipularea numerelor se transforma in tragedie. Pentru ca permite politizarea excesiva a masurilor care se iau in plan sanitar si care ar trebui sa fie si sunt in buna masura vitale pentru viata a mii de persoane. Cine poate jongla cu numerele si este atat de criminal incat sa o si faca poate jongla, fireste, si cu masurile de ordin sanitar, inclusiv cu restrictiile impuse. Iar populatia are de suferit.

Romanii simt ca soarta lor este jucata la zaruri de catre politicieni iresponsabili. Si, fireste, au din ce in ce mai putina incredere in acestia. Fenomenul este independent de pretioasele indicatii si avertismente ale presedintelui Klaus Iohannis, care ne explica ca lipsa de incredere este nociva. Dar cine genereaza lipsa de incredere? Ziaristii? Organizatiile societatii civile? Sindicatele? Partidele din opozitie? Sau guvernantii care, in aceeasi zi, ne plesnesc peste fata cu doua statistici care determina seturi de masuri total diferite?

Imi permit sa evoc un important eveniment care se intampla chiar acum, legat si el de manipularea cifrelor, a informatiilor si de adoptarea in raport cu acestea a unor masuri alandala. Nu se stie cati oameni s-au imbolnavit in lacasele de cult ori in proximitatea acestora, cu ocazia desfasurarii unor ceremonii religioase. Dreptcrediciosii sustin ca lacasele de cult nu sunt focare de infectie. Oficialii statului roman au o opinie contrara. Nici pe unii nici pe altii nu ii ajuta statistica. Dupa mii se ani de cand a fost inventata statistica, iata ca in Romania de azi, o Romanie normala si bine educata, nu reusim sa stim nici macar in ce masura si in ce conditii oamenii se imbolnavesc atunci cand se roaga impreuna. si de aici mai departe s-a ajuns la aberatia de azi.

Moastele sfintei cuvioase Parascheva, care au ratacit sute de ani prin Balcani, atunci cand nu au fost depozitate in Constantinopol, se afla de alte cateva sute de ani pe teritoriul Romaniei. La Iasi. Dar ele nu apartin iesenilor. Nici moldovenilor. Ele reprezinta un bun religios de mare pret al tuturor credinciosilor romani. Ca urmare, decizia de a bloca accesul non-riveranilor la ceremoniile care se defasoara azi in proximitatea sfintei racle este discriminatorie. in plan moral si religios, este de-a dreptul criminala. si, inevitabil, da nastere la nemultumiri, la proteste si poate, cine stie, chiar la tulburari. Daca se intampla asa ceva, daca au loc ciocniri intre populatie si autoritati, atunci pericolul escaladarii pandemiei in loc sa scada, creste. Cum a putut fi luata o decizie de o asemenea importanta de catre Guvern, fara ca premierul sa se consule cu Patriarhul Romaniei? Cuma fost posibil ca Ludovic Orban sa-si imagineze vreo secunda ca poate taia si spanzura nepedepsit in aceasta tara? Nu ar fi fost mai simplu ca aceasta situatie, in loc sa fie tensionata, sa fie solutionata din capul locului prin consens, prin buna intelegere? De pilda, sfanta racla s-ar fi putut afla astazi depusa in centrul Iasiului, in Piata Marii Uniri, tocmai pentru ca ea apartine tuturor romanilor, iar acolo ar fi putut fi amenajate trasee, in care credinciosii sa se poata deplasa in mod organizat, distantat in acord cu toate regulile sanitar-veterinare, fara a se crea tulburari si fara a pune in pericol sanatatea publica. Desigur, sub supravegherea atat a autoritatilor religioase, cat si a autoritatilor laice. Dar pentru a indentifica o asemenea solutie, una dintre numeroasele solutii posibile, sunt necesare bune intentii, decizii luate in baza unor rationamente corecte si rationamente corecte, facute in baza unor numere corecte. In absenta numerelor corecte, se poate vehicula cu deciziile in numele interesului public, iar asemenea prestidigitatii, intr-o situatie de pandemie, genereaza moarte.

Sursa: Corectnews.com

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani