Grid star
criptomonede

"LUNA CRIPTO” LA INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE IN INFORMATICA – Institutia lanseaza o ampla campanie de informare in domeniul blockchain, criptomonede si NFT

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica (ICI Bucuresti) dedica luna aprilie tehnologiilor blockchain si face o prezentare a ofertei sale educationale si de cercetare in domeniu. Institutia a organizat #ICIBlockchainWeek, eveniment in cadrul caruia a facut un scurt istoric al tehnologiei si aplicatiilor acesteia, urmat de o prezentare a conceptului NFT si a utilitatii acestuia in diferite industrii conexe, pe tot parcursul saptamanii in curs.

ICI Bucuresti mentioneaza ca institutia deruleaza activitati de cercetare-dezvoltare in domeniul tehnologiei Blockchain, Asset Tokenization si Trading Ecosystems inca din anul 2018. Laboratorul de dezvoltare a serviciilor Blockchain (Blockchain Services & Development Laboratory – BSDEL) din cadrul institutului are ca domeniu de activitate proiectarea, analiza si implementarea solutiilor digitale inteligente bazate pe tehnologie Blockchain si Distributed Ledgers (DLT).

ICI Bucuresti face un scurt istoric al tehnologiei blockchain, mai putin cunoscut publicului larg.

"Pentru a intelege tehnologia blockchain, este nevoie sa i se cunoasca istoria.

Asadar, astazi, ne intoarcem in timp si pornim inca din anul 1991, cand Stuart Haber si W. Scott Stornetta au descris un lant de blocuri (blockchain) securizat criptografic”, arata ICI Bucuresti pe pagina sa de socializare.

Reprezentantii institutului mai explica faptul ca aceasta tehnologie ofera o gama larga de aplicatii care depaseste criptomonedele, cel mai cunoscut domeniu. Se asteapta ca aplicatiile blockchain sa transforme radical un numar mare de industrii, de la sanatate la imobiliare si sisteme bancare.

Ce aplicatii au NFT-urile (tokenuri non-fungibile) si de ce ajung sa se tranzactioneze cu sume care ajung la zeci de milioane dolari

"Cu siguranta auziti din ce in ce mai des termenul 'NFT', termen la care puteti sa va ganditi ca fiind un act digital de proprietate combinat cu un certificat digital de autenticitate. NFT-ul este un activ digital ce exista pe un blockchain care serveste drept registru public, permitand astfel oricui sa ii verifice autenticitatea si proprietarul. Avand in vedere faptul ca majoritatea activelor digitale pot fi reproduse la nesfarsit, fiecare NFT are o semnatura digital unica. NFT-urile sunt jetoane care nu pot fi duplicate, copiate sau contrafacute, si care inregistreaza informatii pe blockchain despre activele pe care le reprezinta fara a putea fi modificate”, explica ICI Bucuresti.

Putini stiu ca inceputurile acestor jetoane (tokenuri non-fungibile) datează din 2012, cand au fost create 'monedele colorate”. Acestea erau utilizate pentru a demonstra proprietatea asupra activelor din lumea reala pe blockchain-ul Bitcoin, explica ICI Bucuresti pe pagina sa de socializare. Erau, asadar, tranzactii Bitcoin cu date suplimentare.

NFT-urile au devenit extrem de populare din anul 2021. Utilizand un concept relativ nou de criptografie, acestea deschid o lume intreaga pentru aplicatii de criptomonede si alte active digitale, avand aplicatii in diverse industrii, nu numai in domeniul artei si al muzicii.

Exista foarte putine lucruri care nu pot fi transformate in NFT, artistii si creatorii de continut avand acum ocazia sa impartaseasca intr-un nou mod experiente unice, tendinta fiind ca blockchain-ul sa fie utilizat si in alte scopuri, nu doar de a vinde, spun expertii institutului bucurestean. Un exemplu este acela de a transparentiza relatiile dintre branduri si consumatori.

Institutul National de Cercetare - Dezvoltare in Informatica - ICI Bucuresti a fost infiintat in anul 1970 si reprezinta cel mai important institut din domeniul cercetarii, dezvoltarii si inovarii in tehnologia informatiei si comunicatiilor (TIC) din Romania.

Inca de la infiintare, ICI Bucuresti a reprezentat o adevarata sursa de experti in domeniul informaticii, care prin studiile si cercetarile realizate au contribuit la dezvoltarea acestui domeniu. Institutul isi desfasoara activitatea in baza Hotararii de Guvern nr. 1621/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, ca persoana juridica cu management economic si autonomie financiara, fiind in coordonarea Secretariatului General al Guvernului.

Activitatea principala a ICI Bucuresti este reprezentata de realizarea proiectelor de cercetare - dezvoltare in domeniul TIC, suport pentru dezvoltarea societatii informationale.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani