Grid star
companii

LISTA NEAGRA A COMPANIILOR – Numele societatilor implicate in licitatii trucate vor fi facute publice

Consiliul Concurentei condus de Bogdan Chiritoiu (foto) si Agentia Nationala pentru Achizitii Publice au elaborat un document, ”Opinie comuna”, care clarifica modalitatile prin care o companie, care a fost sanctionata pentru participarea la o intelegere de tip cartel, vizand trucarea de licitatii, poate fi reabilitata daca se afla in situatia de a fi exclusa de la o procedura de atribuire.

Mai mult, va fi publicata o lista actualizata (blacklist) care va cuprinde denumirea operatorilor economici care au fost implicati in investigatii privind trucarea de licitatii

Astfel, compania poate prezenta autoritatii contractante decizii emise de Consiliul Concurentei in ultimii 3 ani care dovedesc ca a colaborat cu institutia prin aplicarea la politica de clementa si/sau recunoastere a faptei anticoncurentiale, precum si dovezi privind elaborarea si implementarea unui program de conformare cu legislatia din domeniul concurentei, in concordanta cu Ghidul privind conformarea cu regulile de concurenta (disponibil la: http://www.consiliulconcurentei.ro/wp-content/uploads/2019/12/ghid_privind_conformarea_cu_regulile_de_concurenta_decembrie.pdf).

In acelasi timp, autoritatile contractante au libertatea de a evalua de la caz la caz masurile luate de operatorii economici si dovezile prezentate de acestia.

Pentru a veni in sprijinul autoritatilor care fac evaluarea, Consiliul Concurentei va publica pe pagina proprie de Internet o lista actualizata (blacklist) care va cuprinde denumirea operatorilor economici care au fost implicati in investigatii privind trucarea de licitatii, deciziile de sanctionare din ultimii 3 ani, precum si mentiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea nationala de concurenta.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani