LIBERALIZAREA PIETEI DE ENERGIE – Iata ce a descoperit ANRE la furnizori
20 April 2021 11:58 Lumea Banilor 1085Autoritatea Nationala de Reglementare In Domeniul Energiei (ANRE) a aplicat amenzi mai multor furnizori de energie electrica in urma neregulilor constatate.
In contextul liberalizarii pietei de energie electrica, ANRE a demarat actiuni de control la furnizori pentru a verifica:
-respectarea frecventei de emitere a facturii pentru energia electrica furnizata clientilor finali alimentati in regim de serviciu universal;
-modalitatea de facturare in perioada cuprinsa intre doua citiri consecutive ale aparatului de masura de catre operatorul de retea;
-informarea clientilor casnici din portofoliu cu privire la oferta pentru serviciu universal, ofertele concurentiale proprii aplicabile precum si la dreptul clientilor de a incheia un contract de furnizare a energiei electrice pe piata concurentiala cu orice furnizor licentiat.
Amenzi
ANRE anunta ca in urma finalizarii actiunilor de control s-au constatat nerespectari ale reglementarilor privind activitatea de furnizare a energiei electrice in contextul liberalizarii pietei de energie electrica, si s-au aplicat sanctiuni dupa cum urmeaza:
“-ENEL ENERGIE a fost sanctionata cu amenda contraventionala in valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clientilor;
-ENEL ENERGIE MUNTENIA a fost sanctionata cu amenda contraventionala in valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clientilor;
-CEZ VANZARE a fost sanctionata cu amenda contraventionala in valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecventa de emitere a facturii si facturarea in perioada cuprinsa intre doua citiri consecutive ale aparatului de masurare;
-E.ON ENERGIE ROMANIA a fost sanctionata cu amenda contraventionala in valoare de 210.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clientilor si frecventa de emitere a facturii;
-ELECTRICA FURNIZARE a fost sanctionata cu amenda contraventionala in valoare de 300.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecventa de emitere a facturii si facturarea in perioada cuprinsa intre doua citiri consecutive ale aparatului de masura.
Facem mentiunea ca sumele aferente sanctiunilor aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat”.