LEGEA SOCIETATILOR – ICCJ a admis sesizarea. Ce va fi de acum inainte (Document)

774
drept de proprietate

Lumea Banilor prezinta Decizia 28/2021 prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a luat in discutie sesizarea formulata de Curtea de Apel Oradea – Sectia a II-a civila privind dezlegarea urmatoarei probleme de drept: „daca situatiile de excludere a asociatului prevazute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 se completeaza cu prevederile art. 1.928 din Codul civil”.

Iata decizia Inaltei Curti:

„Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Oradea – Sectia a II-a civila si, in consecinta, stabileste ca: Ipotezele de excludere a asociatului prevazute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se completeaza cu prevederile art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila”.

Iata pasaje din decizia Inaltei Curti, pe care o atasam integral la finalul articolului:

Conform principiilor de drept, legea generala se aplica in orice materie si in toate cazurile, mai putin in acelea in care legiuitorul a stabilit un regim special si derogatoriu, instituind in anumite materii reglementari speciale, prioritare fata de norma de drept comun. Caracterul prioritar al normei speciale decurge din insasi finalitatea adoptarii ei, demonstrand intentia legiuitorului de a deroga de la norma generala, prin prevederi de stricta interpretare si aplicare.
In acest sens, dispozitiile art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad urmatoarele:
‘(1) O reglementare din aceeasi materie si de acelasi nivel poate fi cuprinsa intr-un alt act normativ, daca are caracter special fata de actul ce cuprinde reglementarea generala in materie.

(2) Caracterul special al unei reglementari se determina in functie de obiectul acesteia, circumstantiat la anumite categorii de situatii, si de specificul solutiilor legislative pe care le instituie.
(3) Reglementarea este derogatorie daca solutiile legislative referitoare la o situatie anume determinata cuprind norme diferite in raport cu reglementarea-cadru in materie, aceasta din urma pastrandu-si caracterul sau general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri’.
Titlul IX (Diferite contracte speciale) al cartii a V-a (Despre obligatii) a Codului civil cuprinde si cap. VII, intitulat Contractul de societate, capitol care, la randul lui, isi structureaza reglementarile in urmatoarele sectiuni: sectiunea 1 (Dispozitii generale, art. 1.881-1.889), sectiunea a 2-a (Societatea simpla, art. 1.890-1.948) si sectiunea a 3-a (Asocierea in participatie, art. 1.949-1.954).

Ce prevede legea

In cuprinsul art. 1.888, avand denumirea marginala ‘Formele societare’, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil prevede ca societatile pot fi simple, in participatie, in nume colectiv, in comandita simpla, cu raspundere limitata, pe actiuni, in comandita pe actiuni, cooperative sau alt tip de societate anume reglementat de lege.
Dintre toate formele societare indicate mai sus, sectiunile 2 si 3 din cap. VII, evocate anterior, le reglementeaza doar pe primele doua: societatea simpla si asocierea in participatie.
Aceasta abordare a legiuitorului este justificata de faptul ca celelalte tipuri de societati sunt reglementate separat, in diverse legi speciale, cele mai multe in Legea nr. 31/1990.
Diversificarea, dupa anul 1989, a raporturilor comerciale a impus aparitia unor norme cu un caracter specific, care sa raspunda particularitatilor lor. O astfel de norma speciala o constituie si Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care a reglementat modalitatile in care se constituie, se organizeaza si functioneaza entitatile cu personalitate juridica in domeniul comercial.

Noul Cod civil

Intrarea in vigoare, la 1 octombrie 2011, a noului Cod civil releva ca specificitatea ramurii dreptului aplicabil in materie comerciala nu a fost afectata in substanta, intrucat modificarile intervenite sunt mai degraba terminologice: astfel, daca fostul sistem utiliza, pentru a separa raporturile comerciale de cele civile, conceptele de comerciant si de fapte de comert, actualul sistem realizeaza delimitarea folosind notiunile de profesionist si de intreprindere.
Noul Cod civil a produs unificarea dreptului obligatiilor civile si comerciale, insa materia in dezbatere, cea a dreptului comercial – pe care, ulterior intrarii in vigoare a noului Cod o parte a doctrinei o recunoaste, in vreme ce o alta parte o neaga -, cunoaste o multitudine de reglementari specifice, aflate in vigoare, care ii configureaza existenta.

De aceea se apreciaza ca dispozitiile art. 1.887 alin. (1), care proclama caracterul de drept comun al cap. VII din titlul IX al Cartii a V-a a Codului civil in materia societatilor, interpretate coroborat cu cele ale art. 291 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care prevad completarea dispozitiilor legii speciale cu cele ale Codului civil si ale Codului de procedura civila, trebuie intelese in sensul ca societatilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului, li se aplica in mod direct dispozitiile noului cod, care vizeaza obligatiile si pe cele privind persoana juridica, nu insa si dispozitiile generale, atunci cand legea speciala reglementeaza in mod derogatoriu o anumita situatie.

Problema de drept

Astfel, problema de drept supusa dezlegarii, care impune verificarea masurii in care Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede limitativ ori exemplificativ cazurile in care un asociat poate fi exclus din societatea cu raspundere limitata, isi gaseste rezolvarea in aplicarea principiilor specialia generalibus derogant, respectiv generalia specialibus non derogant, carora analiza de fata urmeaza sa le acorde eficienta.
Potrivit acestor reguli, norma speciala, fiind derogatorie de la norma generala, se aplica cu prioritate, chiar si atunci cand este anterioara normei generale, ori de cate ori o ipoteza intra sub incidenta prevederilor ei, iar norma speciala nu poate fi modificata sau abrogata de o norma generala ulterioara decat in mod expres.
Dispozitiile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad ca poate fi exclus din societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata:
a) asociatul care, pus in intarziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
b) asociatul cu raspundere nelimitata in stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
c) asociatul cu raspundere nelimitata care se amesteca fara drept in administratie ori contravine dispozitiilor art. 80 si 82;
d) asociatul administrator care comite frauda in dauna societatii sau se serveste de semnatura sociala sau de capitalul social in folosul lui sau al altora.

Redactarea textului

Modalitatea de redactare a textului de lege evocat anterior conduce catre concluzia ca enumerarea pe care o cuprinde nu este exemplificativa, ceea ce implica, in lipsa oricarui alt indiciu contrar, imposibilitatea excluderii in alte situatii decat cele reglementate ori imposibilitatea excluderii actionarului intr-o societate pe actiuni.Redactarea textulu
Asa fiind, nu exista ipoteze lasate in afara reglementarii, in care legea sa permita ca un asociat sa fie exclus din societatea cu raspundere limitata; de aceea nu se poate aprecia ca, intr-o atare situatie, norma speciala s-ar completa cu cea generala.
Imprejurarea ca legea speciala este anterioara Codului civil nu prezinta relevanta, avand in vedere ca, potrivit art. 138 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, societatile reglementate de legi speciale continua sa fie supuse acestora.
Ratiunea lipsei incidentei normei generale poate fi decelata si din scopul pentru care legea speciala a reglementat, in mod separat, excluderea asociatilor.

Explicatiile ICCJ

Institutia juridica a excluderii, in cazul supus analizei, isi gaseste aplicarea in cazul societatilor de persoane si al celor mixte – nu si in cazul societatilor de capital -, asadar in cazul acelora in care problema increderii reciproce si a conlucrarii asociatilor se pune mai accentuat decat in cazul celorlalte forme societare. Increderea reciproca, privita ca premisa a conlucrarii pentru indeplinirea obiectivelor sociale, trebuie sa fie mentinuta pe intreaga durata a existentei societatii.
Aceste considerente sunt pe deplin valabile si in cazul societatilor simple, insa in materia societatilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuie avut in vedere scopul pe care asociatii il urmaresc cand decid sa conlucreze: obtinerea unei cote predeterminate din beneficiul prezumabil.
Dimensiunea lui patrimoniala impune, asadar, ca parasirea societatii, ca efect al excluderii, sa nu poata opera in orice conditii, caci excluderea este in primul rand o sanctiune pentru refuzul de a conlucra, pentru o conduita ce nu respecta coordonatele interesului societar.
Daca prima si a treia ipoteza dintre cele prevazute de dispozitiile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, contureaza excluderea din cauze contractuale, sanctionand astfel neexecutarea unor obligatii asumate prin actul constitutiv ori incalcarea obligatiei generice de fidelitate, celelalte doua indica excludere din cauze extracontractuale.
Dintre toate aceste ipoteze, cea cuprinsa in art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, formeaza obiect al disputei partilor in fata instantei de trimitere si face utile urmatoarele sublinieri:
a) Textul in discutie se refera, in mod expres, la asociatul administrator care comite frauda in dauna societatii sau se serveste de semnatura sociala sau de capitalul social in folosul lui sau al altora, iar sanctiunea excluderii ii poate fi aplicata atunci cand revocarea este considerata insuficienta nu numai pentru abuzul de putere si incalcarea limitelor mandatului, ci pentru orice actiune sau inactiune frauduloasa in dauna societatii, asadar nu doar pentru frauda pe care este in masura sa o comita in considerarea ocuparii pozitiei de administrator, ci pentru orice delict intentionat savarsit in dauna societatii.

b) Reglementarea, in acest mod, a cazului de excludere din art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, vine sa protejeze, in mod distinct, increderea de care trebuie sa se bucure titularul functiei de administrator.
c) Asa fiind, asociatul care nu detine calitatea de administrator nu poate fi exclus pentru categoria generala a fraudelor in dauna societatii, prevazuta de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

d) Argumentele prezentate mai sus impun concluzia ca situatiile de excludere a asociatului prevazute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se completeaza cu prevederile art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.
e) Desigur, in limitele autonomiei de vointa, urmand gandirea legiuitorului si rosturile institutiei, partile au dreptul sa inmulteasca ori sa restranga contractual cauzele de excludere”.

*Cititi aici integral decizia Inaltei Curti
 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *