LEGEA PENSIILOR – CCR a desfiintat partial un articol din cauza ca ii discrimineaza pe unii pensionari
Un articol din Legea pensiilor a fost desfiintat partial de catre Curtea Constitutionala a Romaniei marti, 19 octombrie 2021, din cauza ca ii discrimineaza pe unii pensionari.
Mai exact, CCR s-a pronuntat cu unanimitate de voturi asupra unei exceptii de neconstitutionalitate ridicate cu privire la art. 170 alin. 3 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Iata mai intai ce prevad alineatele 1, 2 si 3 ale articolului 170:
„(1) Pentru persoanele inscrise la pensie incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat in conditiile art. 95 se aplica un indice de corectie calculat ca raport intre 43,3% din castigul salarial mediu brut realizat si valoarea unui punct de pensie in vigoare la data inscrierii la pensie, actualizata cu rata medie anuala a inflatiei pe anul 2011.
(2) Incepand cu anul 2013, castigul salarial mediu brut realizat, prevazut la alin. (1), este cel definitiv, cunoscut in anul precedent celui in care se deschide dreptul la pensie pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul National de Statistica.
(3) Indicele de corectie se aplica o singura data, la inscrierea initiala la pensie”.
Redam si minuta CCR:
„In sedinta din data de 19 octombrie 2021, Curtea Constitutionala, in cadrul controlului legilor posterior promulgarii, cu unanimitate de voturi, a decis:
A admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca sintagma «inscrierea initiala la pensie» din cuprinsul art.170 alin.(3) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este constitutionala in masura in care beneficiaza de indicele de corectie prevazut de art.170 din Legea nr.263/2010 si titularii pensiilor pentru limita de varsta care au fost stabilite dupa 1 ianuarie 2011 si care au fost transformate din pensii anticipate partiale stabilite anterior acestei date”.
A doua decizie interpretativa in doi ani
Subliniem ca aceasta este a doua decizie prin care Curtea Constitutionala impune o anumita interpretare a sintagmei „inscrierea initiala la pensie” din art. 170 alin. 3 al Legii pensiilor. In 2019, prin Decizia 702 din 31 octombrie, CCR a stabilit ca formula de mai sus este constitutionala in ceea ce priveste beneficiarii pensiilor de invaliditate, in masura in care se interpreteaza ca se refera la stabilirea pensiei pentru limita de varsta prin aplicarea, pentru prima oara, a conditiilor de varsta legala de pensionare si stagiu complet de cotizare prevazute de aceeasi Lege 263/2010 a pensiilor publice. La fel ca acum, Decizia nr. 702/2019 a fost adoptata cu unanimitate de voturi.