Grid star
eveniment

LEGE PENTRU CLADIRILE GESTIONATE DE ANAF – Se cere transferul in domeniul public al acestora, fara plata. Iata prevederile (Document)

Ministerul de Finante a pus in dezbarere publica proiectul OUG cu privire la cladirile si terenurile gestionate de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) in urma confiscarii. Se doreste ca acestea sa poate fi transferate fara plata in domeniul public al unitatilor administrativ-teritoriale.

Initiatorii arata ca in prezent cadrul legislativ nu prevede transferul in domeniul public al unitatilor administrativ teritoriale al bunurilor intrate in domeniul privat al Statului Roman prin confiscare, ca urmare a unor hotarari judecatoresti definitive pronuntate in materie penala aflate in gestionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, fiind necesara reglementarea acestuia, in vederea dezvoltarii de proiecte investitionale pentru comunitatile locale.

Modificarile dorite

Astfel, potrivit prevederilor proiectului, “bunurile de natura cladirilor si a terenurilor aferente indiferent de destinatia acestora, echipamente incorporate in acestea, cladiri speciale, precum si orice alte bunuri imobile indiferent de natura acestora intrate in proprietatea privata a Statului Roman prin confiscare ca urmare a unor hotarari judecatoresti definitive pronuntate in materie penala, cu exceptia celor aflate sub incidenta Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, aflate in gestionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, situate pe teritoriul unor unitati administrativ-teritoriale, pot fi transferate in domeniul public al acestora, fara plata”.

Obligatiile beneficiarilor

Sunt stabilite si obligatii pe care le are beneficiarul transferului:

a) interdictia de a fi transferate in domeniul privat al unitatilor administrativ-teritoriale si de a fi instrainate prin vanzare-cumparare pe o perioada de 10 ani de la data la care a avut loc transferul de proprietate;

b) executarea lucrarilor de reparatii curente si intretinere, precum si a lucrarilor de modernizare/reabilitare/reparatii capitale care sunt necesare cladirilor si a terenurilor aferente indiferent de destinatia acestora, echipamentelor incorporate in acestea, cladirilor speciale, precum si a oricaror alte bunuri imobile;

c) utilizarea bunurilor de natura cladirilor si a terenurilor aferente indiferent de destinatia acestora, echipamente incorporate in acestea, cladiri speciale, precum si a oricaror alte bunuri imobile transferate din domeniul privat al statului astfel cum s-a angajat unitatea administrativ-teritoriala prin cererea de transfer sau valorificarea acestora, dupa indeplinirea termenului prevazut la lit. a).

Se pot vinde dupa 10 ani

Bunurile aflate in procedura de licitatie nu intra sub incidenta prevederilor prezentei ordonante. Agentia Nationala de Administrare Fiscala, in baza unei proceduri aprobate prin ordin elaborat de ANAF si aprobat de MF poate accepta sau respinge cererea.

Bunurile confiscate, transferate din domeniul privat al statului in domeniul public al unitatii administrativ-teritoriale, prin preluarea de la Agentia Nationala de Administrare Fiscala, dupa implinirea termenului de 10 ani, pot fi trecute in domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale si valorificate, urmand ca o cota de 50% din valoarea incasata, care nu poate fi mai mica de 50% din valoarea la care s-a facut transferul, sa fie datorata si virata la bugetul de stat”.

*Cititi aici nota de fundamentare

*Cititi aici proiectul

 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani