JP MORGAN LANSEAZA UN SEMNAL OPTIMIST IN PLINA "IARNA CRIPTO” - Gigantul bancar sustine ca "pretul corect” al Bitcoin este cu circa 30% mai mare decat cel actual
JPMorgan Chase, principala banca americana in functie de numarul de active, spune ca pretul corect al Bitcoin este cu 28% peste nivelurile actuale. Strategii gigantului bancar sustin ca va urma "imbunatatire semnificativa” a pretului principalelor active digitale dupa dramaticele scaderi pe care le-a inregistrat industria cripto anul acesta.
Gilda Popa
Banca sustine ca monedele digitale au depasit industria imobiliara si au devenit astfel activul sau alternativ preferat, segment ce nu ia in calcul active "traditionale”, precum actiunile si obligatiunile, relateaza revista Fortune.
Analiza facuta de strategii bancii de investitii, coordonati de Nikolaos Panigirtzoglou, arata ca Bitcoin, cel mai important activ digital din lume, are "un potential de crestere semnificativ” dupa prabusirea sa recenta, potrivit unui raport publicat miercuri, 25 mai, de JP Morgan.
Astfel, analistii gigantului bancar au mentinut pretul tinta de 38.000 dolari pentru Bitcoin, ceea ce reprezinta o crestere potentiala de 29% fata de nivelul de tranzactionare al criptomonedei de joi dimineata, de 29.217 dolari.
"Corectia pietei cripto de luna trecuta seamana mai degraba cu o capitulare fata de lunile anterioare, ianuarie -februarie, iar in viitor, vedem un avantaj pentru Bitcoin si pentru pietele cripto in general”, potrivit comunicatului transmis de JP Morgan si citat de Fortune.
JPMorgan considera acum activele digitale si fondurile speculative ca fiind clasele sale alternative de active "preferate”, imobiliarele fiind mai putin interesante pe masura ce ratele ipotecare cresc.
Piata cripto s-a confruntat cu o serie de provocari de la inceputul anului 2022, incepand cu evenimentele cu impact macroeconomice cum ar fi razboiul din Ucraina si pana la inflatia in crestere, care au instigat la vanzarea activelor considerate de investitori a fi riscante.
Intreaga piata cripto a pierdut peste un trilion de dolari din ianuarie 2022 si pana in prezent, activele digitale de top Bitcoin si Ether vanzandu-se cu 38% si, respectiv, 48% in scadere fata de pretul cu care au inceput anul. Prabusirea criptomonedei stabile (stablecoin) TerraUSD in aceasta luna a accelerat trendul de scadere si sentimentul de panica al investitorilor, ceea ce a determinat analistii sa declare ca ne aflam in mijlocul unei "ierni criptografice”.
JPMorgan isi adapteaza produsele financiar-bancare pentru investitorii cripto
JPMorgan a facut o serie de pasi importanti pentru a se implica mai mult in industria cripto incepand de anul trecut, cand le-a oferit clientilor sai acces la sase fonduri cripto, inclusiv Grayscale Bitcoin Trust, asa cum a relatat Lumea Banilor la acel moment.
Banca a mai anuntat in februarie 2022 ca va face o "investitie strategica” in TRM Labs, o firma de analiza blockchain.
Investitia vine in pofida atitudinii rezervate a directorului executiv al JP Morgan, Jamie Dimon, fata de sectorul cripto. Dimon a sustinut ca Bitcoin a fost o "frauda” in 2017 si a afirmat ca activul cripto este "fara valoare” in octombrie anul trecut.
Cu toate acestea, Dimon a remarcat ca toti clientii sai sunt "adulti” care isi pot lua propriile decizii.
"Deci, daca vor sa aiba acces (n.r la servicii bancare) pentru a cumpara Bitcoin, nu ii putem impiedica, dar le putem oferi acces legitim (n.r. la servicii cripto), cat mai curat posibil”, a spus el la un eveniment al Institutului de Finante Internationale in octombrie.
In lunile care au urmat, tonul lui Dimon cu privire la criptomonede a ramas sceptic, dar la summitul CEO al Wall Street Journal din mai, el a laudat tehnologia blockchain, spunand ca s-a dovedit a fi o inovatie utila.
Miercuri, 25 mai, strategii JPMorgan au venit, de asemenea, cu un ton mai optimist pe o piata cripto in declin, sustinand ca, in ciuda recentei vanzari masive de criptomonede, nu exista nicio dovada ca finantarea capitalului de risc (VC) in industrie este in scadere.