JALON DIN PNRR INCHIS – Ministrul Energiei a semnat contractul. Este vorba despre crearea de noi capacitati pentru producere a energiei. Valoarea finantarii nerambursabile depaseste 800 milioane
A fost inchis inca un jalon din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR). Ministrul Energiei, Sebastian Burduja (foto), si directorul general al Societatii Electrocentrale Craiova SA, Dan Vasile, au semnat joi, 29 iunie 2023, acordul de finantare pentru proiectul „Capacitati noi de producere energie electrica si termica pe gaze naturale in cogenerare de inalta eficienta de 295 MW pentru Societatea Electrocentrale Craiova SA”. Aceasta finantare face parte din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) – masura de investitii I.3, jalonul 133, jalon aferent cererii de plata nr. 2.
Valoarea proiectului este de 1.280.727.485 lei fara TVA, iar valoarea finantarii nerambursabile acordate din PNRR 825.820.244,59 lei fara TVA. Obiectivul proiectului consta in realizarea unei capacitati noi de producere energie electrica si termica pe gaze naturale in cogenerare, de inalta eficienta, de 295 MW, care va inlocui actualele capacitati energetice existente, care functioneaza pe carbune. De asemenea, va avea un impact important in atingerea tintelor Planului National Integrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice (PNIESC) 2021-2030 privind energia si clima.
Totodata, va contribui la atenuarea provocarilor cu care se confrunta Societatea Electrocentrale Craiova SA prin asigurarea energiei termice si electrice in concordanta cu solicitarile comunitatii. Investitia va asigura furnizarea de energie electrica si termica consumatorilor.
Obiectivul, finalizat in 2026
Prin realizarea investitiei se vor indeplini cerintele impuse prin Directiva de eficienta energetica privind randamentul global, economia de energie primara si reducerea emisiilor in atmosfera a gazelor cu efect de sera si a celor poluante, inclusiv incadrarea sub limita de emisie specifica raportata la energia utila produsa, de 250 gCO2/kWh.
“Am reusit inchiderea acestui jalon important din PNRR in timp record si la termenul asumat. Multumesc tuturor celor care au depus eforturi, pe parcursul timpului, pentru atingerea acestui obiectiv important. Investitia de la Craiova este proiectata pentru a beneficia de cele mai noi tehnologii in domeniu, fiind o garantie pentru toti craiovenii pentru acces sigur la energie electrica si termica, cu emisii scazute de CO2, ceea ce inseamna un aer mai curat si o calitate a vietii mai buna pentru intreaga comunitate”, a declarat Burduja. Punerea in functiune a noilor capacitati este programata pentru 2026.