IOHANNIS, ACUZAT CA A SFIDAT VOTUL POPULAR – Opozitia: "Circ ieftin”
22 December 2020 15:28 Lumea Banilor 1029Senatoarea Gabriela Firea a anuntat motivul pentru care PSD nu participa la consultarile de la Cotroceni pentru nominalizarea viitorului premier. Ea acuza ca totul este un circ ieftin pus la cale de presedintele Klaus Iohannis (foto dreapta).
Firea acuza intr-o postare pe Facebook ca Iohannis a sfidat votul popular care a facut ca PSD sa fie castigatorul alegerilor, dar si ca a anuntat, in repetate randuri, ca va incredinta mandatul de premier unui reprezentant al „Gastii pierzatorilor, cel mai probabil celui mai dezastruos ministru din Guvernul Orban, Florin Citu (foto centru)”.
Firea anunta ca social-democratii vor ramane in Opozitie si ca viitorul guvern nu va fi nimic altceva decat instrumentul prin care, prin PNL si USR, dupa modelul fostului CDR, vor continua sa se bata pentru ciolan, pentru functii, pentru bani:
„Romania si romanii vor pierde”.
Iata postarea facuta de Gabriela Firea:
„Respingem categoric circul ieftin, penibil, pus la cale de Presedintele Iohannis si prin urmare nu participam la consultarile de la Cotroceni. Iohannis s-a antepronuntat in privinta acordarii mandatului de premier. A sfidat votul popular care a facut ca PSD sa fie castigatorul alegerilor si a anuntat, in repetate randuri, ca va incredinta mandatul de premier unui reprezentant al Gastii pierzatorilor, cel mai probabil celui mai dezastruos ministru din Guvernul Orban, Florin Citu.
In aceste conditii, a participa la asa-zisele consultari de la Cotroceni inseamna a fi partas, a valida o mascarada care-si bate joc de optiunea romanilor si de semnificatia ei.
PSD nu valideaza prin participarea sa circul politic al lui Iohannis si al Gastii pierzatorilor.
PSD refuza sa legitimeze o sceneta deplorabila pe post de exercitiu democratic constitutional.
Indiferent cat se va chinui Iohannis sa salveze aparentele, viitorul guvern nu va fi nimic altceva decat instrumentul prin care, prin PNL si USR, dupa modelul fostului CDR, vor continua sa se bata isteric pentru ciolan, pentru functii, pentru bani. Romania si romanii vor pierde.
PSD va ramane in Opozitie si va combate fara ezitare acest guvern oportunist, nascut arbitrar, cu sfidarea vointei populare.
Actuala coalitie de stransura nu are nicio solutie la criza sanitara si nici la cea economica. Preocuparea esentiala, asa cum au dovedit-o, este pentru targuielile politice. Nu le pasa de solutii dedicate cetatenilor tarii, ci de interese meschine personale sau de grup.
PSD asteapta programul de guvernare cu care noul CDR trebuie sa vina in Parlament, precum si bugetul de stat, un buget al austeritatii, pe care l-au ascuns pana acum”.