Grid star
litigii

IOHANNIS A BLOCAT TRANSMITEREA UNUI IMOBIL – Iata unde ar fi trebuit sa ajunga

Lumea Banilor prezinta Decizia 901/2020 a Curtii Constitutionale privind solutionarea obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Agentiei Domeniilor Statului, in domeniul public al orasului Odobesti, judetul Vrancea, obiectie formulata de presedintele Klaus Iohannis.

In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate, Presedintele Romaniei sustine ca, din analiza obiectului legii criticate, astfel cum este stabilit la art.1 alin.(1), rezulta ca legea opereaza un transfer al dreptului de proprietate asupra unui bun imobil individualizat, din domeniul public al statului in domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale.
Se arata ca regimul juridic al transferului bunurilor aflate in proprietatea publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale este definit de art.860 alin.(3) din Codul civil, care reglementeaza trecerea unui bun din domeniul public al statului in domeniul public al unitatii administrativ-teritoriale si invers, si contine doua teze: prima teza vizeaza bunurile ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice a statului, iar teza a doua are in vedere bunurile aflate in domeniul public al statului, dar care nu fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.

Se invoca Codul Civil

Potrivit art.860 alin.(3) teza a doua din Codul civil, bunurile care nu constituie obiect exclusiv al proprietatii publice pot fi transferate din proprietatea publica a statului in cea a unitatilor administrativ-teritoriale in conditiile procedurale prevazute de art.292 alin.(1) din Codul administrativ, care prevede ca trecerea unui bun din domeniul public al statului in domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local al comunei, al orasului sau al municipiului, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, initiata de autoritatile prevazute la art.287 lit.a) din acelasi cod, care au in administrare bunul respectiv, daca prin lege nu se dispune altfel.

Or, se arata ca bunul vizat de legea criticata, avand datele de identificare prevazute in anexa ce face parte integranta din aceasta, este un imobil-teren aflat in domeniul public al orasului Odobesti, judetul Vrancea, detinut in concesiune de Liceul Tehnologic Odobesti, care nu reprezinta un bun proprietate publica exclusiva. Astfel, potrivit art.3 din legea criticata, bunul supus transferului din domeniul public al statului si din administrarea Agentiei Domeniilor Statului, in domeniul public al orasului Odobesti, judetul Vrancea este prevazut in anexa nr.3 la Hotararea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.1020 si 1020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

Deciziile CCR

Asadar, arata presedintele, regimul juridic al bunului cu privire la care se intentioneaza transferul interdomenial este cel de drept comun. Se invoca, pentru o situatie similara, cele statuate in Decizia Curtii Constitutionale nr.636 din 23 septembrie 2020, paragraful 42, si se sustine ca, avand in vedere ca bunul supus transferului reglementat prin legea criticata nu constituie obiect exclusiv al proprietatii publice, in lipsa unei declaratii exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publica a statului in aceea a unitatii administrativ-teritoriale prin hotarare a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Orasului Odobesti, potrivit art.292 alin.(1) din Codul administrativ, coroborat cu art.860 alin.(3) teza a doua din Codul civil.
Astfel, se arata ca, prin nesocotirea acestor din urma dispozitii legale, legea criticata a fost adoptata cu incalcarea principiului legalitatii statuat in art.1 alin.(5) din Constitutie. Mai mult, nerespectarea procedurii legale si lipsa manifestarii de vointa a Consiliului Local al Orasului Odobesti atrage si incalcarea art.120 alin.(1) din Constitutie, ce consacra principiul autonomiei locale, in conditiile inexistentei acordului unitatilor administrativ-teritoriale in ceea ce priveste transferul bunurilor in patrimoniul acestora, in acord cu cele statuate in acest sens in jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie, respectiv Decizia 384 din 29 mai 2019, paragrafele 51 si 52.

Obiectie admisa

In urma dezbaterilor, CCR a admis obiectia de neconstitutionalitate formulata de presedintele Romaniei si a constatat ca Legea privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Agentiei Domeniilor Statului, in domeniul public al orasului Odobesti, judetul Vrancea, este neconstitutionala, in ansamblul sau.

Iata pasaje din decizia CCR, pe care o atasam integral la finalul articolului:

"Avand in vedere ca bunul supus transferului reglementat prin legea criticata nu constituie obiect exclusiv al proprietatii publice, in lipsa unei declaratii exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publica a statului in aceea a unitatii administrativteritoriale prin hotarare a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Orasului Odobesti, judetul Vrancea, potrivit art.292 alin.(1) din Codul administrativ. Asa fiind, legea criticata nu a respectat conditiile legale in vigoare, incidente materiei reglementate, astfel ca a fost adoptata cu incalcarea art.1 alin.(5) din Constitutie, referitoare la obligatia respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor (a se vedea, in acest sens, si Decizia nr.636 din 23 septembrie 2020, anterior citata, paragraful 42). (...)

Curtea retine ca bunurile ce fac obiectul de reglementare al legii criticate au fost transferate ope legis din domeniul public al statului in domeniul public al orasului Odobesti, judetul Vrancea, astfel incat modalitatea de constituire a dreptului de administrare asupra bunurilor proprietate publica, supuse transferului interdomenial, in conditiile legii criticate, este incompatibila cu notiunea si caracterele juridice ale dreptului real de administrare, corespunzator dreptului de proprietate publica, si, in consecinta, contravine dispozitiilor art.136 alin.(4) din Legea fundamentala, care consacra la nivel constitutional modalitatile de exercitare a dreptului de proprietate publica.
Mai mult, in lipsa acordului unitatii administrativ-teritoriale, in speta Consiliul Local al Orasului Odobesti, judetul Vrancea, in ceea ce priveste transferul bunului in patrimoniul unitatii administrativ-teritoriale, este incalcat si principiul constitutional al autonomiei locale, reglementat prin art.120 alin.(1) din Constitutie (a se vedea, in acest sens, Decizia nr.537 din 25 septembrie 2019, anterior citata, paragraful 25)".

*Cititi aici decizia CCR  

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani