Grid star
banci

INVESTITIILE STRAINE IN ROMANIA – Date de ultima ora (Analiza)

Statisticile publicate de banca centrala indica cresterea investitiilor straine directe pentru a 12-a luna la rand in martie, fiind inregistrata cea mai buna dinamica din septembrie 2018 (957 milioane EUR), anunta Banca Transilvania.

Astfel, in primul trimestru din 2021 investitiile straine directe s-au situat la 1,535 milioane EUR (spre deosebire de scaderea cu 399 milioane EUR inregistrata in primul trimestru din 2020), cu urmatoarea distributie: 1,371 milioane EUR participatii la capital si 164 milioane EUR credite intragrup.

Iata analiza Bancii Transilvania:

„Banca Nationala a Romaniei (BNR) a comunicat datele cu privire la evolutia balantei de plati in martie si primul trimestru al anului curent. Statisticile indica intensificarea deficitului de cont curent, accelerarea investitiilor straine directe si ajustarea datoriei externe totale in perioada ianuarie-martie 2021, evolutie determinata de ameliorarea climatului din sfera economiei reale, in contextul procesului de vaccinare, mix-ului relaxat de politici economice si efectului baza (dat fiind ca in martie 2020 au fost introduse restrictiile pentru contracararea raspandirii crizei sanitare).
Astfel, conform datelor BNR contul curent al balantei de plati a inregistrat un deficit de 2.5 miliarde EUR in trimestrul I, in intensificare cu 157.5% an/an. Aceasta evolutie a fost determinata, in principal, de adancirea deficitului balantei comerciale cu bunuri cu 19.8% an/an la 5.4 miliarde EUR. De asemenea, excedentul balantei veniturilor primare s-a ajustat cu 50% an/an la 490 milioane EUR, iar excedentul balantei veniturilor secundare a scazut cu 79.9% an/an la 67 milioane EUR in perioada ianuarie-martie 2021.

Excedentul balantei comerciale

Pe de alta parte, excedentul balantei comerciale cu servicii s-a majorat cu 4% an/an la 2.3 miliarde EUR. Statisticile publicate de banca centrala indica si cresterea investitiilor straine directe pentru a 12-a luna la rand in martie, fiind inregistrata cea mai buna dinamica din septembrie 2018 (957 milioane EUR). In primul trimestru din 2021 investitiile straine directe s-au situat la 1,535 milioane EUR (spre deosebire de scaderea cu 399 milioane EUR inregistrata in primul trimestru din 2020), cu urmatoarea distributie: 1,371 milioane EUR participatii la capital si 164 milioane EUR credite intragrup.

Datoria externa

Nu in ultimul rand, conform statisticilor BNR datoria externa totala s-a ajustat cu 1.8% ytd la 123.6 miliarde EUR in perioada ianuarie-martie. Aceasta evolutie a fost determinata de declinul datoriei externe totale pe termen lung, cu 3.6% ytd la 89.5 miliarde EUR – componenta publica directa s-a redus cu 4.4% ytd la 55 miliarde EUR, iar pe segmentul privat s-a consemnat un declin cu 2.6% ytd la 33.3 miliarde EUR.
Pe de alta parte, componenta termen scurt a datoriei externe totale s-a majorat cu 3.2% ytd la 34.2 miliarde EUR in primul trimestru din 2021. In scenariul macroeconomic central BT prognozam niveluri ale raportului deficit de cont curent / PIB de 4.2% in 2021, 4.6% in 2022, respectiv 5% in 2023, aspect evidentiat in al treilea grafic alaturat. Pe de alta parte, pentru raportul datorie externa totala / PIB previzionam ajustare de la 57.7% in 2020 la 51.3% in 2021, 48.3% in 2022, respectiv 44.6% in 2023, dupa cum se poate observa in ultimul grafic din partea dreapta".

*Citi aici analiza

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani