INVESTITIE DE PESTE 5 MILIARDE EURO PENTRU SANATATEA ROMANILOR – Marcel Bolos anunta revolutionarea sistemului medical. Planul, pas cu pas
Apeluri in valoare de 5,45 miliarde de euro in 2023 pentru revolutionarea sistemului medical. Acesta este anuntul facut de ministrul Investitiilor, Marcel Bolos:
"Trei spitale regionale, cel putin sapte spitale judetene si 20 spitale locale sunt doar cateva dintre investitiile pe care le incepem”.
Cea mai mare alocare din Programul Sanatate 2021 – 2027 este destinata infrastructurii spitalicesti (2,8 miliarde de euro). Printre investitiile incluse in program se numara cele trei spitale regionale de la Iasi, Cluj si Craiova, lucrari pentru 7 spitale judetene si 20 de spitale publice mici, municipale si orasenesti. Peste 800.000 de persoane vor beneficia de servicii de screening.
In 2023, prin Programul Sanatate vor fi deschise 79 de apeluri in valoare totala de 5,45 miliarde de euro pentru investitii in infrastructura de sanatate, servicii de screening, medicina de familie si medicina scolara, precum si pentru digitalizarea sistemului public de sanatate si solutii de cercetare cu aplicabilitate in domeniul medical.
"Anul acesta incep primele investitii in sistemul public de sanatate prin programul special dedicat acestui sector, astfel incat pana la finalul lui 2023 va putea fi accesat peste 90% din bugetul record de 5,8 miliarde de euro. Deci in urmatoarele luni vom da oficial startul apelurilor pentru spitalele regionale de la Iasi, Cluj si Craiova, pentru cel putin 7 spitale judetene, cat si pentru modernizarea si dotarea spitalelor publice municipale si orasenesti, investitii in ambulatorii sau cabinete ale medicilor de familie sau medicina scolara.
Mai mult, o mare parte a fondurilor disponibile prin Programul Sanatate va fi dirijata catre preventie, primul apel pentru servicii de screening urmand a fi lansat in trimestrul 3 al acestui an, pentru ca numarul deceselor din boli tratabile sa se micsoreze considerabil. Numarul estimat de beneficiari ai serviciilor de preventie finantate este de aproximativ 800.000 de persoane.
De asemenea, finantam programe de screening pentru depistarea din timp a unor afectiuni oncologice, dar si pentru altele precum tuberculoza sau hepatite. Este important de subliniat ca tot incepand din acest an se vor putea accesa fondurile destinate digitalizarii sistemului prin dezvoltarea Observatorului National pentru Date in Sanatate. In esenta, odata ce toate aceste investitii se vor finaliza, Romania va deveni o tara in care nu pasesti cu frica intr-o unitate medicala”, a declarat Marcel Bolos.
Calendarul apelurilor din fonduri europene pentru anul 2023 poate fi consultat AICI.
Fonduri europene
Programul Sanatate este un program multifond finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala si Fondul Social European, cu o alocare totala de 5,88 miliarde euro, care vine in continuarea eforturilor bugetului de stat si bugetelor locale in sprijinirea implementarii Strategiei Nationale de Sanatate 2022-2030 prin finantarea de investitii atat in asistenta prespitaliceasca si spitaliceasca, precum si in rezilienta sistemului de sanatate. In cadrul Programului Sanatate, vor mai fi deschise apeluri de proiecte in cursul anilor 2024, 2025 si 2026.
Acesta va finanta sapte prioritati de investitii:
-Cresterea calitatii serviciilor de asistenta medicala primara, comunitara, a serviciilor oferite in regim ambulatoriu si imbunatatirea si consolidarea serviciilor preventive;
-Servicii de reabilitare, paliatie si spitalizare pentru boli cronice adaptate fenomenului demografic de imbatranire a populatiei, impactului dizabilitatii si profilului de morbiditate;
-Cresterea eficacitatii si rezilientei sistemului medical in domenii critice, de importanta strategica cu impact transversal asupra serviciilor medicale si asupra starii de sanatate;
-Investitii in infrastructuri spitalicesti noi;
-Abordari inovative in cercetarea din domeniul medical;
-Digitalizarea sistemului medical;
-Masuri care sustin domeniile oncologie si transplant.
Finalitatea programului
Potrivit ministerului Investitiilor, rezultatele asteptate dupa implementarea investitiilor sunt:
-3 spitale regionale de urgenta construite si dotate (Iasi, Cluj, Craiova);
-Cel putin 7 spitale (spitale judetene, monospecialitate centre de transplant) nou construite si dotate;
-20 spitale publice mici, municipale si orasenesti construite/reabilitate si dotate;
-300 cabinete medici de familie reabilitate si dotate;
-105 cabinete de asistenta medicala scolara/ sanatate orala reabilitate si dotate si 25 de unitati mobile achizitionate;
-41 unitati mobile achizitionate pentru programul national de vaccinare;
-44 ambulatorii in care se vor implementa programe de screening reabilitate si dotate;
-45 unitati sanitare publice integrate spitalelor de pediatrie/ spitale publice care au sectii de pediatrie reabilitate si dotate, inclusiv prin investitii in dotarea de cabinete de asistenta medicala stomatologica care sa furnizeze servicii de asistenta medicala stomatologica acordata copiilor, inclusiv copiilor cu nevoi special;
-24 centre de sanatate mintala reabilitate si dotate;
-33 dispensare tuberculoza reabilitate si dotate;
-317 persoane care beneficiaza de screening;
-12 unitati sanitare care furnizeaza servicii de reabilitare/ recuperare reabilitate si dotate;
-24 unitati sanitare care furnizeaza servicii de paliatie construite/reabilitate si dotate;
-12 unitati sanitare care trateaza pacienti critici (ex. cu patologie vasculara cerebrala acuta, politrauma) extinse/ reabilitate si dotate;
-10 Unitati sanitare publice care trateaza pacienti cardiaci critici – USTACC – extinse/ reabilitate si dotate;
-2 unitati sanitare publice care trateaza pacienti critici – mari arsi – dotate;
-16 unitati sanitare publice unde se realizeaza ingrijirea pacientilor cu boli rare reabilitate si dotate;
-3 operatiuni strategice de cercetare implementate in domeniile: vaccinuri, combaterea cancerului si genomica;
-dezvoltarea si implementarea Observatorului National pentru Date in Sanatate;
-dezvoltarea unor solutii integrate de e-sanatate.
-1 centru de excelenta in protonoterapie construit si dotat;
-2 institute oncologice/ 2 unitati sanitare publice de interes national care diagnosticheaza si trateaza cancer dotate;
-4 unitati sanitare publice de interes regional/ judetean care diagnosticheaza si trateaza cancer dotate;
-Institutul de Oncologie Bucuresti – (constructie si dotare);
-1 unitate care coordoneaza activitatea de transplant (ANT) construita/reabilitata si dotata;
-2 banci de multitesut construite/reabilitate si dotate;
-8 unitati sanitare acreditate pentru prelevare organe dotate cu sisteme ECMO;
-6 centre de transplant dotate cu laboratoare acreditate HLA (laborator de biologie moleculara pentru imunologia transplantului);
-Clinic Fundeni – cladire noua (constructie si dotare)
Categoriile de beneficiari eligibili
Vor putea depune cereri de finantare:
-Ministerul Sanatatii si alte autoritati publice centrale;
-Autoritatile publice locale;
-Unitati sanitare publice;
-Cabinete ale medicilor de familie;
-Institutii de invatamant publice
-Entitati publice si private pentru domeniul cercetarii medicale
-Alte entitati publice
De asemenea, pot fi finantate proiecte in parteneriat:
-intre autoritatile si institutiile publice centrale si locale si unitati sanitare;
-intre entitati publice si private in domeniul cercetarii medicale.
Mai multe detalii despre Programul Sanatate, AICI.