Grid star
business capital

INTERESELE ROMANILOR, SABOTATE IN PARLAMENT – Legea lui Daniel Zamfir a fost blocata de PNL

Lumea Banilor a dezvaluit duminica, 25 octombrie 2020, ca o noua lege impotriva abuzurilor initiata de senatorul PSD Daniel Zamfir este la un pas de adoptare. Ne referim la “Legea privind protectia consumatorilor fata de executarile silite abuzive sau intempestive”, menita sa protejeze consumatorii impotriva unor demersuri abuzive si intempestive ale creditorilor, precum si sa protejeze locuinta familiei debitorului in conditiile in care obligatia statului este de a ocroti familia.

Adoptat de Senat inca din 2019, proiectul de lege initiat de Daniel Zamfir, caruia i s-au alaturat alti 40 de parlamentari, a fost pus pe ordinea de zi a sedintei Plenului Camerei Deputatilor din 27 octombrie 2020, dezbaterea fiind conditionata de primirea unui raport suplimentar de la una dintre comisiile de specialitate.

Blocata lui Sorin Bumb impotriva legii lui Daniel Zamfir

Legea impotriva executarilor silite abuzive a lui Daniel Zamfir nu va fi insa discutata nici de aceasta data de Camera Deputatilor. Asta intrucat “Legea privind protectia consumatorilor fata de executarile silite abuzive sau intempestive” este blocata de deputatul PNL Sorin Bumb (foto), presedintele Comisiei de industrii si servicii din Camera Deputatilor, care refuza sa o puna pe ordinea de zi a comisiei pe care o conduce. Nu o spunem noi, ci chiar senatorul PSD Daniel Zamfir, care intr-o postare pe pagina sa de Facebook, de luni, 26 octombrfie 2020, acuza manevra deputatului PNL:

Legea impotriva execuitarilor silite abuzive, blocata de PNL!!!

Presedintele Comisiei de industrii si servicii din Camera Deputatilor, penelistul Sorin Bumb, refuza sa convoace sedinta comisiei pentru a discuta legea!

Imi imaginam ca asa vor face praduitorii!

Totul pentru banci, nimic pentru oameni!

* Cititi aici prevederile Legii privind protectia consumatorilor fata de executarile silite abuzive sau intempestive

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani