Grid star
eveniment

INREGISTRAREA FISCALA: MODIFICARILE – Finantele schimba regulile cu privire la persoanele nerezidente

Ministerul de Finante propune modificarea Codului de procedura fiscala in ceea ce priveste inregistrarea fiscala a persoanelor nerezidente.

Concret, se propune modificarea art. 83 alin. (2), (4) si (5), in sensul exceptarii de la atribuirea numarului de identificare fiscala a persoanele nerezidente care sunt inregistrate fiscal si care comunica Oficiului National al Registrului Comertului informatii referitoare la inregistrarea fiscala in aceeasi zi, sau cel mai tarziu a doua zi.

Comunicare prin mijloace electronice

De asemenea, se propune ca dupa emiterea certificatului de inregistrare fiscala, acesta sa se pastreze de catre organul fiscal pana la data ridicarii de catre contribuabil sau imputernicitului acestuia.
"Este de mentionat ca, potrivit alin. (5) de la art. 83 din Codul de procedura fiscala pentru contribuabilii nerezidenti care nu au un sediu permanent pe teritoriul Romaniei, organul fiscal poate comunica contribuabilului nerezident, prin mijloace electronice stabilite prin ordin al presedintelui A.N.A.F, informatii continute in certificatul de inregistrare fiscala. Totodata se propune abrogarea alineatului (3) al art. 83 din Codul de procedura fiscala intrucat certificatul de inregistrare fiscala nu se mai comunica Oficiului National al Registrului Comertului”, se arata in expunerea de motive.

Iata ce prevede art. 83:

Prevederi speciale privind inregistrarea fiscala a persoanelor nerezidente

(1) Odata cu solicitarea inregistrarii unei societati la registrul comertului, potrivit legii, sau, dupa caz, la cesiunea partilor sociale ori a actiunilor, respectiv la numirea de noi reprezentanti legali sau la cooptarea de noi asociati ori actionari, cu prilejul efectuarii majorarii de capital social, oficiile registrului comertului de pe langa tribunale transmit direct sau prin intermediul Oficiului National al Registrului Comertului, pe cale electronica, Ministerului Finantelor Publice, solicitarea de atribuire a numarului de identificare fiscala pentru persoanele fizice nerezidente care, potrivit actului constitutiv, au calitatea de fondator, asociat, actionar ori administrator in cadrul societatii respective.
(2) Pe baza datelor transmise potrivit prevederilor alin. (1), Ministerul Finantelor Publice atribuie numarul de identificare fiscala, inregistreaza fiscal persoanele fizice nerezidente prevazute la alin. (1) si emite certificatul de inregistrare fiscala, cu exceptia cazului in care aceste persoane sunt inregistrate fiscal. Prevederile art. 87 sunt aplicabile in mod corespunzator. Certificatul de inregistrare fiscala se emite si se transmite catre oficiul registrului comertului de pe langa tribunal in aceeasi zi sau cel mai tarziu a doua zi.
(3) Certificatul de inregistrare fiscala se comunica de catre oficiile registrului comertului de pe langa tribunale societatii in care aceasta persoana detine una dintre calitatile mentionate la alin. (1), impreuna cu documentele prevazute la art. 8 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) Odata cu solicitarea deschiderii unui cont bancar sau inchirierea unei casete de valori, institutiile de credit transmit organului fiscal central solicitarea de atribuire a numarului de identificare fiscala sau, dupa caz, a codului de inregistrare fiscala, pentru persoanele fizice nerezidente sau pentru persoanele juridice care nu detin cod de identificare fiscala. Pe baza datelor transmise Ministerul Finantelor Publice atribuie numarul de identificare fiscala sau, dupa caz, codul de inregistrare fiscala, inregistreaza fiscal persoana respectiva si comunica institutiei de credit informatia referitoare la inregistrarea fiscala in termen de 5 zile de la data solicitarii atribuirii numarului de identificare fiscala sau, dupa caz, a codului de inregistrare fiscala. Totodata se emite certificatul de inregistrare fiscala care se pastreaza de catre organul fiscal pana la data ridicarii de catre contribuabil sau imputernicitul acestuia. In cazul in care solicitarea de atribuire a numarului de identificare fiscala se realizeaza prin intermediul aplicatiei on-line a A.N.A.F numarul de identificare fiscala sau, dupa caz, codul de inregistrare fiscala se comunica institutiei de credit prin aplicatia on-line spre a fi inregistrat in evidentele informatice ale acesteia.
(5) in alte cazuri decat cele prevazute la alin. (1) - (3), pentru contribuabilii nerezidenti care nu au un sediu permanent pe teritoriul Romaniei, organul fiscal poate comunica contribuabilului nerezident, prin mijloace electronice, stabilite prin ordin al presedintelui A.N.A.F., informatii continute in certificatul de inregistrare fiscala. In acest caz, certificatul de inregistrare fiscala se pastreaza de organul fiscal pana la data ridicarii de catre contribuabil sau imputernicitul acestuia”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani