INGHETAREA FONDURILOR – Acuzatii la adresa guvernarii de dreapta. Ce se intampla cu companiile romanesti
08 November 2021 18:29 Lumea Banilor 1123Deputatul PSD George Adrian Paladi acuza ca in ciuda unei traditii de peste un secol de prezenta a Romaniei la toate targurile internationale majore si in ciuda beneficiilor pe care le aduce o astfel de expunere si de promovare, guvernarea de dreapta a decis, in mod inexplicabil, sa inghete fondurile alocate acestor manifestari.
Acesta arata intr-un comunicat pe site-ul Camerei Deputatilor ca s-a ajuns la situatia incredibila in care companiile romanesti au lipsit de la targurile internationale pe intreg parcursul anului 2021, tocmai in contextul in care economia globala si-a repornit "motoarele”, si ar fi existat posibilitatea reluarii contactelor si parteneriatelor economice internationale.
Paladi mai acuza ca aceasta decizie nejustificata, venita fara consultarea exportatorilor si a companiilor din turism, este cu atat mai greu de inteles cu cat deficitul comercial al Romaniei a crescut, iar numarul turistilor straini care au ajuns in tara noastra in 2021 a scazut cu 90% fata de anul precedent.
Economia romaneasca
"Asadar, tocmai acum, in acest context dificil, Guvernul a considerat potrivit sa lase in bezna economia romaneasca pe scena internationala. Din fericire, Romania a scapat de un ministru de trista amintire, care s-a trezit intr-o functie de imensa responsabilitate, din care trebuia sa gestioneze Economia, Antreprenoriatul si Turismul, fara a avea nici calificarile, nici buna credinta necesare.
Din nefericire, anomaliile au continuat, iar in ciuda apelurilor organizatiilor patronale, Guvernul intarzie sa readuca Romania in prim-planul vietii economice internationale. Partidul Social Democrat a prezentat, in nenumarate randuri, seturi de masuri concrete inclusiv pentru stimularea exporturilor si pentru redresarea turismului, atat de grav afectat de pandemia de Covid-19. Insa nici prin cap nu ne-ar fi trecut ca vom fi nevoiti sa tragem un semnal de alarma asupra unui lucru atat de evident: Romania si companiile romanesti trebuie sa revina urgent la targurile internationale, iar Guvernul este obligat sa ia de indata masurile administrative si financiare in acest sens”, declara Paladi.