INFLATIA A TRECUT DE 8% - Iata cu cat au crescut preturile in numai o luna. Gazele s-au scumpit cu peste 60% intr-un an (Document)
Rata anuala a inflatiei a urcat la 8, 4% in luna ianuarie 2022, in conditiile in care marfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,18%, cele alimentare cu 7,24%, iar serviciile cu 5,66% in decurs de un an.
Potrivit Institutului National de Statistica (INS), preturile de consum in luna ianuarie 2022 comparativ cu luna decembrie 2021 au crescut cu 1,5%. Rata medie a preturilor de consum in ultimele 12 luni (ianuarie 2022 – februarie 2021) fata de precedentele 12 luni (ianuarie 2021 – februarie 2020) este 5,5%.
Iata scumprile fata de ianuarie 2021:
-Gaze – 60,99%;
-Ulei comestibil – 25,76%;
-Cartofi – 25,67%;
-Combustibili – 24,45%
-Ulei, slanina, grasimi – 23,87%;
-Energie termica – 21,58%;
-Energie electrica, gaze si incalzire centrala – 19,87%;
-Malai – 17,02%;
-Apa, canal, salubritate – 12,00%;
-Zahar – 11,18%;
-Paine – 10,99%;
-Legume si conserve de legume – 10,52%.
Accelerarea inflatiei
Banca Nationala a Romaniei anunta la sfarsitul saptamanii trecute o accelerare a inflatiei in luna aprilie 2022, de 11,2%, la expirarea perioadei de aplicare a masurilor de plafonare si compensare a preturilor la energia electrica si gazele naturale pentru populatie.
Potrivit Raportului asupra inflatiei al BNR, traiectoria prognozata a ratei anuale a inflatiei IPC este influentata substantial de evolutia viitoare a preturilor produselor energetice, grevata de incertitudini majore. Prognoza actuala presupune o accelerare a inflatiei in luna aprilie 2022, la expirarea perioadei de aplicare a masurilor de plafonare si compensare a preturilor la energia electrica si gazele naturale pentru populatie, conform prevederilor legislatiei in vigoare la data publicarii raportului. Ulterior, rata anuala a inflatiei va decelera gradual pana in trimestrul I 2023, respectiv abrupt in luna aprilie 2023, pe fondul unui amplu efect de baza favorabil. Valorile proiectate sunt de 9,6 la suta in luna decembrie 2022, respectiv 3,2 la suta in decembrie 2023, cu o contributie directa semnificativa, de 6,3 puncte procentuale, a dinamicii preturilor bunurilor energetice (combustibili, energie electrica, gaze naturale) pentru sfarsitul acestui an (click aici pentru a citi).