Grid star
eveniment

INCHIDEREA RESTAURANTELOR PENTRU NERESPECTAREA MASURILOR ANTI-COVID – Contestatia nu suspenda „pedeapsa” (Document)

Ministerul de Interne condus de Lucian Bode (foto) a pus in dezbatere publica Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit documentului, societatile care incalca in mod repetat masurile anti-Covid risca, pe langa amenda, si inchiderea pentru 15 sau 30 de zile. Acestea vor fi obligate sa puna la intrare si un mesaj in care arata ca sunt inchise temporar din cauza nerespectarii masurilor.
Restaurantele si altele vor ramane inchise chiar daca vor contesta masura de suspendare a activitatii.

Iata principalele prevederi:

-In cazul repetarii, intr-un interval de 15 zile de la constatarea precedenta, a contraventiei prevazute la art. 65 lit. q), de catre conducatorul unui operator economic, pe langa sanctiunea contraventionala principala prevazuta la art. 66, agentul constatator dispune si sanctiunea contraventionala complementara a inchiderii temporare, pe o durata de 15 zile, a sediului principal sau secundar in care operatorul economic desfasoara activitatea.
Aplicarea sanctiunii contraventionale complementare se materializeaza prin afisarea, in locuri vizibile de la intrarea/intrarile in sediul inchis temporar, a urmatorului mesaj: „Acest spatiu este inchis temporar, pana la data de __ inclusiv, din cauza nerespectarii masurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19".

-In cazul in care constata savarsirea contraventiei prevazute la art. 65 lit. r), pe langa sanctiunea contraventionala principala prevazuta la art. 66, agentul constatator dispune si sanctiunea contraventionala complementara a inchiderii temporare, pe o durata de 30 de zile, a sediului principal sau secundar in care operatorul economic desfasoara activitatea suspendata temporar.

-Prin derogare de la dispozitiile art. 32 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, plangerea impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii nu suspenda executarea sanctiunilor contraventionale complementare aplicate.

*Cititi aici Proiectul de lege

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani