IMPOZITE MAI MICI PENTRU TRANZACTIILE CU PROFIT – Klaus Iohannis a promulgat legea (Document)
Investitorii de la bursa vor beneficia de la inceputul anului viitor de impozite mai mici pentru tranzactiile cu profit si de o procedura simplificata de taxare, anunta Bursa de Valori Bucuresti. Noile prevederi legislative au fost promulgate de presedintele Klaus Iohannis.
Acestea presupun retinerea la sursa a impozitelor generate de castigurile de capital pentru investitorii individuali, prin impozitarea diferentiata a profiturilor realizate, si anume cu 1% pentru detinerile de peste un an si 3% pe cele mai mici de un an, fara ca pierderile sa mai fie compensate. Obligatia calcularii, retinerii la sursa, declararii si platii impozitului vor reveni intermediarilor si administratorilor de fonduri.
Bursa, mai accesibila
"Bursa este tot mai prezenta in universul cotidian al romanilor si urmeaza sa devina, de la inceputul anului viitor, si mai accesibila potentialilor investitori. Credem ca atat adoptarea impozitarii diferentiate a castigurilor de capital, cat si retinerea la sursa a impozitelor, vor avea un impact major asupra dezvoltarii bursei romanesti. Si nu doar asupra pietei de capital, ci si asupra economiei, prin cresterea capacitatii de finantare pentru antreprenorii romani. Mecanismele bursiere au devenit in ultimii ani tot mai folosite, atat in mediul privat, cat si public, pentru finantare. Acum, prin simplificarea impozitarii, sunt create premisele cresterii acestei capacitati de finantare”, a declarat Radu Hanga, presedintele Bursei de Valori Bucuresti.
Piata de capital
Sebastian Burduja, unul dintre initItiatori, a salutat promulgarea legii. Potrivit acestuia, romanii vor putea avea acces mai usor la randamente mai bune pentru economiile lor. Iar companiile romanesti se vor putea finanta mai ieftin de pe piata de capital.
"De la 1 ianuarie 2023 investitorii pe bursa vor plati impozite mai mici (1% pentru detineri mai mari de un an si 3% pentru detineri mai mici de un an) si, foarte important, se va aplica retinerea la sursa. Fara birocratie.
Este win-win-win. Romanii vor putea avea acces mai usor la randamente mai bune pentru economiile lor. Companiile romanesti se vor putea finanta mai ieftin de pe piata de capital. Iar statul va putea colecta mai usor venituri mai mari la bugetul de stat”.