IMPOZITARE PENTRU MULTINATIONALE – Legea care impune un impozit minim de 15% pe profitul corporatiilor a fost publicata in Monitorul Oficial. Masura va fi aplicata companiilor cu prag anual al veniturilor consolidate de cel putin 750.000.000 euro
07 January 2024 09:53 Lumea Banilor 1126Legea care stabileste un impozit minim global de 15% pe profitul corporatiilor a fost publicata in Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de intreprinderi multinationale si a grupurilor nationale de mari dimensiuni, initiata de ministerul de Finante condus de Marcel Bolos (foto).
Astfel, impozitarea minima se aplica companiilor care ating pragul anual al veniturilor consolidate de cel putin 750.000.000 euro, iar prin aceasta lege se urmareste ca statul roman sa incaseze banii care altfel erau platiti de unele multinationale in tari in care nivelul de taxare este mai mic, adica in paradisurile fiscale.
Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, obiectul de reglementare il constituie transpunerea Directivei (UE) 2022/2523 a Consiliului din 14 decembrie 2022 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de intreprinderi multinationale si a grupurilor nationale de mari dimensiuni in Uniune. Este vorba despre o chestiune separata de regulile de determinare a impozitului pe profit si a impozitului pe veniturile microintreprinderilor.
Ca regula generala, impozitul suplimentar se datoreaza in jurisdictia societatii-mama finale a unei intreprinderi multinationale. Prin exercitarea optiunii de aplicare a impozitului suplimentar national, impozitul reprezentand diferenta dintre cota minima de 15% si cota efectiva de impozitare determinata la nivelul filialelor din Romania ale intreprinderilor multinationale cu sediul in strainatate se va plati in Romania, si nu in jurisdictia unde este inregistrata societatea-mama finala. Ceea ce inseamna, sustine Ministerul de Finante, ca Romania va avea dreptul de a incasa diferenta de impozit, aceasta nemaifiind colectata in jurisdictiile societatilor-mama a grupurilor de intreprinderi multinationale respective.
* Cititi aici expunerea de motive a Legi 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de intreprinderi multinationale si a grupurilor nationale de mari dimensiuni
Sursa foto: Facebook Ministerul Finantelor