Grid star
criptomonede

HONG KONG VA EMITE IN MAI REGULI DE LICENTIERE PENTRU BURSELE CRIPTO – Zeci de companii cripto din China, Canada, SUA si UE, interesate sa mute operatiunile in orasul-stat

Comisia pentru Valori Mobiliare si Burse din Hong Kong va emite noi reguli pentru actorii din industria cripto in luna mai, potrivit Bloomberg. Astfel, directorul executiv al autoritatii de reglementare, Julia Leung, a anuntat joi, 27 aprilie, ca institutia va anunta in mai liniile directoare privind regimul de licentiere pentru bursele cripto.

Gilda Popa

Se estimeaza ca la 1 iunie, Hong Kong isi va pune in aplicare planurile de a permite investitorilor de retail sa tranzactioneze Bitcoin (BTC) si Ether (ETH) dupa noile reguli de reglementare a burselor cripto. Autoritatile anunta un nou pas important in reglementarea sectorului cripto dupa ce, in urma cu cateva zile, Inalta Curte din Hong Kong a luat, in premiera, decizia de a recunoaste activele virtuale ca forma de proprietate, potrivit CoinDesk. Instanta a concluzionat ca este rezonabil sa se adopte acelasi rationament folosit de alte jurisdictii care recunosc activele digitale ca forma de proprietate si ar putea, prin urmare, sa faca obiectul unui acord de incredere. Aceasta hotarare clarifica statutul juridic al criptomonedelor in orasul stat si deschide calea pentru dezvoltarea ecosistemului cripto.

Hong Kong a redevenit recent o destinatie de top pentru business-urile din industria cripto. Peste 80 de companii cripto din intreaga lume s-au aratat interesate sa isi stabileasca afacerile in orasul-stat, in conditiile in care autoritatile au anuntat reglementari „prietenoase” pentru acest sector. Potrivit lui Christian Hui, Secretarul Serviciilor Financiare si Trezoreriei din Hong Kong, aceste companii includ platforme de tranzactionare a activelor virtuale, companii de infrastructura blockchain, companii de securitate a retelelor blockchain, furnizori de portofele cripto si companii FinTech, precum si alte proiecte care activeaza in spatiul Web3.

Majoritatea companiilor sunt din China, urmate de firme din Canada, UE si Singapore. Cel mai recent trend este insa „migrarea” companiilor cripto stabilite in jurisdictia SUA, in conditiile in care autoritatile americane au intensificat controalele si inasprit sanctiunile aplicate business-urilor din aceasta industrie.

Hong Kong vizeaza pozitia de "hub global” al industriei cripto

De altfel, orasul stat a facut si in anii trecuti pasi importanti pentru a atrage companiile cripto. Astfel, in 2019, Autoritatea de Supraveghere a Pietelor Financiare (SFC) din Hong Kong a emis orientari clare pentru companiile de criptomonede care doresc sa se inregistreze la SFC. Aceste orientari au creat un cadru juridic clar pentru companiile care opereaza in domeniul criptomonedelor in Hong Kong si au fost menite sa creasca increderea investitorilor in aceasta industrie.

De asemenea, Hong Kong a atras un numar mare de companii de criptomonede prin intermediul programului sau de fintech „Sandbox”. Acest program a oferit oportunitati pentru companiile cripto sa testeze tehnologia lor intr-un mediu reglementat si a ajutat la crearea unei comunitati puternice de start-up-uri FinTech in oras.

In plus, Hong Kong a avut si un interes puternic pentru dezvoltarea tehnologiei blockchain, care sta la baza criptomonedelor. Acest interes s-a manifestat prin organizarea unor evenimente de top in domeniu, cum ar fi Conferinta globala de blockchain din Hong Kong, care a adus impreuna experti si lideri din domeniu din intreaga lume.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani