HAOS PE WALL STREET – Marii investitori, „ruinati” de lupii tineri din cyberspatiu. Scandalul Gamestop ia amploare

1021

WallStreetBets (WSB), un grup de tineri pasionati de strategii de tranzactionare de pe Reddit, a explodat in mainstream, trecand de la reteaua de socializare la prima pagina a New York Times, Financial Times si aproape orice alta publicatie importanta de stiri din lume. WSB au rasturnat toate regulile jocului pe Wall Street dupa ce au dejucat planurile unor investitori institutionali de talie mare de a castiga pe short selling-ul actiunilor Gamestop, o companie americana relativ obscura. Pariul dejucat de noii „lupi tineri” de pe Wall Street i-a costat, saptamana aceasta, pe „lupii veterani” intre 6 si 10 miliarde de euro, in diferite calcule. Aceasta nu este o simpla stire. Acesta este un semnal de alarma pe Wall Street ca micii pradatori, mai rapizi, mai inteligenti si mai bine coordonati, le pot smulge prada din falci „dinozaurilor”. Pe scurt: jocul se schimba.

WallStreetBets a devenit, de cateva zile, „eroul colectiv” al social media si simbolul haiduciei pe burse, iar cele mai puternice publicatii financiare ale lumii au dedicat pagini intregi acestul nou fenomen.

Mai mult decat atat, intreaga piata cripto a salutat jocul pe bursa facut de WSB, iar WallStreetBets Coin devine numarul 1 pe CoinMarketCap, dupa ce a aparut brusc vineri, 29 ianuarie, in partea de sus a clasamentului, depasind Bitcoin.

Noua criptomoneda WSB a castigat peste 130% in ultimele 24 de ore, cu un volum de tranzactii zilnic de 100 de milioane de dolari

Denumita WallStreetBets (WSB), noua moneda aparent a castigat peste 130% in ultimele 24 de ore, cu un volum de tranzactii zilnic de 100 de milioane de dolari.

Cu toate acestea, noua moneda pare a fi cea mai recenta dintr-o serie de glume jucate de echipa CoinMarketCap. Pagina monedei de pe CMC contine urmatorul mesaj:

Va rugam sa retineti ca aceasta este o gluma si nu exista un astfel de activ criptografic. Daca vedeti proiecte cu nume similare, va rugam sa efectuati cercetarea necesara si sa nu va aruncati”, scriu dei de la coinmarketcap.com.

„Gluma” facute de cei de la WSB, in fapt un contrajoc pe bursa care a stricat pariul investitorilor institutionali pe prabusirea companiei Gamestop, un retailer de jocuri videoaflat in „agonie” dupa pandemie, a avut impact real si extrem de costisitor pe bursa.

Totul a inceput cu o postare pe Reddit: „Cum sa ruinezi investitorii institutional, manual pentru idioti – cazul Gamestop”

Pe scurt, intreaga poveste incepe sa prinda contur pe 19 septembrie 2020, cand un internaut de pe Reddit, cu ID-ul Player896, a publicat o postare intitulata „Bankrupting Institutional Investors For Dummies, ft GameStop” („Cum sa ruinezi investitorii institutional, manual pentru idioti – cazul Gamestop”)

In povestea reconstituita de cointelegraph.com, internautul a subliniat un caz-scoala pentru a strica pariurile pe bursa ale marilor jucatori, care ar fi GameStop (GME), o afacere cu jocuri video si console.

Compania era in agonie, declin inceput din noiembrie 2015, cand stocurile companiei au scazut constant din cauza unei treceri de la suportul fizic la digital si acutizat in 2020 din cauza pandemiei COVID-19.

In septembrie 2020, Ryan Cohen, investitor si fondator al gigantului online de mancare pentru animale Chewy, a cumparat un pachet de 13% din actiunile GameStop. Ulterior pretul a inceput sa creasca pe masura ce investitorii de retail au intrat la cumparare pentru a beneficia de pretul mic, profitand de ceea ce au vazut ca o oportunitate ideala de cumparare. Investitorii de pe Wall Street, pe de alta parte, au vazut in piata o sansa un pariu pe scadere si o sansa sa shorteze actiunea. GameStop este consederat un caz-scoala bun, pentru ca inca opereaza circa 6.500 de magazine in SUA, Canada, Australia, Noua Zeelanda si Europa.

Batalia de pe Wall Street: lupii tineri versus actualii sefi de haite

Short selling-ul sau vanzarea in lipsa presupune imprumutarea actiunilor unei companii si vanzarea acestora cu intentia de a le cumpara inapoi mai ieftin cand pretul scade si de a marca diferenta. Multe averi de pe Wall Street au fost realizate prin acest tip de tranzactionare, insa, la polul opus, daca pretul urca, pierderile pot fi uriase.

Aici au intervenit cei de la WSB si au schimbat jocul. Lantul de magazine Gamestop cu o istorie de 37 de ani este in aceste zile tinta unei batalii intre micii investitori de pe comunitatea Reddit si shorterii de pe Wall Street care nu prezinta semne de estompare si care pare sa schimbe regulile jocului.

Mai precis, micii investitori au adaugat ordine mari de cumparare in ideea de a ruina pariurile de pe Wall Street ca pretul se va prabusi, un pariu care s-a dovedit in ultima luna foarte costisitor pentru profesionistii de pe burse.

Miercuri la ora 16.15 (ora Romaniei), actiunile GameStop erau pe un val ascendent fara precedent, urcand in premarket cu 68,9%, la 250 de dolari pe unitate, arata datele Investing.com.

Pana la 26 ianuarie 2021, aceste pariuri au costat investitorii circa 6,12 miliarde de dolari, suma care include pierderea de 2,8 miliarde de dolari de luni, 25 ianuarie.

Cointelegraph.com mentioneaza, mai departe, o crestere de 1.700% a actiunilor gamestop de la inceputul lunii ianuarie pana miercuri (inainte de a cadea din nou joi), aceasta poveste captivand mintile si portofelele investitorilor – atat ocazionali, cat si cei reglementati institutional si financiar.

Potrivit The Guardian, circa 71,7 milioane de actiuni GameStop, in valoare de circa 4,7 miliarde de dolari, sunt tranzactionate in lipsa la finalul acestei saptamani. Insa compania are numai 69,7 milioane de actiuni disponibile la tranzactionare, ceea ce inseamna ca in piata se tranzactioneaza in lipsa peste 100% din actiuni, potrivit datelor agregate de ZF.

CNN: WallStreetBets zdrobeste fondurile speculative, blocheaza aplicatiile de tranzactionare

Melvin Capital, un fond speculativ cu sediul in SUA si Citron Research s-au numarat printre „vanzatorii scurti”, mari investitori institutionali, afectati de „armata” de jucatori pe bursa WallStreetBets. Doua fonduri speculative majore, Citadel si Point27 Asset Management, au intervenit de atunci pentru a salva Melvin Capital cu un ajutor de 2,75 miliarde de dolari, potrivit CNN.

In noua zile, actiunile GME au crescut cu peste 1.800%, de la 19,79 dolari la maximul de 380 dolari. Pachetul de 13% al companiei Cohen, actiuni cumparate in septembrie 2020 a ajuns acum in valoare de 2,5 miliarde de dolari.

Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, a adaugat si mai mult combustibil „infernului WSB”, afirmand pe Twitter sprijinul cu cuvantul „Gamestonk!” – o versiune scrisa in mod deliberat gresita a „stocului” popularizata de un meme pe internet, potrivit coindesk.com.

Acesti tipi pot muta pietele. E o afacere uriasa.”, a declarat Jeremy Blackburn, profesor asistent de informatica la Universitatea Binghamton, care studiaza comunitatile pe internet.

Actiunile BlackBerry, AMC, Nokia si Bed Bath & Beyond, propulsate de pariurile WSB

Lupii tineri WallStreetBets nu s-au oprit aici. BlackBerry, AMC, Nokia si Bed Bath & Beyond au devenit urmatorul set de actiuni puternic scurtate care se bucura de interventia WSB, inregistrand miercuri castiguri de 24%, 310%, 70% si respectiv 46%.

Aplicatiile de tranzactionare mobile, cum ar fi Robinhood si Trading212, au suferit intreruperi in timpul deschiderii pietelor americane miercuri dimineata, pe masura ce alti mici investitori au intrat pentru a se alatura freneziei.

Scandalul de pe Wall Street ajunge pana la amenintari cu blocarea tranzactionarii pe burse

Ca raspuns la acest eveniment extraordinar, Adena Friedman, CEO Nasdaq – a doua cea mai mare bursa din lume – a declarat ca platforma a inceput sa monitorizeze retelele sociale si va opri tranzactionarea daca o alta distorsiune a pietelor bazata pe actiunile WallStreetBets este lansata. TD Ameritrade a limitat, de asemenea, tranzactionarea GameStop pe platforma sa.

Canalul WallStreetBets Reddit a devenit privat miercuri, ca raspuns la intrarea a milioane de utilizatori noi.

Multi au sarbatorit razboiul WallStreetBets impotriva investitorilor institutionali ca pe o campanie populista impotriva raiderilor de fonduri speculative care doresc sa profite de la distrugerea unui brand de retail bine cunoscut, cum ar fi GameStop, scrie CNN. Dar, spre deosebire de multe alte comunitati online similare, exista si un obiectiv financiar clar.

Americani middle class deveniti milionari in dolari peste noapte

La locul de munca cu amanuntul intr-un magazin de piese auto din Missouri, Vanover castiga in jur de 35.000 de dolari pe an. Dar miercuri, el s-a trezit milionar de hartie dupa ce a urmat sfaturile pe care le-a citit pe WallStreetBets pentru a paria mare pe GameStop, scrie CNN. (Contul sau Robinhood a depasit 1 milion de dolari, conform capturilor de ecran pe care le-a furnizat, dar nu incasase inca). Vanover nu mai lucra, s-a pus in carantina saptamana aceasta dupa ce un coleg a contractat Covid-19, dar acum crede ca nu se va mai intoarce la vechiul sau loc de munca.

https://edition.cnn.com/2021/01/29/investing/wallstreetsbets-reddit-culture/index.html?utm_content=2021-01-29T11%3A45%3A04&utm_source=twCNN&utm_term=link&utm_medium=social

https://cointelegraph.com/news/wallstreetbets-coin-becomes-1-on-coinmarketcap-kind-of

https://www.ft.com/content/159c92fd-3d4a-464f-9bfd-4020fc3f17ef

https://www.coindesk.com/wallstreetbets-reddit-group

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *