GUVERNUL AR PUTEA PRELUNGI ACORDUL CU OMV-PETROM – Concesiune pana in 2042: "Prevederile legale si contractuale nu mentioneaza necesitatea indeplinirii de catre titulari a vreunei conditii pentru acordarea prelungirii solicitate” (Document)
Guvernul Ciuca a amanat miercuri, 17 mai 2023, discutarea proiectului de Hotarare care vizeaza prelungirea cu 15 ani, pana la 12 septembrie 2042, a acordului de concesiune petroliera semnat cu OMV Petrom. Documentul fusese pus pe ordinea de zi la cateva zile dupa ce compania a anuntat ca va plati o taxa suplimentara reprezentand contributia de solidaritate in valoare de 1,5 miliarde lei (click aici pentru a citi).
Potrivit Notei de Fundamentare, durata Acordului de concesiune este de 30 de ani, incepand cu 12 septembrie 1997, inclusiv perioada de explorare. In 2000, Actul de dare in administrare pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera a fost convertit in Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare si exploatare petroliera pentru un numar de 18 perimetre. Al 19- lea perimetru, respectiv perimetrul XIX Neptun, a constituit obiectul unui acord de concesiune separat.
Pe parcurs, OMV Petrom a returnat catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) anumite perimetre, iar in prezent au ramas noua, adica circa 29% din suprafata initiala. Doua dintre perimetre au facut obiectul transferului unei cote – parti de 50% din drepturile dobandite si obligatiile asumate de catre OMV Petrom S.A. prin Acordul de concesiune, catre Hunt Oil Company of Romania S.R.L:
Investitiile facute
"In prezent este in curs de derulare perioada de explorare, pe parcursul careia titularii au explorat perimetrele care fac obiectul Acordului de concesiune, cu respectarea cadrului contractual si intr-o maniera responsabila, implicand un nivel al investitiilor ce a depasit in mod semnificativ programele minime de lucrari. Cu alte cuvinte, titularii nu numai ca si-au indeplinit programele minime asumate, dar au executat si lucrari suplimentare semnificative.
Numai pentru ultimele 3 extinderi ale perioadei initiale de explorare, respectiv 2011-2014, 2014-2019 si 2019-2024, OMV Petrom S.A. a cheltuit peste 600 milioane euro pana in prezent, ceea ce reprezinta de peste trei ori angajamentul financiar pentru perioada 2011-2024. La randul sau, Hunt Oil Company of Romania S.R.L. a cheltuit in aceeasi perioada peste 86 milioane euro, ceea ce reprezinta de aproximativ 5 ori angajamentul financiar pentru respectiva perioada”.
Au nevoie de timp
In expunerea de motive se precizeaza ca apare necesitatea unei perioade de timp suplimentare pentru a continua explorarea resurselor de hidrocarburi disponibile, in paralel cu analiza datelor deja colectate, prin utilizarea de tehnologii de ultima generatie pentru procesare/reprocesare 3D noi si pentru imbunatatirea performantelor forajului, in conditii de temperatura si presiune ridicata.
Explorarea si dezvoltarea zonelor de mare complexitate geologica, cu adancimi finale mari ori in conditii de temperatura si presiune ridicata, precum cele din perimetrele care fac obiectul Acordului de concesiune implica proiecte de mare anvergura (sonde onshore sapate la obiective adanci neatinse inainte, proiecte de achizitie seismica 3D pe zone), iar astfel de proiecte trebuie continuate si extinse pe perioade lungi de timp, in vederea identificarii de noi resurse si a valorificarii acestora. Aceste lucrari solicita insa dezvoltari de noi tehnologii de investigare de foraj si o abordare speciala a obtinerii si interpretarii datelor, care impun la randul lor perioade de timp suplimentare pentru realizare.
Redeventa platita statului
"Fara o certitudine ca vor putea fi dezvoltate si exploatate descoperirile de hidrocarburi, obtinute ca urmare a unor activitati de explorare incununate de succes, nu exista insa o justificare economica pentru ca titularii sa bugeteze noi programe multianuale de investitii in explorare si dezvoltare si astfel sa continue sa investeasca in operatiuni petroliere in aceste perimetre. Acordul Petrolier prevede o data-limita pana la care trebuie finalizata exploatarea si productia de hidrocarburi in toate cele noua perimetre (data de expirare a concesiunii, in 2027), perioada de timp ramasa fiind in mod evident insuficienta in vederea asigurarii productiei din zacaminte pentru care OMV Petrom S.A. si Hunt Oil Company of Romania S.R.L. vor plati Statului roman redeventa si pentru a obtine beneficiul economic al investitiilor deja efectuate.
Astfel, in vederea maximizarii sanselor titularilor de descoperire, dezvoltare si de obtinere a productiei comerciale de hidrocarburi din perimetrele care fac obiectul Acordului de concesiune, este esential ca titularii sa dispuna de timpul adecvat pentru efectuarea lucrarilor pentru dezvoltarea descoperirilor rezultate din acestea. Prin urmare, se impune prelungirea duratei concesiunii cu 15 ani, pana la 12 septembrie 2042. Solicitarea titularilor de prelungire se intemeiaza pe prevederile Acordului de concesiune si ale art. 27 alin. (2) din Legea Petrolului nr. 238/2004, care stabilesc ca ‘durata initiala a concesiunii poate fi pana la 30 de ani, cu posibilitate de prelungire de pana la 15 ani’. Aceste prevederi legale si contractuale nu mentioneaza necesitatea indeplinirii de catre titulari a vreunei conditii pentru acordarea prelungirii solicitate", se mai arata in nota de fundamentare.
*Cititi aici nota de fundamentare