Grid star
punguta cu doi bani

Guvernul poate combate simplu taierile ilegale de paduri

Guvernul Romaniei poate combate intr-un mod destul de simplu taierile ilegale de paduri. Cu toate acestea, n-a facut-o pana acum, fiind nevoie ca solutia sa-i fie strigata in strada de catre sindicalisti.

Este vorba despre dotarea tuturor silvicultorilor din Romania cu arme de foc – nu doar a jumatate dintre ei, cum se intampla acum.

Iar acest lucru se poate face prin modificarea Hotararii de Guvern nr. 11/2018, care blocheaza la jumatate numarul de silvicultori ce pot beneficia de arme de foc. Asta in ciuda faptul ca legea spune ca paza padurilor se face de personal inarmat.

Cel putin asa a sustinut miercuri, 21 aprilie 2021, presedintele Federatiei Sindicatelor din Silvicultura „Silva”, Silviu Geana, in timpul pichetului organizat de sindicat in fata Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor.

De asemenea, Geana a cerut inasprirea pedepselor pentru agresorii padurarilor.

Iata ce a declarat sindicalistul pentru Agerpres:

Am iesit astazi in strada fortat, fiind nevoiti sa facem asta. Am avut doua intalniri cu ministrul Tanczos Barna in care i-am solicitat sprijinul si interventia pentru dotarea personalului silvic cu prioritatea zero, cu armament de serviciu, pentru ca peste 7.000 de silvicultori pleaca zilnic de acasa sa apere padurile tarii si mai putin de jumatate sunt inarmati. S-a intamplat acest lucru printr-o Hotarare de Guvern pe care noi o consideram aberanta, HG nr. 11/2018, inca de atunci tragem semnale de alarma si nu s-a intamplat nimic. Nu este vorba de o nemultumire, e vorba de o necesitate absoluta, pentru ca legea spune ca paza padurilor se face de personal inarmat, insa astazi se permite ca doar jumatate din personalul silvic din Romania sa fie dotat cu armament. Este practic o contradictie fata de ce spune legislatia. Este nevoie de dotarea personalului silvic, este nevoie de asigurarea uniformelor de serviciu pentru personalul silvic, de dotari, de mijloace de comunicatie.

Totodata, solicitam interventia si sprijinul domnului ministru Tanczos Barna pentru a putea sa facem o modificare la Codul Penal pentru a descuraja situatiile acestea de agresare a personalului silvic, prin majorarea pedepsei pe ultraj, adica sa fie o similitudine cu jandarmii si politistii, unde practic limita de pedeapsa se inmulteste cu 1,5. Nu in ultimul rand vrem sa tragem un semnal de alarma cu privire la subfinantarea a tot ce inseamna activitati in silvicultura; sectorul silvic este poate cel mai vaduvit de finantare din partea statului roman si nu se respecta nici macar legislatia elaborata de Parlamentul Romaniei, pentru ca in Legea 46 Codul Silvic prevede alocarea unor fonduri de la bugetul de stat pentru administratorul fondului forestier proprietate publica a statului, pentru sustinerea administrarii padurilor de stat, pentru sustinerea activitatii de crestere si ameliorare a raselor de cai de rasa si totodata pentru sustinerea activitatii parcurilor naturale si nationale. Din pacate, nici la bugetul acestui an nu s-a intamplat absolut nimic”.

Nota: Aceasta rubrica este destinata zvonurilor. Luati informatiile ca atare!

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani