Grid star
companii

GUVERNUL LASA DE IZBELISTE TRANSPORTUL FEROVIAR – Omul de afaceri Gruia Stoica avertizeaza: „Autoritatile vorbesc prea mult despre autostrazi si prea putin despre caile ferate... 10 milioane luate de pe calea ferata inseamna un plus de 1 milion de camioan

In eterna obsesie pentru autostrazi, politicienii ignora un lucru mult mai profitabil: transportul de marfa pe caile ferate, mult mai putin poluant si mult mai putin expus accidentelor.

Avertismentul a fost lansat de catre omul de afaceri Gruia Stoica (foto), presedintele grupului Grampet, intr-un interviu acordat Financialintelligence.ro.

Necesitatea ca Guvernul sa se preocupe de caile ferate este cu atat mai stringenta acum, cu cat transportul este domeniul cel mai afectat de criza economica, subliniaza Stoica. In schimb, statul alege sa taxeze excesiv transportatorii feroviari, mult disproportionat fata de calitatea infrastructurii de care tot statul este dator sa se ocupe.

Situatia este agravata de concurenta neloiala pe care transportatorii rutieri le-o fac celor feroviari, cei dintai avand la dispozitie mai multe facilitati, inexistente pentru ceilalti – de exemplu, dreptul de a-si recupera o parte din accizele pentru motorina.

In contrapondere, statele cele mai dezvoltate din Uniunea Europeana au inteles de mult ca transporturile feroviare trebuie incurajate si au inceput deja sa sprijine acest domeniu, mai spune patronul Grampet.

Redam principalele declaratii ale lui Gruia Stoica:

Industria Transporturilor a fost una dintre cele mai afectate de pandemie deoarece aceasta depinde de companiile care activeaza in productie si au fost nevoite sa isi reduca sau sa inceteze complet activitatea. Pentru Grupul GRAMPET, inca dupa prima luna de carantina am inregistrat o scadere de 20% a activitatii de transport (aprilie 2020 vs martie 2020). (...)

Infrastructura feroviara din Romania vine dupa o perioada lunga de subfinantare economica care afecteaza foarte mult competitivitatea operatorilor feroviari.

Ne confruntam cu un adevarat dezastru, viteza medie de circulatie ajunge si la 16-17 km pe ora.

In ceea ce priveste volumul de activitate la nivelul industriei, asistam de cativa ani la o scadere continua a volumului de marfuri transportate pe calea ferata. Cauzele sunt cele cunoscute, respectiv reducerea activitatii in industriile care in mod traditional folosesc transportul feroviar, lipsa investitiilor in infrastructura feroviara, lipsa terminalelor multimodale si suprataxarea transportului feroviar in comparatie cu alte moduri de transport.

In acelasi timp, industria se confrunta cu lipsa de forta de lucru calificata si imbatranirea angajatilor existenti. De altfel, criza de mecanici de locomotiva – o resursa esentiata pentru operatorii de transport feroviar – afecteaza in mod vizibil intreaga industrie europeana.

In plus, in Romania transportul feroviar este puternic afectat de concurenta neloiala pe care o face transportul rutier, pentru ca beneficiaza de facilitati importante. De exemplu, transportatorii rutieri au dreptul sa recupereze o parte din accizele pentru motorina, lucru interzis transportatorilor feroviari.

Iar cel mai recent exemplu este initiativa legislativa prin care companiile rutiere de transport ar putea fi scutite de la plata rovignetei pana la sfarsitul acestui an, in contextul in care companiile private de transport feroviar primesc, de la incetarea starii de urgenta, facturi mai mari chiar si cu 25-30% peste inflatia ultimilor ani pentru plata taxelor non-TUI (Taxa de Utilizare a Infrastructurii feroviare), impuse de CFR S.A. (...)

Ne vedem in situatia de a fi nevoiti sa depasim acesta criza prin forte proprii, luand masuri pentru reducerea cat mai mult a cheltuielilor si amanarea investitiilor planificate. Situatia actuala ne-a fortat sa reevaluam inclusiv proiectul Middle Coridor ce leaga Asia Centrala de Marea Neagra. Speram ca sustinerea statului roman poate salva un proiect ce pune Romania pe rutele de conexiune terestre dintre Asia si Europa, facilitand totodata livrarea cu rapiditate a marfurilor necesare in aceste zile. (...)

Valoarea TUI este aceeasi ca si in anii precedenti, dar din pacate, aceasta valoare nu este corelata cu conditiile tehnice reale oferite de infrastructura feroviara. Spre exemplu, o componenta a valorii TUI este data de categoria de linie pe care circula trenul, insa in Romania, majoritatea sectiilor de circulatie sunt incadrate la categorii superioare fata de parametrii reali de exploatare. (...)

Tendinta de a pune accentul pe transportul rutier s-a remarcat in intreaga Europa in ultimii ani, datele oficiale aratand ca volumul transportului de marfuri pe cale feroviara a scazut la mai putin de 17% din total. Insa in contextul presiunii pentru o economie verde, vedem semnale importante de la cele mai importante economii europene pentru a remedia aceasta situatie.

Transportul feroviar de marfa are un rol strategic pe termen lung si este cea mai sustenabila forma de transport, datorita nivelului ridicat de electrificare (la nivelul Uniunii Europene, genereaza sub 2% emisii, comparativ cu transportul rutier – 73%, aviatic – 13% sau maritim – 11%).

Nu este intamplator ca economii mult mai dezvoltate investesc masiv si anunta stimulente importante pentru consolidarea acestei industrii. (...)

In ceea ce ne priveste, inca din 2010 trimitem in mod consecvent autoritatilor adrese in care solicitam sa fim ajutati sa aducem transportul de camioane pe calea ferata.

In continuare, autoritatile din Romania vorbesc prea mult despre autostrazi si prea putin despre infrastructura cailor ferate, desi aceste domenii ar trebui dezvoltate in paralel, pentru ca beneficiile sunt evidente: 10 milioane de tone luate de pe calea ferata inseamna un plus de un milion de camioane pe autostrazi, o deteriorare accelerata a infrastructurii existente, tot mai multe accidente si o viteza mica de rotatie a marfurilor.

* Cititi aici interviul complet cu Gruia Stoica

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani