GUVERNUL AVERTIZEAZA FURNIZORII DE GAZE – Ministerul Economiei anunta masuri dure daca furnizorii de gaze naturale nu vor scadea preturile odata cu liberalizarea completa a pietei

324

Guvernul va aplica legislatia anticoncurentiala daca piata gazului nu va fi complet liberalizata de la 1 iulie, astfel incat pretul gazelor sa scada cu un procentaj de 10-15% pentru consumatorii casnici.

Avertismentul a fost lansat miercuri, 17 iunie 2020, de catre ministrul Economiei, Virgil Popescu (foto), la Digi 24.

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) nu va mai fi responsabila de la 1 iulie de stabilirea unui pret a gazelor, ci acesta se va forma liber. Vorbim aici despre procesul de liberalizare completa a pietei.

Iata declaratia ministrului Virgil Popescu:

Evident ca trebuie sa avem grija ca furnizorii sa nu profite de aceasta situatie de inceput de liberalizare si ne vom asigura din acest punct de vedere.

Din aceasta luna, producatorii vor fi obligati sa intre intr-un program de gas release, sa puna pachete de vanzare la o luna, la trei luni, la sase luni si la un an la pretul de pornire a bursei de la Viena, care este, in momentul de fata, aproape de trei ori mai mic decat pretul actual cu care cumpara furnizorii.

Practic suntem convinsi ca va fi o scadere de pret, cel putin pe luna iulie, august, inclusiv la iarna pretul va fi mai mic decat achizitioneaza in acest moment furnizorii de pe piata.

Ne vom asigura ca aceasta scadere de pret se va regasi si in facturile romanilor, ale clientilor casnici.

Vom interveni prin ordonanta de urgenta in Guvern, pe Legea concurentei, si ne vom asigura ca reducerea de pret la producator sa se regaseasca si la cumparatorul final.

Ma astept sa fie reduceri de 10-15% in piata si sunt furnizori care ofera aceasta reducere. Unii, mai mici, (ofera o reducere – n.r.) chiar si de 20%, pentru ca nu-si doresc sa piarda clientii. Or, intre cei mari mi se pare deja ca este o intelegere anticoncurentiala, ei avand 90% din piata si nu fac nicio miscare pentru a reduce pretul clientilor finali.

1 comentariu la “GUVERNUL AVERTIZEAZA FURNIZORII DE GAZE – Ministerul Economiei anunta masuri dure daca furnizorii de gaze naturale nu vor scadea preturile odata cu liberalizarea completa a pietei

  1. „Ne vom asigura ca aceasta scadere de pret se va regasi si in facturile romanilor, ale clientilor casnici.”. Adica veti astepta pana cand vor veni facturile umflate la populatie? . Ce paziti la Ministerul Economiei, interesul populatiei, sau interesul strainilor pe care ii protejati mai rau ca mafia?. Cu ce va ocupati voi, „GuWernul Meu”, pe langa campanie electorala, pe langa devalizarea tari, pe langa imprumuturi astronomice , pe langa contracte cu statul pentru clientela mafiei peneliste?. Va bateti joc de un popor intreg, nenorocitilor. Nu uitati ca roata vieti se intoarce, este valabil si pentru GuWernul infect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *