GUVERNUL A APROBAT RECTIFICAREA BUGETARA – Ministrul Finantelor vine cu cifrele. Adrian Caciu arata unde se duc banii
Guvernul a aprobat joi, 18 august 2022, proiectul de rectificare bugetara. Potrivit ministrului de Finante, Adrian Caciu (foto), cheltuielile pentru investitii, odata cu aceasta rectificare, cresc cu 3,4 miliarde de lei, ajungand la 93,1 miliarde de lei, in crestere cu 0,1 puncte procentuale de la 6,7% din PIB la 6,8% din PIB.
De asemenea, deficitul bugetului general consolidat se mentine ca procent in PIB la acelasi nivel in bugetul initial, respectiv 5,84% din PIB, iar ca valoare nominala creste de la 76,9 miliarde de lei la 80,1 miliarde de lei.
Beneficiarii
Potrivit lui Caciu, principalele sume care sunt suplimentate pentru ordonatorii de credite se regasesc la ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, cu o suplimentare per sold cu 5,25 miliarde de lei, la ministerul Sanatatii, care primeste 2,53 miliarde de lei per sold, in principal pentru majorarea transferurilor acordate bugetului Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate. Ministerul Energiei primeste per sold suma de 2,5 miliarde de lei in principal pentru compensarea preturilor la energie electrica si gaze pentru economie. Ministerul Transporturilor primeste per sold suma de 2 miliarde de lei in principal pentru investitii din fonduri de imprumut pentru PNRR, pentru acordarea subventiilor pentru CFR si Metrorex si pentru a intretine infrastructura de transport.
Iata declaratiile facute de ministrul de Finante:
“In principal, trebuie specificat ca, pentru aceasta rectificare, s-a avut clar in vedere, pe de o parte, modul in care sunt finantate pachetele de masuri pe care guvernul le-a aprobat dupa inceperea acestui an, pachetele de sprijin pentru economie si pentru cetateni, si, in mare parte, ceea ce vedem in aceasta rectificare este finantarea acestor pachete. Cheltuielile pentru investitii, odata cu aceasta rectificare, cresc cu 3,4 miliarde de lei, ajungand la 93,1 miliarde de lei, in crestere cu 0,1 puncte procentuale de la 6,7% din PIB la 6,8% din PIB. Deficitul bugetului general consolidat se mentine ca procent in PIB la acelasi nivel in bugetul initial, respectiv 5,84% din PIB, iar ca valoare nominala creste de la 76,9 miliarde de lei la 80,1 miliarde de lei.
Principalele sume care sunt suplimentate pentru ordonatorii de credite se regasesc la:
-Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, cu o suplimentare per sold cu 5,25 miliarde de lei, din care titlul 'Asistenta sociala' primeste 7,3 miliarde de lei destinate drepturilor de asistenta sociala pentru familii si copii, sumelor pentru compensarea platilor la energie, indemnizatiilor si drepturilor cu caracter reparatoriu ca efect al masurilor aprobate in acest an. De asemenea, aici avem si o crestere a veniturilor din contributii de asigurari sociale ale bugetului asigurari sociale de stat fata de estimarea initiala, ceea ce a determinat diminuarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului asigurarilor sociale de stat cu suma de 1,94 miliarde de lei, si au fost majorate transferurile din bugetul de stat catre bugetul asigurarilor pentru somaj cu suma de 418,7 miliarde de lei;
-Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene primeste in plus 2,72 miliarde de lei pentru derularea proiectelor cu finantare din fonduri externe nerambursabile si pentru derularea proiectelor cu finantare din sumele aferente componentei de imprumut ale PNRR;
-Ministerul Sanatatii primeste 2,53 miliarde de lei per sold in principal pentru majorarea transferurilor acordate bugetului Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, si aici avem doua elemente-pilon, pe de-o parte ceea ce ati spus si dumneavoastra, acoperirea sau necesarul de finantare pentru plata concediilor medicale restante de la Casa de Asigurari de Sanatate, dar, pe de alta parte, pentru continuarea programelor de sanatate si finantarea cheltuielilor pentru achizitia de medicamente sau de la partea de bunuri si servicii. Stim cu totii ca, atunci cand am discutat aceasta rectificare, a existat aceasta diminuare la bunuri si servicii la toti ordonatorii de credite, cu exceptia - fac aceasta mentiune - cu exceptia Fondului National de Asigurari de Sanatate, pentru ca acolo este vorba de sanatate pentru cetateni;
Compensarea facturilor la energie
-Ministerul Energiei primeste per sold suma de 2,5 miliarde de lei in principal pentru compensarea preturilor la energie electrica si gaze pentru economie;
-Ministerul Transporturilor primeste per sold suma de 2 miliarde de lei in principal pentru investitii din fonduri de imprumut pentru PNRR, pentru acordarea subventiilor pentru CFR si Metrorex si pentru a intretine infrastructura de transport;
-Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei primeste per sold 1,28 miliarde de lei, fonduri pentru derularea Programului National de Dezvoltare Locala, pentru Programul National de Constructii de Interes Public Social, pentru Programul Constructii Locuinte pentru Tineri si pentru Compania Nationala de Investitii;
-Ministerul Antreprenoriatului si Turismului primeste per sold suma de 1,15 miliarde de lei, fiind asigurate fondurile necesare pentru programul 'Agri-Food', pentru programul 'Start-up Nation' de asemenea, creditele de angajament pentru initierea unor alte programe pe care Ministerul Antreprenoriatului le are in vedere, in aceasta jumatate de an;
-Ministerul Justitiei primeste per sold suma de 864 de milioane de lei, in special pentru plata hotararilor judecatoresti;
-Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale primeste per sold suma de 720 de milioane de lei, in principal pentru acordarea subventiilor la motorina si pentru, foarte important, pentru dezvoltarea infrastructurii de irigatii;
-Secretariatul General al Guvernului, suma de 251 de milioane de lei, iar sumele sunt mai mici de aici;
Trec in revista:
-Ministerul Cercetarii - 203 milioane de lei, in special pentru achitarea contributiilor restante ale Romaniei la programele optionale ale Agentiei Spatiale Europene;
-Ministerul Public - 200 de milioane de lei, Ministerul Economiei - 125,6 milioane de lei per sold;
-Ministerul Educatiei -64 de milioane de lei per sold pentru majorarea cheltuielilor si a transferurilor intre unitatile administratiei publice, in principal pentru finantarea de baza a institutiilor de invatamant superior;
- Ministerul Sportului primeste o suma de 33,7 milioane de lei.
Le-am trecut in revista pe cele care au o suplimentare mai mare, sa spun sa spun asa. Avem si redistribuiri si diminuari de credite bugetare, unde s-au identificat economii sau sume care pot fi redistribuite, am mai spus, pentru acoperirea finantarii pachetelor de sprijin pentru economie si pentru cetateni”.