Grid star
eveniment

GREU CU EXECUTAREA STATULUI – Deputatii decid procedura privind punerea in aplicare a titlurilor executorii. Reguli noi pentru ca romanii sa primeasca banii (Document)

Reguli pentru ca statul sa plateasca fara intarzieri. Camera Deputatilor are pe ordinea de zi a sedintei din 30-31 octombrie 2023 proiectul de lege pentru modificarea si completarea OUG 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Nu este prima data cand initiativa este pusa in discutia Plenului, insa pana in prezent nu a fost supusa la vot.

Concret, proiectul, care a fost adoptat de Senat, contine prevederi si termene clare in conditiile in care statul trebuie sa plateasca in urma unor hotarari judecatoresti.

Potrivit expunerii de motive, problemele legate de respectarea si executarea hotararilor judecatoresti de catre institutiile statului si de catre administratia publica reprezinta o tema recurenta, reiterata in cadrul intalnirii Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, din martie 2021. A fost evidentiata necesitatea adoptarii unor masuri legislative de natura a garanta punerea in aplicare voluntara si la timp a hotararilor judecatoresti definitive ce vizeaza achitarea obligatiilor de plata restante si executarea silita a creantelor statului sau institutiilor aflate in subordinea statului, precum si dreptul la un proces echitabil.

​ Indeplinirea obligatiilor de plata

Proiectul prevede termene clare privind demersurile necesare pentru indeplinirea obligatiilor de plata, asigurarea celeritatii prin posibilitatea recurgerii creditorului la prevederile Codulului de procedura civila, obligativitatea institutiei debitoare, prin ordonatorul principal de credite bugetare de a prezenta lista bunurilor si a veniturilor urmaribile, inclusiv posibilitatea institutiei debitoare de a a solicita instantei acordarea, in conditiile legii, a unui termen de gratie sau/si stabilirea unor termene de plata esalonata a obligatiei respective.

​ Termenele prevazute in lege

Astfel, potrivit formei care a fost votata in Senat, institutia debitoare este obligata ca:

-in termen de 2 luni sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata;

-neindeplinirea acestei reguli poate determina executarea silita;

-daca executarea creantei stabilita prin titluri executorii nu poate continua din lipsa de fonduri, institutia debitoare este obligata ca in termen de o luna sa faca demersurile necesare pentru a plati;

-termenul curge de la care institutia debitoare a primit somatia de plata comunicata de organul de executare, la cererea creditorului, si suspenda cursul prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita.

*Cititi aici expunerea de motive

*Cititi aici forma votata de Senat

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani