Gaura bugetara a depasit 100 miliarde lei. Cifrele Finantelor arata cati bani au venit la buget (Document)
Probleme in economie: executia bugetului general consolidat in primele zece luni din 2024 s-a incheiat cu un deficit de 109,42 miliarde lei, respectiv 6,19% din Produsul Intern Brut (PIB) fata de deficitul de 62,81 miliarde lei, respectiv 3,91% din PIB aferent celor zece luni ale anului 2023.
Potrivit cifrelor Ministerului de Finante, veniturile totale au insumat 473,53 miliarde lei in primele zece luni ale anului 2024, inregistrand un avans de 13,1% (an/an), sustinut de incasarile din venituri curente - contributii de asigurari, TVA, impozit pe salarii si venit, impozit pe profit, accize si venituri nefiscale.
Impozitul pe salarii si pensii
Incasarile din impozitul pe salarii si venit au totalizat 40,68 miliarde lei, consemnand o dinamica pozitiva de 22,2% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au inregistrat un avans de 20,5%, peste evolutia fondului de salarii din economie (17,2%1 ), evolutia acestei categorii de incasari fiind influentata de modificarea reglementarilor privind facilitatile fiscale acordate salariatilor din sectorul constructii, agricol, industria alimentara si a activitatilor de creare de programe pentru calculator, si de majorarea salariului minim brut pe tara garantat in plata.
Totodata, evolutii pozitive au fost inregistrate si in cazul incasarilor din impozitul pe veniturile din pensii (63,9%6 ) si aferente declaratiei unice (10,3%).
Dinamica incasarilor din impozitul pe dividende ramane inca in teritoriul negativ (-1,4%), pe fondul efectului de baza ridicat din ianuarie 2023 (cresterea semnificativa a dividendelor distribuite in baza situatiilor financiare interimare intocmite in cursul anului 2022, cu retinerea cotei de impozit de 5%).
Contributiile de asigurari au inregistrat 156,43 miliarde lei, in crestere cu 20,0% (an/an), peste evolutia fondului de salarii din economie. Evolutia acestor incasari a fost influentata pozitiv de modificarea reglementarilor privind facilitatile fiscale acordate salariatilor din sectorul constructii, agricol, industria alimentara si a activitatilor de creare de programe pentru calculator, majorarea salariului minim brut pe tara garantat in plata si majorarea salariului minim brut pe tara garantat in plata pentru sectoarele constructii, agricol si industria alimentara. Negativ, de restituirea sumelor retinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de -0,14 miliarde.
Banii din impozitul pe profit
Incasarile din impozitul pe profit au insumat 32,92 miliarde lei, consemnand o crestere de 19,8% (an/an), sustinuta de avansul veniturilor din impozitul pe profit, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri de la agentii economici si impozitul pe profit de la banci comerciale. Evolutia acestei categorii de incasari a fost influentata negativ de redirectionarea din impozitul pe profit a sumei pentru efectuarea de sponsorizari si/sau acte de mecenat.
99 miliarde lei din TVA
Incasarile nete din TVA au inregistrat 99,22 miliarde lei, in crestere cu 17,0% (an/an). De asemenea, valoarea restituirilor de TVA s-a majorat cu 1,73% fata de nivelul rambursat in aceeasi perioada a anului trecut (25,21 miliarde lei in ianuarie-octombrie 2024, comparativ cu 24,78 miliarde lei in ianuarie-octombrie 2023).
Evolutia incasarilor din taxa pe valoare adaugata a fost sustinuta si de modificarile fiscale aduse prin Legea 296/2023, precum cresterea cotei de TVA pentru alimente cu zahar adaugat (peste 10g/100g produs), pentru dreptul de utilizare a facilitatilor sportive, transportul de persoane in scop turistic, pentru livrarea locuintelor ca parte a politicii sociale, livrarea si instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de caldura si alte sisteme de incalzire de inalta eficienta.