FURNIZAREA DE GAZE IN UE: ACORD MAJOR - Presedintele american Joe Biden a facut anuntul: “Stiu ca eliminarea gazului rusesc va costa Europa, dar este lucrul corect"
25 March 2022 12:56 Lumea Banilor 1051SUA si UE au anuntat vineri, 25 martie 2022, un acord major privind livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL), in incercarea de a reduce dependenta Europei de energia rusa.
Acordul ar prevede ca SUA sa furnizeze UE cel putin 15 miliarde de metri cubi suplimentari de GNL pana la sfarsitul anului, in parteneriat cu alte natiuni, potrivit digi 24, care citeaza BBC News. Joe Biden a declarat ca eliminarea gazului rusesc va costa Europa, dar este lucrul corect de facut din punct de vedere moral.
"SUA sunt un exportator net de energie, cu industrie locala puternica. Astazi, am fost de acord asupra unui plan comun – sa acceleram progresul catre energiile curate. Trebuie sa reducem cererea globala a Europei pentru gaz. SUA vor oferi 15 miliarde de metri cubi de gaz lichefiat. Comisia va lucra sa depoziteze gazul pe tot continentul. Vom promova folosirea de hidrogen ecologic pentru a reduce emisiile de carbon. Vom crea o echipa comuna pentru a implementa aceste schimbari, care va fi condusa de oameni din echipa Casei Albe si a Comisiei Europene. Stiu ca eliminarea gazului rusesc va costa Europa, dar este lucrul corect de facut din punct de vedere moral”, a declarat presedintele SUA.
Platile, doar in ruble
Presedintele Vladimir Putin a cerut miercuri sa se emita o directiva catre Gazprom pentru a transforma contractele in ruble pentru tarile neprietenoase. In opinia sa, furnizarea de marfuri rusesti catre UE, SUA si primirea platilor in dolari si euro „nu are niciun sens pentru noi”.
Presedintele a solicitat Bancii Centrale si guvernului sa stabileasca in termen de o saptamana ordinea operatiunilor pentru achizitionarea de ruble pe piata interna de catre cumparatorii de gaze rusesti. El sustine ca Rusia va continua sa furnizeze gaze „in conformitate cu volumele si conform principiilor de pret incheiate in contracte”.