Grid star
eveniment

Fonduri europene nerambursabile

Mai multe proiecte pentru atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru lupta impotriva Covid-19 au fost aprobate in sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti.

Proiectele nu presupun contributie financiara de la bugetul local.

Iata anuntul facut de Primaria Municipiului Bucuresti condusa de Gabriela Firea (foto):

"La initiativa Primarului General, Gabriela Firea, 6 proiecte de hotarare pentru atragerea de fonduri europene nerambursabile disponibile prin POIM, pentru lupta impotriva Covid-19 si a consecintelor sale in randul populatiei au fost aprobate in sedinta CGMB de luni. Proiectele vor fi derulate de institutii administrate de Primaria Capitalei in domeniile sanatate (5 proiecte STOP-Covid) si social (Proiectul 'Protejati impotriva Covid').

Proiectele nu presupun contributie financiara de la bugetul local (cota de cofinantare 0%), intrucat prin POIM sunt finantate integral toate cheltuielile eligibile aferente. Primarul General, Gabriela Firea: 'ASSMB si 5 spitale s-au pregatit sa depuna proiecte pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile - directionate in contextul epidemiei Covid pentru a proteja sanatatea populatiei, prin POIM (Programul Operational Infrastructura Mare) 2014-2020 – Axa 4'.

Proiectele in domeniul medical privesc decontarea sumelor deja cheltuite in Capitala pentru limitarea Covid-19, dar si noi achizitii care se vor face in acest an pentru: dotari, aparatura, materiale sanitare si de protectie, in special ventilatoare, paturi, infrastructura de terapie intensiva, echipamente specializate de protectie pentru personalul medical, izolete.

Noile achizitii privesc tot limitarea raspandirii virusului si a efectelor extrem de grave ale acestuia asupra populatiei.

Cele 5 proiecte 'STOP-COVID' vor fi derulate de ASSMB in parteneriat cu Spitalul Colentina, Spitalul 'Victor Babes', Spitalul de Nefrologie 'Carol Davila', Spitalul OMF - de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala si au o durata de implementare de 6 luni.

Si in domeniul social exista oportunitatea de atragere de fonduri nerambursabile (100%) prin POIM a echipamentelor de protectie destinate categoriilor vulnerabile din centrele sociale rezidentiale. Este vorba in special despre achizitia de combinezoane, inclusiv cu gluga si protectie incaltaminte, viziera de protectie, manusi de unica folosinta, masti de protectie, biocide si materiale de protectie.

Ca urmare, DGASMB va depune un proiect pentru finantare prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014 – 2020, Axa Prioritara 9, Protejarea sanatatii populatiei in contextul pandemiei cauzate de Covid – 19, obiectiv 9.1 Cresterea capacitatii de gestioare a crizei sanitare Covid – 19".

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani