Grid star
criptomonede

FONDATORUL FTX SUSTINE CA E FALIT - Cati bani spune ca mai are in cont Sam Bankman-Fried, fostul CEO al bursei cripto

Fondatorul FTX, Sam Bankman-Fried (foto dreapta) sustine, intr-un interviu acordat publicatiei americane Axios, ca mai avea doar 100.000 de dolari in contul sau bancar ultima data cand a verificat.
"Am voie sa spun un numar negativ?” a replicat el, cand a fost intrebat despre situatia actuala a finantelor sale personale. Fondatorul si fostul CEO al platformei de tranzactionare cripto, aflata acum in faliment, a marturisit atat esecurile personale, cat si lacunele de reglementare pentru a explica implozia companiei sale.

Gilda Popa

Interviul telefonic acordat de Bankman-Fried publicatiei Axios vine in timp ce FTX, a doua cea mai mare platforma de tranzactionare cripto la nivel global, trece printr-un proces de faliment dezordonat si creditorii companiei "raman in intuneric” cu privire la sumele pe care le-ar putea recupera.

Fostul CEO al platformei de criptomonede in faliment a pierdut 99,99% din avere. Bankman-Fried a marturisit ca mai are in cont doar 100.000 de dolari, dupa ce averea lui personala a ajuns la un moment dat in 2022, potrivit propriilor sale declaratii, la 26,5 miliarde de dolari.

"Am voie sa spun un numar negativ? Vreau sa spun, habar n-am. Nu stiu. Am avut 100.000 de dolari in contul meu bancar ultima data cand am verificat. Este complicat. Practic, tot ce aveam era doar legat in companie”, a spus el, cand a fost intrebat despre finantele sale personale.

FTX datoreaza 3 miliarde de dolari celor mai mari 50 de creditori ai sai

Fostul sef al FTX spune ca se simte vinovat. Compania sa datoreaza 3 miliarde de dolari celor mai mari 50 de creditori ai sai.

"As fi vrut sa fi fost mai atent... Regret profund acest lucru. M-am concentrat mai degraba pe volum, decat pe pozitii pentru solduri. Ar fi trebuit sa fiu mai responsabil si ar fi trebuit sa fiu mai atent la ceea ce se intampla”, a declarat Sam Bankman-Fried pentru Axios.

Fondata in 2019, FTX a devenit rapid una dintre cele mai mari platforme de tranzactii cripto. Era considerata una dintre cele mai de incredere. La inceputul lunii noiembrie s-a prabusit in cateva zile. Grupul a depus cerere de faliment pe 11 noiembrie si demisia lui Bankman-Fried. Persoana care l-a inlocuit a anuntat ca face o analiza strategica a activelor grupului si ale numeroaselor filiale pentru a decide ce sa vanda sau sa reorganizeze. Procurorii din New York investigheaza acum prabusirea "imperiului financiar” construit de Sam Bankman-Fried, al carui colaps antreneaza un efect de domino in intreaga industrie.

"Cu siguranta mi-as dori sa fi existat cineva, care sa nu fiu eu, care sa fie responsabil cu gestionarea conflictelor de interese”, a spus el, dand din cap, atunci cand a fost intrebat cu privire la afirmatia instantei de faliment ca a condus FTX ca pe o feuda personala.

Bankman-Fried a mai spus ca reglementarea si supravegherea adecvata a sectorului cripto ar fi putut ajuta la protejarea FTX de colapsul care a antrenat, intr-un efect de domino, multe alte firme din industrie.

"Cred ca un lucru este (n.r cert) - daca te-ai uita la raportare si la cererile CFTC (n.r Comisia pentru Tranzactii cu Contracte Futures), aceste reglementari ar fi fost extrem de utile aici in ceea ce priveste rigoarea internationala”, a spus Bankman-Fried.

Investitorii si creditorii au si ei partea lor de regrete, avand in vedere valoarea de piata de zeci de miliarde care a fost distrusa in cateva zile.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani