Grid star
eveniment

FOND DE GARANTARE A VACANTELOR – Ministrul Turismului anunta cum ar putea fi aplicata schema: "Crearea unui program, pe modelul IMM Invest”

Instituirea unui fond de garantare care sa asigure vacantele organizate, atunci cand acestea sunt afectate de catre un colaborator, este initiativa asociatiilor din turism, sustinuta de ministrul Daniel Cadariu.

Potrivit ministerului Turismului, suspendarea temporara a zborurilor de catre compania aeriana Blue Air a afectat semnificativ agentiile de turism din Romania. Suplimentar fata de masurile de criza intreprinse de Guvernul Romaniei, acestea au asigurat din fonduri proprii repatrierea turistilor in conditii de siguranta, onorand astfel contractele incheiate pentru pachetele de servicii de calatorie, in ciuda tuturor pierderilor de ordin financiar suferite si a improbabilitatii de a recupera sumele intr-un termen rezonabil. In scopul evitarii unor situatii similare, absolut nedorite, mediul asociativ de profil a solicitat instituirea unui fond de garantare, care sa asigure vacantele organizate, atunci cand acestea sunt afectate de catre un colaborator.

Schema privata

Initiativa a fost asumata si de ministrul antreprenoriatului si turismului, Daniel Cadariu, care a dispus constituirea unui grup de lucru public-privat. La discutii au fost prezenti, alaturi de specialistii din cadrul ministerului de resort, reprezentanti ai Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), ai Fondului Roman de Contragarantare (FRC), precum si ai Asociatiei Nationale a Agentii de Turism (ANAT)
"Ne-am luat angajamentul facilitarii unei intalniri cu factorii interesati de instituirea unui fond de garantare a pachetelor de servicii de calatorie, necesar atat pentru siguranta turistilor, cat si pentru redobandirea credibilitatii industriei. Acum ca acest lucru s-a intamplat, nu ne ramane decat sa incercam transpunerea solutiilor identificate in practica. Respectiv, fiind vorba de o schema privata de garantare, asa cum prevede directiva europeana, aplicata la nivel national prin OG nr. 2/2018, o varianta plauzibila ar fi crearea unui program in cadrul  Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), pe modelul IMM Invest. Vom continua discutia si cu Ministerul Finantelor si contam pe sprijinul oferit, in speranta ca vom reusi intr-un timp cat mai scurt sa conturam imaginea de ansamblu a acestei propuneri, ca ulterior sa facem toate demersurile premergatoarea implementarii”, a declarat Cadariu.

Alocarea sumelor

Ministerul Turismului precizeaza ca Programul de garantare, asa cum a fost subliniat in cadrul discutiilor, ar putea fi capitalizat din fondurile FNGCIMM. Suplimentar, vor fi adaugate sumele platite de agentiile de turism, corespunzator cifrei de afaceri, atunci cand acestea se autorizeaza. In acest sens, este necesara actualizarea Ordinului nr. 156/2019 pentru aprobarea Procedurilor de garantare a sumelor platite de calatori in legatura cu pachetele de servicii de calatorie/serviciile de calatorie asociate in cazul insolventei agentiei de turism organizatoare si procedurile de despagubire a calatorilor, astfel incat sa fie prevazuta clar posibilitatea alocarii sumelor in acest scop.
"Specialistii din cadrul ministerului de resort vor lucra pentru realizarea modificarilor specifice, documentul urmand a fi supus aprobarii mediului asociativ de profil. In cadrul intalnirii, reprezentantii agentiilor de turism au evidentiat si nevoia instituirii unui fond de garantare separat, dedicat exclusiv zborurilor.
Acestea pot fi vandute inclusiv ca servicii unice de calatorie (transport) si, pentru ca nu intra sub incidenta OG nr. 2/2018, nu vor putea fi garantate de fondul aferent pachetelor de servicii de calatorie. Insa, in acest caz, este necesara crearea unui nou temei primar, care sa permita capitalizarea fondurilor provenite din costurile de operare ale companiilor aeroportuare. Prin urmare, dialogul va fi extins si la nivelul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, in calitate de institutie responsabila de acest domeniu”, arata ministerul Turismului.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani