Grid star
business capital

FLORIN CITU A SPUS TOT – Unde se duc banii

Ministrul de Finante Florin Citu (foto stanga, langa Ludovic Orban) a spus tot: a anuntat ca in sedinta de guvern din 23 noiembrie 2020 a fost aprobata cea de a treia rectificare bugetara si a anuntat unde se duc banii.

Astfel, principalele suplimentari la bugetele ministerelor sunt:

-un miliard de lei pentru Ministerul Sanatatii;

-un miliard pentru plata facturilor aferente proiectelor finantate din Programul National de Dezvoltare Locala – PNDL;

-1,1 miliarde de lei subventiile in agricultura din fonduri externe nerambursabile;

-165 de milioane de lei pentru despagubirea producatorilor agricoli din sectorul vegetal afectat de seceta si pentru sprijinul la motorina utilizata in agricultura;

-879 milioane lei la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, din care 130 de milioane de lei pentru participarea la capitalul social al operatorilor economici aflati sub autoritatea ministerului;

-49 de milioane de lei pentru derularea proiectelor cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.

Iata declaratiile facute de Florin Citu

“A fost aprobata cea de a treia rectificare bugetara pe anul 2020. Prin aceasta rectificare, deficitul bugetar pentru anul 2020 a fost majorat la 9,1% din PIB, respectiv 96 de miliarde de lei, construit pe o contractie economica de 4,2%, cu deflatori PIB de 3,4% si un PIB nominal de 1.050 de miliarde de lei. Deficitul bugetului general consolidat in termeni cash se majoreaza cu 5 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei provin din diminuarea veniturilor bugetului general consolidat si 0,8 miliarde de lei prin majorarea cheltuielilor bugetului general consolidat.

Veniturile bugetului general consolidat sunt estimate la valoarea de 337,8 miliarde de lei, respectiv, 32,2% din PIB, din care 298,3 miliarde de lei – 28,4% din PIB venituri din economie - si 39,5 miliarde de lei – 3,8% din PIB fonduri externe nerambursabile. Aceasta estimare a veniturilor bugetului general consolidat, suma este mai mare decat suma incasata anul trecut, in 2019, la bugetul general consolidat.

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt estimate in valoare de 433,8 miliarde lei, respectiv, 41,3% din PIB. Prin aceasta rectificare se asigura continuarea finantarii investitiilor, astfel ca aceste investitii sunt estimate la 55 de miliarde de lei, in crestere fata de bugetul initial cu 4,4 miliarde de lei.

Asa cum am mentionat, cheltuielile pentru investitii au fost pe primele zece luni in valoare de 35,4 miliarde de lei, depasind sumele investite pe tot anul in 2016, in 2017, precum si in anul 2018. In plus, prin aceasta rectificare se asigura finantarea necesara in domeniul sanatatii, al asistentei sociale si educatiei.

Principalele suplimentari la bugetele ministerelor: un miliard de lei pentru Ministerul Sanatatii, un miliard pentru plata facturilor aferente proiectelor finantate din Programul National de Dezvoltare Locala - PNDL, 1,1 miliarde de lei subventiile in agricultura din fonduri externe nerambursabile, 165 de milioane de lei pentru despagubirea producatorilor agricoli din sectorul vegetal afectat de seceta si pentru sprijinul la motorina utilizata in agricultura, 879 milioane lei la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, din care 130 de milioane de lei pentru participarea la capitalul social al operatorilor economici aflati sub autoritatea ministerului si 49 de milioane de lei pentru derularea proiectelor cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020; 1,2 miliarde de lei suplimentarea Fondului de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului si 567 de milioane de lei reprezentand contributia la bugetul UE si plata suplimentara pentru suplimentarea fondului instrumentului financiar pentru sprijin de urgenta in vederea refinantarii producatorilor de vaccinuri SARS-CoV-2 din portofoliul Comisiei Europene, pentru a asigura accesul Romaniei la vaccinuri.

De asemenea, s-au asigurat economii la Ministerul Finantelor Publice, in special la cheltuieli de personal, de 80 de milioane de lei, realizandu-se realocari in interiorul bugetului pentru asigurarea platii despagubirilor CEDO. Deci, de la bugetul initial al Ministerului Finantelor Publice s-au realizat economii pe cheltuieli de personal de 134 de milioane de lei, in urma reorganizarii si modului de lucru telemunca.

Bugetul asigurarilor sociale de stat: o influenta pozitiva de aproximativ 1,8 miliarde de lei, asigurandu-se sumele pentru plata pensiilor recalculate si majorate, precum si pentru plata masurilor active aprobate pentru combaterea efectelor negative create de pandemia COVID-19: somajul tehnic, masura 41,5% - deci plata a 41,5% din salariul brut -, munca flexibila.

In ceea ce priveste bugetele locale, continua mecanismul de tip SWAP, aprobat initial prin Ordonanta nr.130/2020 in scopul achitarii platilor restante inregistrate in contabilitatea unitatilor, subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a institutiilor finantate integral sau partial din bugetul local si a spitalelor publice din reteaua autoritatilor administratiei publice locale la data de 30.09.2020 si repartizarea sumelor pe judete si sectoare aferente programului pentru scoli al Romaniei in perioada septembrie-decembrie a anului scolar 2020-2021.

Acestea sunt elementele cele mai importante din a treia rectificare bugetara pentru anul acesta. Asa cum am spus, influenta este de crestere a deficitului bugetar la 9,1% pentru 2020".

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani