Grid star
eveniment

FIT 55, SOLUTIA LEGISLATIVA PENTRU REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERA - Silvia Dinica: “Propunerile din pachetul legislativ Fit for 55 sunt masuri ambitioase si trebuie sa ne uitam la ele dintr-o perspectiva completa si coerenta”

Propunerile din pachetul legislativ Fit for 55 sunt masuri ambitioase si trebuie sa ne uitam la ele dintr-o perspectiva completa si coerenta, a declarat Silvia-Monica Dinica (foto), presedintele Comisiei economice, Industrii si Servicii din Senat, la Dezbaterea ”Fit for 55: Romania si Planul UE pentru o tranzitie verde” organizata de Financial Intelligence.
 
Potrivit Monicai Dinica, acest pachet legislativ are drept scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si trebuie sa ne uitam la el din perspectiva provocarilor, a oportunitatilor; sa vedem care sunt punctele slabe si care sunt punctele acelea unde noi putem sa construim.

Monica Dinica a explicat: 

“Este foarte important momentul in care ne uitam la acest pachet – este anul 2021 – si am avut inca din acest an exemple in care Parlamentul a reactionat reactiv. In general, suntem obisnuiti sa reactionam in acest fel, sa stingem focuri. Dar am putea sa ne asezam, si la nivel de Parlament dar si la nivel de structuri care au atributii in acest domeniu, si sa incercam sa avem si o reactie proactiva.
O reactie proactiva ar insemna ca putem sa umplem si acele goluri de informatie, sa nu legiferam nici in gol si nici sa nu luam decizii de politici publice fara sa avem informatiile la dispozitie. In momentul cand ne uitam in zona aceasta de 'ce putem sa facem cu acest pachet' sa vedem clar ce putem sa facem si unde putem sa exploatam acele oportunitati; sa nu ne uitam doar la perspectiva aceasta de amenintare.
Categoric ca avem ca tara niste particularitati, pentru ca nu sunt toate statele Uniunii Europene la fel, dar poate ca putem sa invatam din experienta statelor care deja au facut niste pasi pe un domeniu – pentru ca cine a facut pasi pe un domeniu a facut si greseli – iar cel care vine si implementeaza dupa aceea ar putea sa evite acele greseli daca intelege bine care a fost procedura de implementare in alta parte. Nu spun ca este o reteta generala, ci doar ca ar putea functiona pentru anumite domenii.
De asemenea, trebuie sa vedem care sunt acele puncte unde putem interveni pe termen scurt, care sunt acele puncte in care putem sa cream, pana la urma, cel mai mult efect pozitiv in domeniul respectiv. As mentiona aici, mai ales din perspectiva Comisiei Economice, care, impreuna cu Comisia pentru Energie a alocat foarte mult timp pe Legea consumatorului vulnerabil si, ulterior, pe Ordonanta aceasta pentru compensarea facturilor la energie.
Avem acest Fond pentru atenuarea impactului social al actiunilor climatice si Statele Membre ar putea sa utilizeze aceste venituri pentru a compensa costul acestor tranzitii pentru cetatenii vulnerabili si pentru a sprijini renovarea durabila a gospodariilor cu venituri reduse.
Noi am pus in proiectul de lege atunci aceasta perspectiva pentru ca intreaga comisie a fost de acord ca reducerea costurilor cu energia inseamna si componenta aceasta de renovare durabila, de eficienta energetica, insa se poate merge mai mult pe aceasta directie, mai ales cu acest instrument [pachetul Fit for 55] la indemana.
Pana la urma si autoritatile locale au nevoie de ghidaj in a accesa aceste fonduri si de a intelege foarte bine si legislatia, dar si ceea ce pot face cu legislatia respectiva.

Performanta energetica a cladirilor

La initiativa 'valului de renovare', care este prevazuta in pachetul Fit for 55 – as mentiona clar aceasta perspectiva a oportunitatii de imbunatatire a performantei energetice a cladirilor, dar si oportunitatea aceasta pentru cresterea eficientei energetice a retelelor de termoficare din Romania, pentru ca vedem ca suntem la momentul la care avem probleme istorice, care s-au acumulat, cu retelele de termoficare – la propriu – cu tevile acestor retele si care au nevoie de solutii. Mai ales din perspectiva aceasta ca nu poti decupla, cel putin in Bucuresti, pe toata lumea, brusc, jumatate de milion de locuinte care sa isi gaseasca imediat o alta solutie.
De asemenea, avem sansa sa facem ceva cu poluarea aerului. Avem un numar semnificativ de decese premature cauzate de poluare. Este o problema care nu tine cont de carnetul de partid sau de culoarea politica. Ne afecteaza pe toti in aceeasi masura si cred ca ar trebui sa facem pasi multi inainte pe drumul acesta [al reducerii poluarii] ca sa avem grija de noi”.

Monica Dinica a mai spus ca avem si provocarea de saracie energetica din cauza veniturilor mici:

“Exista aceasta obligatie de reforma pentru industrii cheie, cum este cea auto, de exemplu, si asta va fi clar o provocare”.

Lipsa fortei de munca

Aceasta a adaugat ca ”valul de renovare” poate fi si o ”provocare”: 

“Vrem sa renovam, vrem sa fie mai bine din punct de vedere al eficientei energetice, insa avem forta de munca necesara sa facem lucrul acesta? Noi avem, totusi, o lipsa de forta de munca in mai multe sectoare majore, printre care si cel al constructiilor si as mai mentiona si pretul crescut al materialelor de constructii – de aceea am zis ca acest pachet trebuie vazut integrat – din momentul in care este gandit ca initiativa/ proiect de lege/modificare – pana la momentul in care produce efect asupra cetateanului sau asupra companiei respective.
Daca ne vom uita la acest intreg lant decizional si de procedura, atunci, vom avea si o intelegere a efectelor pe care le putem produce, dar si a punctelor unde avem nevoie de o interventie sau de un efort deosebit”.

Presedintele Comisiei economice, Industrii si Servicii din Senat nu crede ca putem evita sau ca vom ajunge la concluzia de a nu integra in Romania masurile prevazute in pachetul Fit for 55: 

“Ceea ce cred eu este ca o putem face in mod inteligent, astfel incat, sa putem sa simtim efectele, sa simtim beneficiile si sa folosim aceste oportunitati din pachet ca parghii de dezvoltare a anumitor sectoare, de rezolvare a unor probleme cu care toti ne confruntam si pe care poate, cu trecerea timpului, doar le evitam.
Din perspectiva mea, Parlamentul ar putea sa faca destul de multe lucruri in acest sens– putem avea grupuri de lucru transpartinice pe initiative legislative – nu este un reflex al parlamentelor in ultima vreme, dar se poate crea, mai ales ca multe dintre aceste discutii pe care le avem, dupa cum spuneam si mai devreme, nu au culoare politica.
Este adevarat ca unele dintre solutii au accente de stanga sau de dreapta, dar mi-as dori sa ajungem mai intai aoclo, la nivelul la care noi sa avem pe masa cateva scenarii si sa incepem sa transam care dintre masuri sunt de stanga si de dreapta; haideti sa ajungem acolo!
Daca nu este ceva ce poate fi rezolvat prin initiativa legislativa, cred ca putem fi o voce care sa atraga atentia asupra acestor probleme institutiilor care ar trebui sa faca aceste lucruri, pentru ca acest cadru al Comisiilor Parlamentare este unul in care sunt prezente toate partidele si acolo se poate obtine o pozitionare din partea tuturor.
Mai este o nuanta pe care as vrea sa o mentionez – in momentul cand vorbim despre acest pachet cred ca ar fi foarte important ca lucrurile astea sa fie asumate de o majoritate. Nu – haideti, ca am mai gasit un vot cu care sa fortam o trecere a unei initiative, nu – mai bine sa discutam mai mult inainte, sa agreem niste solutii, sa le intelegem foarte bine si sa intelegem totodata perspectiva tuturor celor interesati si dupa aceea sa avem un vot, pentru ca pana la urma, din punctul meu de vedere, vorbim de castigul pe care il are cetateanul (pentru ca acest lucru inseamna business-uri, locuri de munca, folosirea resurselor)”.

Utilizarea resurselor

Referitor la utilizarea resurselor in avantajul Romaniei, Dinica a spus:

 “Nu vrem sa le ducem peste granita in forma bruta, vrem sa le procesam aici, sa avem valoare adaugata, sa avem industrie curata si verde. Efectul trebuie sa fie unul pentru cetatean.
Eu cred ca se poate. Sunt de cinci ani in Parlament – am incercat, in tot acest timp, sa creez acest reflex si acesta conduita la nivelul Parlamentului si in interactiunea cu colegii mei parlamentari – pentru ca, cu exceptia acelor legi unde exista clar o pozitionare politica, repet, sunt multe legi care tin de politici publice sanatoase, care pot fi discutate, dezbatute si, cu datele potrivite, luate si deciziile intelepte, astfel incat, sa putem sa mergem inainte. Sa nu mai traim cu senzatia acesta ca suntem blocati in trecut, iar toti ceilalti au mai facut cativa pasi sau sa constatam, cu tristete, ca altii s-au putut misca si noi mai avem [pana sa putem face acelasi lucru]”.

Interventia integrala din cadrul Dezbaterii ”Fit for 55: Romania si Planul UE pentru o tranzitie verde” poate fi vizionata aici:

https://www.youtube.com/watch?v=QornSJ1ZWbw&t=1s

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani