Finantele cauta bani pentru acoperirea deficitului bugetar si incep o noua vanzare de titluri de stat. Iata dobanda oferita
12 May 2024 10:25 Lumea Banilor 829Romanii pot investi, incepand de luni, 13 mai 2024, in titlurile de stat TEZAUR, cu maturitati de 1 si 3 ani, cu dobanzi anuale de 6% si, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominala de 1 leu si sunt in forma dematerializata. Fondurile obtinute de Ministerul Finantelor condus de Marcel Bolos (foto) vor fi utilizate pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice
Titlurile de stat pot fi cumparate:
-Intre 13 mai 2024 – 6 iunie 2024 online, numai de catre persoanele fizice care sunt inregistrate in Spatiul Privat Virtual (SPV) pentru titluri lansate prin intermediul unitatilor Trezoreriei Statului. Operatiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectata, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului catre un cont bancar pe numele investitorului;
-Intre 13 mai 2024 – 7 iunie 2024 de la sediul unitatilor Trezoreriei Statului;
-Intre 13 mai 2024 – 6 iunie 2024 in mediul urban si 13 mai 2024 – 5 iunie 2024 in mediul rural, prin Posta Romana.
Nu se plateste impozit
Dobanda este anuala, platibila la termenele prevazute in prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise in cadrul Programului Tezaur sunt transferabile si se pot rascumpara in avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri in cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anularii subscrierilor deja efectuate doar in perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii. Veniturile obtinute din investirea in titluri de stat lansate de Ministerul Finantelor sunt neimpozabile.